Science article on the Ad Astra organization of Romanian scientists

Reaching for the stars in Romania. Nice article on Ad Astra, Romanian science and education in general-- and also nice brief profiling of Razvan Florian and Liviu Giosan, the Ad Astra "founding fathers". A bit annoying that Science is reacting only now in this regard, but better later than never...

Update: in the same Science edition, "At home in Bucharest, for better and for worse"

Beware the Euronomics. Plus some further thoughts on the economics curricula in Romania and The Netherlands

Retain at least the conclusion of this excellent article (applying, unfortunately, well beyond just France and Germany, within EU or Europe in general), which draws attention to the enormous, though often neglected*, importance of (high) school economics education, with emphasis on the (very real) risks of learning absolute nonsense from state-sponsored economics courses.

"If countries like France and Germany hope to get their nations on a new economic track, they might start paying more attention to what their kids are learning in the classroom".

(HT to Greg Mankiw)

Further remarks: in some very recent EU members, the indoctrination with anti-market bias (or, more so: simply flawed, baseless ideas, debunked decades ago) is carried on within university level economics courses. That is at least doubling the harm, by directly affecting the local would-be economic 'elite'. And yes, I am particularly hinting to the fantastic Romanian economics curricula and textbooks (which I had again the pleasure to talk about, with Romanian economics students and lecturers, in my short recent visit to Romania), designed or written by renowed academic economists with hundreds of published articles... in every morning newspaper (see here an older entry of mine, in Romanian, inter alia counting the total number of peer-reviewed ISI-publications-- ISI set which is enormous and very heterogenous, as we all know, hardly an indicator of quality, when taken as a whole-- within Economics, for 2006, having at least one co-author with a Romanian affiliation-- any university or other research institute in Romania, that is; or see directly on the Ad Astra site precisely which were those articles and where from (some are not even from Econ departments...), for 2005 (2 articles), 2006 (3 articles), 2007 (3 articles)-- btw, these are not typos: the number of articles is indeed for the whole country, for all ISI-recognized Economics journals, for those entire years). Before the economic curriculum gets to be reformed (or, allow me to rephrase: thrown out and started all over, from scratch), take my advice and do all you can to study university level economics somewhere else, anywhere else...

* in some EU countries, such as the Netherlands, the high-school economics curriculum has been recently the topic of intense public debates, hence there "often neglected" (see starting paragraph of this post) does not apply strictly. A government-sponsored commission having among the members some top Dutch academic economists (the head of the commission was Coen Teulings, who-- sort of disclaimer :-)-- also happens to be my PhD advisor and co-author in a couple of projects) was asked to thoroughly investigate the economics curriculum and to come up with an assessment and eventual reform proposals. Their report, entitled "Economie moet je doen" (my translation: "You have to do Economics") can be downloaded here, in PDF format (relevant only for those who can read Dutch; unfortunately, I am not aware of a translation in English). This report has been and to some extent is still under attack by some other (typically older generation) economists from the Netherlands, but I have to say, with the caveat of not having followed all the discussions in this context, that so far I have not found any convincing argument on the critics' side.

It is time for the current Minister of Education to go...

... and I'll come back to the theme of the title soon (there are many reasons for the title, beyond what this short post will touch on), with an alternative, you've always got to have an alternative when you criticise... But meanwhile, if The Diplomat is right in this article (via Gabi Istrate, on Ad Astra), the MEdC signed itself up (in an apparent total ignorance, which is a proxy to a far more serious sin-- and this is a real sin!--incompetence) to a new beginning of the Dark Ages... Hopefully we'll only get to watch the first episode of that, though.

Update, some minutes later: almost forgot, you can also read some other posts of mine related, to various extents, to the worrying developments underlined in the article linked above, e.g. here, here or here (all in Romanian).

O initiativa de laudat: Orizonturi Deschise

Gabriel Istrate posteaza pe Ad Astra despre noul program de burse pentru masterate si doctorate, in afara, Orizonturi Deschise, al Fundatiei Dinu Patriciu. Dincolo de faptul ca multi il suspecteaza pe Dinu Patriciu de fel de fel de nereguli si foul play-- unde raman neutru, in lipsa oricaror date empirice care sa sustina conjecturile si speculatiile, dar aceasta discutie e in afara scopului acestui post-- asemenea initiative sunt mai mult decat binevenite si de apreciat (si evident au de-a face si cu strategii de imagine si chiar strategii business 100%-- daca realizam ca asemenea sponsorizari se pot deduce din taxe). Ideal, as vedea o competitie in top 100 cei mai bogati romani in asemenea initiative. And then you show that you care...

Daca e ceva in care merita si trebuie investit, in Romania, din toate punctele de vedere, aceasta e educatia si posibilitatea educarii valorilor in centre de (reala) valoare din intreaga lume. Ar mai fi si cercetarea, deci e scop amplu de intreprinderi similare si acolo. In genere, investitii in educatie si cercetare ar fi de fapt de asteptat din partea oricarui antreprenor de succes, la noi. Nu pe baza morala sau de caritate, ci pur si simplu pe baza de strategie pe termen lung.

Evident cele de mai sus sunt scrise presupunand o functionalitate perfecta a mecanismului acordarii de burse, incepand de la selectia strict pe baza de merit (de preferat selectia facuta de comisii specializate, complet neutre) si pana la primirea sumei in timp util (ceea ce nu se intampla de exemplu, ori rareori in timp rezonabil si fara probleme, in cazul burselor oferite de universitatile noastre pentru vizite scurte ale studentilor/masteranzilor/doctoranzilor romani la universitati din afara: lucruri care se stiu foarte bine la noi). Ar mai fi poate de discutat si cuantumul identic al burselor- ar trebui diferentiat in functie de regiunea/universitatea unde candidatul ar fi admis (altfel, sa dau doar un cons, ai avea motivatii sa cauti doar locuri unde cuantumul de 15000 USD pe an ar fi suficient, ori asta ar putea fi suficient in unele tari europene, dar in nici un caz la universitati celebre din state, dar chiar si la cele din Londra, de exemplu); acelasi lucru vis-à-vis de numarul fix de 100 de burse, asta ar trebui variat in functie de numarul candidatilor cu adevarat meritorii, deci intr-un an ai putea avea 50 si in altul 200 etc. In ceea ce priveste conditia de intoarcere in Romania si, in caz ca nu, restituirea integrala a bursei, mi se pare fireasca, dar ar fi minunat ca Fundatia sa faca si un lobby acerb pentru acesti candidati, potential elite la intoarcere, pe piata muncii de la noi: ce nu vrem sa se intample e sa avem someri in Romania (ceea ce e echivalent cu a fi angajat intr-un job cu mult sub potentialul tau) cu, e.g. MBA-uri de la Wharton sau INSEAD. Deci motivatia trebuie urmarita si asigurata pana la capat. Dar, ceteris paribus, o initiativa de toata lauda. Ad majora!

Topul universitatilor din Romania pe 2007. Si despre specializarea UBB in religie (sau mai degraba, in JSRI)

Ad Astra a publicat ierarhia universitatilor din Romania in 2007 (bazata pe articolele indexate ISI in 2006). Razvan Florian da o serie de detalii, inclusiv link-uri catre preluari mass media, aici. Doar foarte rapid cateva observatii si ma rezum la cele critice pentru ca meritul Ad Astra e altfel incontestabil :-)

• am mai criticat ( pe scurt) obsesia noastra cu ranking-ul "Shanghai" si cu alta ocazie, dar din nou argumentul pro (deocamdata dominant...) este ca e mai bine decat nimic si e o intreprindere binevenita in Romania, un punct de start
• mult mai informativ decat clasamentul general despre care toata presa a sarit sa scrie (obsesia romanului...) e clasamentul pe domenii (si, in mod normal- dar ah, normalitate de Romania- ar trebui sa avem chiar mai multe detalii, deci subdomenii si subsubdomenii etc). Inter alia, aici se observa si care domenii sunt cele mai productive si care nu sunt productive deloc (in particular, uitandu-ma la economie observ enormul numar de... 3 publicatii; no further comments).
• legat de punctul anterior, observ o curiozitate, religia este singura dintre 'umanioare' (de fapt, mai mult, dintre socio-umanioare, doar 'economie plus afaceri' apare cu 22) unde avem un numar de articole, la nivel national, care se poate scrie cu doua cifre (21). Dar si mai interesant este faptul ca 12 dintre ele- dominatie categorica! - sunt cele publicate de cercetatori de la Universitatea Babes Bolyai (UBB) din Cluj; urmaresc link-ul sa vad mai bine despre ce e vorba. Ei bine, gasim toate publicatiile respective in acelasi jurnal, Journal for the Study of Religions and Ideologies (JSRI), unde, guess what, editorul si o gramada de membri ai board-ului editorial si suportul tehnic etc. apartin Universitatii Babes Bolyai. Bineinteles asta nu vrea (nu trebuie) sa spuna (deocamdata) nimic, e doar o curiozitate... S-ar putea ca autorii sa fie chiar foarte buni si peer review-ul sa fie facut profesionist (desi evident jurnalul e nou in ISI- faptul ca revista e indexata de ISI e un lucru foarte bun, desigur, dar greul abia de acolo incepe/ ar trebui sa inceapa, eterogenitatea publicatiilor din ISI e, dupa cum bine stim, imensa- si deci cu un Impact Factor destul de mic - a propos, observ, surprinzator, ca la 'religie' nici nu apare nimic la coloana factor "impact factor insumat"- etc), dar s-ar putea sa fie si altceva. Si desi nu ar fi neaparat vorba de un fenomen singular ( s-a intamplat si se intampla din cand in cand si prin alte parti...), daca asta (si altele similare: nu am avut timp sa investighez mai in detaliu) ar putea explica cel mai bine pozitia a 2-a a UBB in clasamentul general si 'detronarea Universitatii din Bucuresti' (care pare sa fie subiectul preferat de mass media) toata treaba e exact caca maca - si lumea ar face bine sa revina cu picioarele pe pamant cat mai devreme. UBB e inca departe de performanta (iar faptul ca si asa e intre primele din Romania, e si mai trist...).

Competitia FameLab in Romania

Informatie de pe Ad Astra. Daca juriul va fi intr-adevar corect (ma intreb cum va fi ales juriul in Iasi, Cluj si Bucuresti si chiar ma gandesc ca Ad Astra ar trebui sa fie implicata cel putin in selectarea "personalitatilor stiintifice" din juriu), competitia aceasta se anunta excelenta. Ghidul concurentului este aici. Din punct de vedere al eligilibilitatii pot participa "studenti, cercetatori si cadre didactice din domeniile stiintelor naturale, matematicii si ingineriei", precum si "functionari publici din institutiile guvernamentale cu rol in stiinta si educatie", intre 18 si 35 de ani. Pe functionari i-as obliga sa participe. O idee poate si pentru Lorand si colegi de-ai lui de la UBB?

Sugestie pentru Ad Astra: de ce nu faceti o petitie pe tema asta?

As vrea sa cred ca majoritatea celor care au obtinut doctoratul in Romania ar fi de acord cu o petitie pe tema asta. In plus poate exista in MEdC (sau mai sus) si persoane mai capabile decat acestea. Dar sa revenim la realitate.

Perseverare diabolicum. Si altele, asortate

Am mai scris pe marginea dezbaterii legate de cercetarea stiintifica in Romania, criterii de evaluare si promovare in ierarhia stiintifica s.a.m.d (eg. aici sau aici). La ora aceea inca nu aparuse articolul din Romania Literara, din iunie, al lui Gheorghe Ceausescu , un "om al literelor", sa spunem asa. Un articol excelent care merita neaparat evidentiat.

Gheorghe Ceausescu demonstreaza practic in acest articol ca nimic din ceea ce e invocat de unii "cercetatori" din disciplinele umaniste referitor la folosirea unor criterii de evaluare asemanatoare celor folosite in stiintele exacte sau in stiintele sociale, nu se verifica in realitate. Exista unele diferente, dar in principiu e mai mult o chestiune de vointa. Si intr-adevar, ceea ce imi place in mod deosebit in acest eseu, autorul le pune colegilor sai urmatoarea intrebare de inceput:

"...vrem ca Romania sa redevina o tara cu adevarat europeana si din acest punct de vedere sau ne complacem intr-o integrare in multe privinte pro forma, ramanand un element marginal si exotic in cadrul Uniunii Europene?"

Practic de aici trebuie pornit si- caveat lector- aceasta prima intrebare trebuie repetata pana cand cei care apar detractori (din pacate destul de multi, chiar neasteptat de multi si surprinzator chiar din randurile celor pe care a priori i-ai categoriza "cu cap") dau un raspuns clar. Exista o evidenta similitudine cu prima intrebare pe care am adresat-o candidatilor la Presedintie la finele lui 2004 (publicate intai in RLIV, apoi in alte parti, inter alia preluate de Ad-Astra , FAR ). Din pacate domnul candidat- atunci- Basescu nu a raspuns deloc si pentru multa vreme nu a dat vreun "semnal" referitor la directia pe care ar sustine-o. Raman agnostic si in prezent, cu toate ca- sa admitem- in ultima perioada lucrurile au cunoscut un oarecare progres si poate tocmai datorita unor luari de pozitii ale Presedintelui (prea putine, prea timide, dar timp mai e), cum ar fi crearea recenta a unei comisii pentru analiza si elaborarea politicilor din educatie si cercetare. Nu putem sa nu apreciem rolul jucat aici de Ad-Astra, inter alia prin petitiile ei si numeroasele articole cu ecouri in mass-media, care fara indoiala au influentat considerabil punctul de vedere al domnului Basescu.

Bun, o data trecut pragul, evident nu ne putem opri. Si articolul lui Gheorghe Ceausescu continua pertinent, concis si pe intelesul tuturor- mai ales al celor din aria de activitate a dumnealui si din disciplinele "vecine" (à propos, eu nu sunt atat de "convins" precum este autorul, mai jos).

"Sunt convins ca nu vor exista adepti pentru cea de-a doua solutie si ca toata lumea doreste o ridicare a universitatilor si centrelor de cercetare romanesti la nivelul atins de institutiile similare occidentale. Simpla afirmare a dorintei nu este suficienta. Pentru aceasta va trebui sa ne dovedim competitivitatea publicand in reviste si edituri in care se manifesta colegii nostri din tari cu veche traditie academica. Cum poate fi considerat cineva un bun cercetator in domeniul filologiei clasice, de pilda, daca nu publica in reviste precum "Latomus" din Belgia, "Revue des Etudes Grecques" din Franta, "Journal of Roman Studies" din Anglia, "Gymnasium" si "Klio" din Germania, "Tyche" din Austria si inca multe, multe altele? M-am referit la o singura specialitate, dar asemenea periodice exista numeroase pentru toate specialitatile si pentru toate tipurile de cercetare, de la cele de eruditie, prin excelenta, pana la cele de pura speculatie filozofica. Daca nu vom participa la viata academica europeana nu ne vom putea impune ca tara de cultura. in ultimii ani au aparut la noi numeroase articole si carti, unele din ele au primit prestigioase premii nationale, despre importante probleme mult dezbatute de cercetatorii umanisti europeni, au fost publicate numeroase traduceri noi de texte filozofice, cum sunt Plotin sau Aristotel cu studii introductive ample; ba chiar am asistat, fapt imbucurator, la polemici academice intre diferiti comentatori si traducatori. Si imi pun intrebarea de ce acesti autori care discuta atat de doct despre spinoase probleme de critica de text la Platon si Plotin nu isi publica ipotezele si comentariile si in revistele consacrate occidentale sau macar in publicatiile academice romanesti intr-o limba de larga circulatie? Ar fi benefic pentru prestigiul culturii romanesti daca lumea savanta europeana ar omologa conjecturile si interpretarile exegetilor nostri. Dar nu numai asemenea chestiuni. Am dat acest exemplu, deoarece probleme de critica de text pentru autorii greci si latini constituie un domeniu in care cercetatorii nostri n-au excelat niciodata pana acum. Cat de important ar fi ca un cercetator din Romania sa publice o editie din Plotin sau Republica lui Platon in colectii celebre de texte clasice, cum sunt Teubner, Oxford, Guillaume Bude! La fel de bine pot fi, mai bine spus trebuie publicate interpretarile filozofice ale exegetilor romani la textele dialogurilor lui Platon, de pilda, sau dezvoltarile teoretice care au ca punct de plecare gandul unui autor din vechime sau din epoca moderna. Paleta publicatiilor academice este foarte larga si cu cat mai multi oameni de cultura de la noi vor fi prezenti in ele, cu atat vom fi mai europeni si din acest punct de vedere. "

QED. Mai amintesc aici doar un punct sensibil (articolul are multe alte parti interesante) care a fost surprinzator ignorat pana acum (desi s-a vorbit de multe ori despre autonomia universitara- si voi reveni pe subiect- pana in momentul de fata nu s-a definit clar in ce anume consta/ar consta aceasta autonomie- ce este pana la urma aceasta autonomie si ce vrem sa facem cu ea- si iata aici un element concret care tine de autonomia universitara si care- la noi- are o importanta deosebita) dar caruia Gh. Ceausescu ii dedica atentia cuvenita. Din nou formulat pana si pe intelesul unor anumiti secretari de stat pentru invatamant superior si integrare europeana (revin):

"Cateva cuvinte despre doctorat. in principiu titlul de doctor este acordat de o universitate. N-am auzit ca in vreo tara civilizata Ministerul invatamantului sa aiba vreo atributie in acest sens. S-a instituit la noi comisia ministeriala care ratifica si titluri de doctor, deoarece, s-a spus, trebuie o cenzura pentru a stopa o inflatie de doctori determinata de numarul enorm de universitati de stat sau particulare rasarite dupa revolutie ca ciupercile dupa ploaie. Dar comisia nu si-a implinit rolul din moment ce un Mischie a primit titlu academic, din moment ce profesori straini, cunoscatori ai realitatilor romanesti, afima ca la noi numai analfabetilor li se refuza titlul de doctor. Asta nu inseamna ca nu exista si stralucite teze de doctorat. Trebuie insa gasita modalitatea pentru ca rebuturile sa nu mai poata sa se bucure de titluri in principiu de mare prestigiu. Asta va deveni posibil atunci cand universitatile noastre cor constientiza enorma responsabilitate care le revine in procesul de transformare a Romaniei intr-o tara cu adevarat europeana."

Gheorghe Ceausescu pune intr-adevar punctul pe i in privinta autonomiei universitare care e autonomie pe hartie. Insa eu vreau sa ajung de aici si altundeva. Ceea ce autorul atinge - printre randuri, extrapoland de la elementul package-ului doctoral - este ideea de competitie- (pre)conditionata de autonomie-, interna, dar mai ales internationala, care ar trebui sa existe intre universitati, dar mai ales intre departamente/facultati/grupe de cercetare operand in aceleasi discipline, pentru status, pentru "prestigiu" (si implicit, pentru fonduri...). In alte parti meniul acesta se serveste cu sine qua non. In particular ar trebui sa fie clar, sa continuam pe ideea inceputa de autor, ca daca rebuturile apartin in cea mai mare parte unei universitati, unui departament din aceasta universitate, aceasta universitate/acest departament va avea doar de pierdut in competitia academica (libera), deci toata motivatia sa nu se ajunga acolo. In prezent insa lucrurile acestea sunt acoperite la nivel central si costurile nu sunt deci suportate in intregime de universitatea respectiva. Recunosc ca ideea asta nu a aparut formulata clar (de fapt nu a aparut deloc. full stop) intr-un articol mai vechi in care atat eu cat si altii am incercat sa venim cu idei concrete pentru renasterea prestigiului doctoral (acelasi articol in format .html pe RLIV)

In plus, e necesar sa revin pe tema asta a competiei si mai ales a tipului de "competitie", mai ales ca - mai nou- chiar Ad-Astra face- involuntar, cred- o cvasi-eroare (cvasi si nu 100% eroare doar pentru ca e vorba de Romania) prin promovarea excesiva a acestei 'ierarhii Shanghai' care este doar unul din numeroasele topuri si- din pacate- nu cel pe care trebuie sa ne axam. Mai nou ajungerea in "primele 500 din lume" (o alta chestie aici: de unde 500, de ce ne oprim tocmai la cifra asta mediocra drept target) devine o obsesie, o tinta in sine, si se uita, se omite, se ignora, ca acest top este doar un indicator (imperfect!- vezi mai jos) si ca scopul este performanta in cercetarea de excelenta per se (un exemplu recent , intre multele exemple similare, care ilustreaza confuzia generata). Cu alte cuvinte, prezenta si progresul in aceasta ierarhie (precum si in altele) ar trebui sa fie un "side effect" al quest-ului pentru performanta, al competitiei academice. Imi aduc aminte de declaratia unui reprezentant (de seama) al ASE, la Sinaia acum doi ani (parafrazez): "daca trebuie sa publicam in reviste internationale, noi publicam. Noi nu am stiut pana acum asta, generatia noastra nu a stiut asta. Dar bineinteles, facem daca asta se cere, daca asta e noul standard. Fara probleme." Evident aici sunt pe no comment, dar ce vreau sa zic e ca acum vine Razvan Florian si echipa de la Ad-Astra (oameni pentru care am tot respectul din cate s-a putut probabil observa din postarile si articolele mele- si intentionez sa colaborez in continuare cu ei, desigur) si induc si mai multa confuzie bietului nostru personaj: nene, neaparat tre' sa intrati in top Shanghai 500 ca altfel ii mare bai... capisci?' Nu ma astept la mai mult decat: ' No, daca e musai, e musai. Noi facem, dregem...Prin orice mijloace. Prioritate, nene!' Si se vor grabi pentru ca vezi doamne moldovenii au fost deja mai iuti si au inceput sa mute muntii, ba pana si ardelenii molcomi au strans deja randurile- in cetatea Clujului, la Babes-Bolyai, domn Marga a declarat Shanghai top 500 drept marea prioritate (mai surprinzator e ca Mircea Miclea pare total pe aceeasi frecventa)... Inteleg ca pe roman trebuie sa-l atragi cu ceva concret, ceva vizibil, ceva palpabil (un top, o ierarhie, vezi tu Gigi, exact acolo trebuie sa te plasezi, intre 450 si 500), dar e altceva sa exagerezi si mai ales, sa o faci ad infinitum. Si daca tu nu esti clar (desi ai intentii de laudat), la ce te astepti de la ziaristii care preiau? Am spus ca voi reveni deci deocamdata nu intru in mai multe detalii, dar in fuga: dupa mine, ceea ce ar trebui facut/promovat e axarea pe excelenta in departamente/facultati/grupe de cercetare, cu competitie in discipline si subdiscipline (unde exista ierarhii foarte bine stabilite, actualizate in permanenta, unde exista si se cunoaste la orice moment core-ul mondial al acelei discipline- un concept care, inter alia, nu e "fixat" in timp in aceeasi masura; au contraire, el este flexibil si dinamic, schimbari pot avea loc de la an la an si in pozitii fruntase), si mai putin pe utilizarea unui top "universal" (in esenta static) si mult mai subiectiv, al universitatilor (!), pe care de altfel nici o universitate serioasa nu il ia in considerare de facto. Nu suntem singurii care si-au facut o obsesie din prezenta in top-urile 'universale', 'multidisciplinare'; Beijing-ul de exemplu (eg. Peking University) "cumpara" tot ce poate in materie de laureati Nobel din SUA si din alte parti, fara prea mare atentie la disciplina, interese de cercetare curente ale omului de stiinta respectiv etc, si contorizeaza (public!) fiecare avans in topul Shanghai. Asta chiar daca cercetatorii respectivi vor ajunge cel mult cateva saptamani pe an in China si in fond sunt prezenti doar cu numele in randurile personalului academic; diferenta fata de noi e ca ei au deja resursele (cu resurse si obsesia "Shanghai" nu m-as mira sa se intample exact acelasi lucru si la noi). Nu mi se pare o strategie care se poate sustine pe termen lung, fara sa mai vorbim de faptul ca in adevarata comunitate academica oricum nu are efect.

Dar destul pe moment... Revenind la oile noastre (nu in sensul domnului Mihaies), Gheorghe Ceausescu conclude magistral cu un paragraf care nu mai necesita comentarii:

"[I]n concluzie socotesc ca umanistii romani trebuie sa-si manifeste prezenta in viata academica a lumii civilizate. Acest lucru impune eforturi, dar ele trebuie facute daca nu vrem sa devenim periferici din acest punct de vedere. Concursurile pentru conferinte si catedre universitare se cuvine sa fie competitii reale intre mai multi tineri specialisti cu o valoare consacrata de publicatii serioase si de un titlu de doctor conferit de o universitate prestigioasa. Ar fi un dezastru national daca sechelele epocii comuniste si-ar continua actiunea destructiva si dupa primirea Romaniei intre membrii Uniunii Europene. Nu e cazul sa perseveram diabolic in cultivarea formelor fara fond."

Comisie prezidentiala pentru analiza si elaborarea politicilor din domeniile educatiei si cercetarii

Din cand in cand mai auzim si vesti excelente legate de Romania si- chiar- de politica ei (citit astazi pe site-ul Ad-Astra). Cel putin la o prima vedere. Raman sceptic referitor la intentiile si abilitatile domnului Basescu (un scepticism diferit de cel al lui Octavian Paler insa, ar trebui sa se subinteleaga...), dar cu asemenea initiative creste mult in ochii mei. Sa speram ca vor fi mai multe cresteri decat scaderi...

Constituirea acum doua zile a acestei comisii prezidentiale "pentru analiza si elaborarea politicilor din domeniile educatiei si cercetarii" nu poate fi decat de bun augur. Sper desigur sa li se dea discretia de care au nevoie, fara interferente si piedici din toate partile. Avand in echipa oameni precum Dragos Ciuparu, Daniel David, Razvan Florian, Petre Frangopol si Daniel Funeriu, presedintele comisiei, Mircea Miclea, are o sansa serioasa sa poata continua si imbunatati mult ceea ce a inceput ca ministru si a lasat balta la un moment dat. As spune ca daca lucrurile nu se misca nici acum, nu cred ca se mai misca deloc. Nu-l uitati nici pe Ionel Haiduc: e o ocazie unica de aliniere a dorintelor si eforturilor cu presedintia Academiei (cel putin conform impresiei mele de pana acum vis-a-vis personajele cheie din acest context).

Ad majora!

Petitie Ad Astra

Ad Astra revine cu o petitie pentru rezolvarea unor probleme majore in managementul cercetarii stiintifice din Romania (petitie pe care tocmai am semnat-o si eu). Evident, in mod normal o asemenea petitie ar fi redundanta pentru ca toate cerintele acestea fac parte din standardul organizarii cercetarii stiintifice intr-un regim civilizat. Din pacate in Romania suntem departe de civilizatie in contextul de fata.

Cateva critici totusi, in fuga:

• Majoritatea punctelor sunt formulate mult prea vag. Petitia ar trebui insotita de documentatie extensiva (cel putin o lista de referinte: Ad Astra a facut destule evaluari si rapoarte pana acum pentru a avea la indemana o asemenea lista si a o adauga la sfarsitul petitiei).
• Exista destule "ferestre" care pot fi interpretate exact pe dos, mai ales cand unii au motivatia de a le interpreta astfel, eg. cei care ar trebui sa citeasca si sa decida in privinta petitiei. In particular, ideea asta cu domenii de specific national unde ar trebui sa fie "exceptii" nu mi se pare deloc binevenita si mai ales accentuata de mai multe ori in petitie. Eg. "Pot exista excepţii doar pentru domeniile care au un specific naţional (cum ar fi limba şi literatura română)." sau "Solicităm ca evaluarea prin peer review, pentru acordarea de fonduri de la bugetul de stat, a proiectelor de cercetare-dezvoltare cu bugete de peste 20 de mii euro pe an, sau a activităţii institutelor de cercetare-dezvoltare, cu excepţia celor din domenii care au un specific naţional, să fie făcută de echipe compuse din experţi de nivel internaţional, în majoritate străini, pentru garantarea obiectivităţii acestor evaluări." Pana la urma, dupa gust, orice domeniu sau subdomeniu, poate fi integrat la "specific national", mai ales in stiintele umane si sociale. Evident cei care au scris petitia au fost in majoritate din stiintele naturale (sau din "umanioare si stiinte sociale in perspectiva autohtona", dar vreau sa exclud posibilitatea asta)
• Pe de alta parte exista si un alt risc generat tot din cauza asimetriei informationale: al incercarii de a "uniformiza" criteriile pentru toate stiintele (si unele solicitari din petitie pot fi usor interpretate astfel). Cum am mai spus, e esecul de a nu avea reprezentanti informati in fiecare stiinta. Cu alte cuvinte, desi toate criteriile ar trebui stabilite la un nivel standard international, acest nivel standard international, de exemplu (si cel mai important in contextul de fata), difera intre stiinte in materie de numar de articole publicate/publicabile, citari pentru articolele respective, folosirea impact factor-ului ISI sau a ranking-urilor internationale din stiinta respectiva s.a.m.d. Pentru a ilustra cat de inselatoare pot fi unele formulari si unde pot conduce, voi cita un comentariu al unuia dintre semnatarii petitiei care pur si simplu bate campii (eufemism de dimineata): "Pentru acordarea de titluri ştiinţifice ar trebui luate în considerare şi citările articolelor candidatului în reviste ISI, aşa cum este cerinţa comisiei de fizică (35 citări pentru profesor universitar şi 10 citări pentru conferenţiar !!). De asemenea, ar trebui uniformizate cerinţele pentru toate disciplinele, deoarece există reviste cotate de ISI din absolut toate domeniile. " Ma face sa ma intreb daca persoana respectiva are vreo idee despre ce este stiinta (macar in domeniul in care activeaza), fara a mai discuta de alte discipline, interdisciplinaritate, multidisciplinaritate.
• O alta solicitare care ar fi putut fi frazata mult mai bine: "Solicităm alocarea pentru cercetare, de la bugetul de stat, a minimum 0,8% din PIB, conform Legii cercetării, şi a minimum 1% din PIB până în 2010, conform angajamentelor luate de România faţă de Uniunea Europeană." As fi spus cel putin alocarea acestor sume, conform acestei legi a cercetarii incropita fara vreo strategie pe termen lung, lege care ar trebui modificata cat mai curand cu putinta.
• In consecinta: petitia e binevenita dar impresia mea este ca in cele din urma se materializeaza mai mult in instrument de popularizare a cauzei, decat cu scopul clar si concis pe care nu ma indoiesc ca autorii ei l-au avut. Are astfel intr-adevar sanse de a ajunge pe "masa lui Basescu" (cum un alt semnatar al petitiei aprig doreste)... si de acolo sansele sunt mari (sper insa sa nu se intample!) sa ajunga in cosul de gunoi. Cand singura ta speranta este intr-un tic al presedintelui (presedinte care nu are background-ul stiintific al cancelarului Germaniei, sa ne rezumam doar la comparatii familiare si acelasi ton eufemistic), in mod rational nu ar mai avea sens sa scrii sau sa semnezi petitii. Trebuie insa sa recunosc ca raman si eu mai "optimist" (a se citi: irational) vis-a-vis eventuala reactie a presedintelui, decat a oricarei persoane din actualul aparat guvernamental.

Dezbatere privind cercetarea din Romania (II)

Continuand postul meu din 28 aprilie, indic si comentez foarte pe scurt o serie de noi articole aparute tot in cadrul discutiei referitoare la reformele privind cercetarea stiintifica din Romania, unele ca raspuns la articolele deja amintite. Am putin timp la dispozitie, deci va fi oarecum in fuga (cu toate side-effect-urile, deci rog a se citi si printre randuri cand nu reiese clar din text). Promit insa sa raspund pe indelete eventualelor comentarii si sa revin cu partea a III-a intr-un viitor nu foarte indepartat.

Intai de toate, pentru ca tot fuse dumnealui presedinte al Academiei Romane pentru atata vreme, sa ii dam intaietate si aici, pentru o ultima oara. Va las sa va amuzati (sau sa plangeti, depinde de personalitatea fiecaruia etc.) singuri prin citirea continuarii inteleptelor remarci ale domnului Simion (prima parte e aici). Trebuie sa spun ca as selecta urmatoarea fraza drept motto pe CV-ul dumnealui: "Este inutil sa spui acestor capete dure ca America este America si ca sistemul european este altul!". Chiar asa, capetele astea dure sa nu stie ca America este America si ca Europa este alta, pe ei coane Simioane! Mai stiu pe unul cu pretentii de profesor universitar si veleitati de personalitate publica, care eticheta o buna (si extrem de relevanta din perspectiva productiei de cercetare recunoscuta international) parte din lumea academica drept "oieri"; "capete dure" deci nu mai emotioneaza. Nu pot sa imi ascund insa mirarea vazand ca fostul presedinte al Academiei se vrea "european" (si absolut "non-american" in contextul asta). Despre care "Europa" e vorba, dom' Simion? De o gramada de ani sunt chiar in miezul ei, Europa reala adica, si nu arata deloc asa cum domnia voastra v-o imaginati si le-o pictati credulilor, eu zic ca Europa v-ar pune la dospit exact cum ar face-o Uncle Sam: si intr-o parte si in cealalta e vorba de competitie si meritocratie in academia, imi pare rau sa va anunt ca abilitatile de luptator de gherila impotriva capetelor dure nu intra de obicei in calcul in recunoasterea academica... Mai fratilor cum de l-ati tinut pe bietul domn Simion atatia ani in fruncea Academiei, de ce nu l-ati lasat sa stea acasa sa scrie linistit, s-ar fi zis ca are un avantaj comparativ ca scriitor, deci macar acolo sa fi convins? Eu unul ma bucur sa il stiu acum pe domn profesor Haiduc cu fraiele in mana (atentie insa la vicepresedinti, curatenia e doar pe jumatate facuta...), desi, obisnuit cu dezamagirile, sunt in acelasi timp putin reticent sa ma entuziasmez complet de pe acum... Enfin, sa nu facem deocamdata digresiuni. Mai avem treaba pe astazi.

Urmatorul articol caruia i-as acorda un minut este raspunsul lui Andrei Cornea la articolul Alinei Mungiu Pippidi (accesibil aici), in Revista 22. Diferenta fata de partea I este ca in partea a II-a domnul Cornea devine ultra-defensiv, foloseste tactici de atac mai putin diplomatice si se face din nou, de ras (eufemism). Nu as numi asta chiar un progres. Dar sa le luam pe puncte. La punctul 1 domnul Cornea incepe foarte bine, recunoscand ca autoportretul pe care si-l facuse nu e neaparat ceea ce vede lumea. Nu cred ca va fi dumnealui foarte mirat sa stie ca Alina Mungiu-Pippidi nu e singura care il vede irational si subiectiv. Pana aici ok, dar in loc sa isi revina domnul Cornea regreseaza si mai mult in articolul acesta. Ne arunca din nou niste nume precum HR. Patapievici sau Oisteanu, care in opinia dumnealui ar trebui sa fie reprezentativi pentru cei care ar trebui sa aiba un doctorat dar nu il au (las aici la o parte opiniile mele personale relativ la capacitatea stiintifica a unor personalitati publice recente cum ar fi domnul Patapievici, desi acestea sunt poate cunoscute din alte interventii ale mele- pe scurt, nu cred ca avantajul comparativ al domnului Patapievici are vreun punct de intersectie cu cercetarea stiintifica). Dar nu voi mai continua aici pentru ca niste raspunsuri sensibile la asemenea strategii sunt date de Dan Radu Grigore in articolul pe care il comentez mai jos. Iar alte nuante ridicate in articolul domnului Cornea vor fi discutate in continuare.

Un foarte bun articol care raspunde intr-o mare masura criticilor ridicate in alte articole mentionate aici este cel al lui Dan Radu Grigore, Despre valoare si scientometrie, tot din Revista 22. Un lucru foarte important care ar trebui poate mai mult subliniat este ceea ce autorul scrie chiar la inceputul articolului sau, "...trebuie imaginate mecanisme de selectie a valorilor, care sa elimine cat mai multi impostori si sa retina cat mai multi oameni valorosi. Chiar daca sistemul va mai da rateuri, el trebuie sa fie comparat cu alte sisteme de evaluare care pot fi mai rele. Totdeauna se vor putea gasi contraexemple la orice sistem de evaluare, totdeauna se vor putea gasi personalitati ramase in istoria unui domeniu care nu s-au incadrat in sistemele uzuale de evaluare. Cred ca este contraproductiv sa folosim astfel de exemple..." . Aici se raspunde in mare parte genului de constructie "logica" a la Andrei Cornea. Intr-adevar ceea ce domnul Grigore cu alte cuvinte exprima- si ceea ce reiese si mai clar din restul eseului dumnealui- este ca desi evident e loc de discretie, cel mai important criteriu intr-o atmosfera academica meritocratica este competitia pe baza de articole recunoscute, articolele din revistele stiintifice din fluxul principal (ISI deci) si evident pe citari ale acestor articole. Acest sistem nu va fi infailibil, dar va domina sistemele alternative. De fapt publicatiile ISI nu sunt nicaieri un criteriu suficient (dar, cu anumite calificari, sunt de cele mai multe ori, un criteriu necesar), in Romania insa ar fi criteriul minim de implementat momentan. As face insa si niste observatii fata de datele prezentate de domnul Grigore care ar putea ramane eronat in memoria delor nefamiliarizati cu situatia academica internationala (in particular SUA in contextul de fata): a). sunt multe alte universitati de top in SUA in afara Ivy League (Ivy League inglobeaza doar universitatile Brown, Columbia, Cornell, Dartmouth College, Harvard, Pennsylvania, Princeton si Yale; se observa evident lipsa unor universitati cum ar fi Stanford, Chicago, MIT, California (at Berkeley, UCLA, San Diego etc), Caltech s.a.m.d., sunt cca 50 de universitati de top in general); b) exista si pozitii temporare altele decat doctorand si respectiv postdoc (intre ele fiind cele de lector temporar sau visiting - de obicei research- profesor), desi diferenta intre acestea si postdoc nu este relevanta pentru context. O problema aparte este ridicata intr-adevar de relevanta criteriilor ISI in afara stiintelor "dure", cum le eticheteaza Dan Radu Grigore. Despre asta este vorba partial si in articolele mentionate (in postul acesta sau in cel precedent) ale Alinei Mungiu-Pippidi, Andrei Cornea, Mihaela Miroiu, precum si in corespondenta electronica dintre Zoe Petre si Liviu Giosan (am spus ca voi reveni asupra ei in postul precedent). Voi reveni si in postul urmator pe tema asta pentru ca intr-adevar una dintre dilemele esentiale este aici, dar voi adresa problema si mai jos.


Sorin Matei intra si el in dezbatere cu Philosophum non facit barba pe pagini.com, anuntand insa si un viitor articol pe tema aceasta in Evenimentul Zilei. Asteptam deci cu interes articolul (mai ales ca unii dintre participantii la aceasta dezbatere au mentionat sintagma "boierii mintii" de cateva ori in interventiile lor- Sorin ne-ar putea lamuri daca e relevant sa vorbim in acest context despre boierii mintii etc.).


Articolul scris impreuna de Daniel David si Eugen Brailoiu in Observatorul Cultural nu mai necesita comentarii suplimentare, e bine scris, reflecta in mare parte ceea ce multi dintre noi credem si l-as rezuma prin citarea unor randuri chiar din text: "Adversarii nostrii nu sunt oamenii, ci ideile care risca sa blocheze sistematic evolutiile naturale ale culturii romane. Cei care se opun aplicarii criteriilor de recunoastere internationala de pe pozitii de influenta si putere aduca o nedorita intarziere lumii romanesti. Ei vor purta in fata generatiilor viitoare responsabilitatea acestei intarzieri. Noi nu! Noi vrem sa promovam altceva. Noi nu vrem o Romania mereu echivalata. Noi vrem o Romanie integrata international sub aspect cultural si stiinfic. Ne-am saturat sa vedem in tara personalitati care nu inseamna nimic la nivel international!" Eu as fi spus-o si mai categoric, dar e un inceput. Curaj si mai departe!


Un articol foarte bun caruia ar fi trebuit sa i se faca publicitate in mass-media, mai ales in contextul recentei dezbateri asupra cercetarii in care multa lume, mai mult sau mai putin informata sau calificata, si-a dat cu parerea, este cel al Cristinei Vidulescu , publicat in cel mai recent numar al revistei Ad-Astra. Este scris simplu, pentru toti (sic!), explicand scurt si concis in limba romana (pentru ca multi din cei care s-au bagat in seama par sa fie efectiv paraleli cu acronimul ISI s.a.m.d. putem intui fie ca nu isi dau nici un interes sa se informeze inainte sa-si dea cu parerea sau- mai degraba- ca nu cunosc suficient nici o limba de circulatie internationala, engleza in principal, pentru a se putea informa- din acest punct de vedere un asemenea articol in romana are potentialul de a clarifica lucrurile; Nicolae Hurduc a scris deja in 2004 un editorial in cadrul FAR explicand ce e ISI, cu ce mananca si de ce avem nevoie de ISI in Romania ) ce inseamna ISI, cum se indexeaza o revista stiintifica in ISI si mai ales, cum se mentine o revista in ISI, o data ce a fost acceptata. Mai mult autoarea da exemplul excelent al Journal of Cellular and Molecular Medicine (JCMM), revista editata la Bucuresti, care este in prezent, la doar 6 ani de la infiintare, un adevarat succes.


Bogdan Suceava da in Observatorul Cultural o replica articolelor din Revista 22 ale lui Andrei Cornea si Mihaela Miroiu. Desi ca spirit general sunt de acord cu cele enuntate in textul sau (in plus Suceava de obicei scrie interesant si nu doar sa se afle in treaba), consider totusi ca particularizarea contextului prin compararea Humanitas- ISI este redundanta si mai mult, nu are nici un sens (si e pacat ca o mare parte din text se concentreaza pe asa ceva). Bogdan nu face aici, dupa parerea mea, decat sa perpetueze si chiar sa amplifice greseala lui Andrei Cornea de a particulariza, de a personaliza, de a impinge discutia spre colturi care pentru orice om rational nu ar fi aparut in aceasta dezbatere de la bun inceput. O a doua critica la adresa replicii lui Suceava este faptul ca- dupa umila mea parere- Mihaela Miroiu spune si altceva si scoaterea ei din context aici nu este exact onesta. De fapt, dupa cum voi mentiona putin mai jos, articolul Mihaelei Miroiu mi se pare unul din cele mai interesante intre toate aceste articole privind criteriile pentru evaluarea cercetarii si cercetarilor in Romania, mult deasupra bazaconiilor domnului Simion sau asupra "caderilor" neasteptate ale domnului Cornea.


Mihaela Miroiu scrie pentru Rev 22 un articol deosebit de interesant si, trebuie sa marturisesc, un articol care imi place foarte mult din punctul de vedere al organizarii ideilor si al prezentarii standpoint-ului. Mare parte din parerile exprimate aici sunt similare cu cele ale doamnei Zoe Petre, foarte clar exprimate in conversatia cu Liviu Giosan (postata pe site-ul Ad-Astra). Liviu Giosan a dat deja niste raspunsuri elocvente. Foarte pe scurt voi incerca sa subliniez care ar fi punctele mentionate de doamna Miroiu, insa acest comentariu este relevant si pentru punctele ridicate de doamna Zoe Petre: a. publicatiile internationale cotate ISI nu sunt foarte definitorii pentru cei din afara stiintelor formale si stiintelor naturii (exemple date aici sunt filozofia, stiintele sociale, istoria etc); b. judecarea strict pe baza ISI nu este cea mai buna metoda in nici una dintre stiinte, exacte sau nu; c. standardale trebuie sa existe (" nimeni nu trebuie sa fie mai presus de standarde"), dar ele trebuie atent verificate si discutate, nu vrem nici un pat al lui Procust mult prea rigid (excelenta ideea cu patul lui Procust!!!) nici unul ceva mai relaxat, o evaluare multicriteriala e cea de care avem nevoie si toata lumea interesata ar trebui sa ia parte la aceasta dezbatere; d. ar trebui sa existe macar niste fonduri bugetare de baza pentru accesul la bazele electronice standard, suntem de rasul lumii altfel. Mai sunt si alte nuante dar inclin sa cred ca am surprins mai sus esenta. Ce cred despre a, b, c, d de mai sus? Ei bine, desi unii ar putea sa fie oarecum surprinsi, sunt total de acord! Mihaela Miroiu este probabil singura persoana in intreaga dezbatere (alaturi, partial, de Zoe Petre care a intrat in dezbatere prin acea corespondenta cu Liviu Giosan), care discuta rational pros-uri si cons-uri la evaluarea strict pe baza ISI, la evaluarea pe baza ISI in umanioare si stiinte sociale si asa mai departe. Net superioare puncte de vedere decat cele ale domnilor Cornea sau Simion (care sunt jalnice relativ la asteptarile noastre privind opiniile dumnealor), dar superioare oarecum si perspectivei Alinei Mungiu si ale altora, care desi au dreptate in cele din urma (vom vedea imediat de ce), omit o discutie completa care sa ia in considerare toti factorii.

Sa analizam pe scurt aceste puncte de mai sus. La punctul a. este vorba despre faptul ca publicatiile ISI nu ar fi definitorii pentru umanioare si stiinte sociale. Incep printr-o rezerva: in cele mai multe stiinte sociale (sau in orice caz in vasta lor majoritate), ISI este tot regula de baza. Evident (voi incerca sa revin in postul viitor in detaliu), ranking-ul citatiilor si publicatiilor folosit nu este automat cel rezultat din ISI, dar exista o corelatie considerabila intre aceasta ierarhie si cea de facto utilizata. Sunt familiar cu ranking-urile jurnalelor in economie, stiinte politice si sociologie de exemplu, si in genere exista o corelatie mare cu impact factor-ul acelor jurnale in ranking-urile folosite pentru angajari, promovari, bonusuri, recunoastere in general s.a.m.d. (o discutie serioasa ar trebui evident sa faca o diferenta in functie de actiunea despre care vorbim, evident, eg, o acceptare ca fellow in cadrul unui institut nu este identica din punctul de vedere al criteriilor cu o promovare de la assistant la associate professor etc., dar nu vom avea timp pentru asta acum). Deci punctul a. este valabil cu predilectie pentru umanioare si mult mai putin pentru stiintele sociale. Inainte insa de a trece la umanioare, voi mentiona totusi ca este intr-adevar mai frecvent si in stiintele sociale sa publici carti si monografii (relativ la stiintele exacte), desi acestea vin de obicei mai tarziu in cariera si primele vor fi colectii de articole publicate anterior etc, evident cu diferente intre diverse stiinte sociale (in economie cartile sunt mai putin relevante decat in stiintele politice s.a.m.d). Discutia despre carti va fi aceeasi ca in cadrul humanities, deci haideti sa ajungem la punctul esential. Este clar si am consultat pentru asta si diversi prieteni doctoranzi si postdoctoranzi in institutii de prim rang din SUA sau Europa, in umanioare, ca boost-ul carierei va fi prima carte. Articolele au si ele relevanta lor, exista numeroase publicatii in umanioare acoperite in cadrul ISI, dar intr-adevar cartile sunt cele care conteaza. Insa ce fel de carti sunt acestea? Ceea ce nu s-a spus este ca e vorba doar de carti publicate la edituri de mare prestigiu, cum ar fi Harvard sau Princeton Univ. Press etc, unde, by default, e vorba de peer-review inaintea acceptarii cartii spre publicare. Deci nu e vorba de orice carti si in orice caz nu de cartile obscure publicate la edituri locale sau obscure, pe alte baze decat cele de peer-review, pe care ni le arunca in fata, direct sau indirect domnii Simion sau Cornea. Deci asta e treaba cu humanities. In continuare facem legatura cu punctul b.- evident pentru humanities judecarea strict pe baza ISI cade din start, din cauza celor mentionate, dar ideea mult mai importanta aici este cum ar trebui facuta judecata si de catre cine si care e situatia Romaniei aici.

Dan Radu Grigore in articolul pe care l-am comentat pe scurt mai sus spune si justifica deja de ce un sistem cum e ISI e mai bun decat alternativele, de ce in Romania in particular e un criteriu minim si esential si asa mai departe, recunoscand ca acest criteriu nu e perfect si ca in cele mai multe cazuri nu e recomandat sa se judece strict pe baza ISI. Insa ISI e un criteriu minimal si de aici incepem celelalte diferentieri. Exista ranking-uri in fiecare field si fiecare adevarat specialist stie care sunt revistele de prestigiu sau editurile relevante in fiecare disciplina si asa mai departe, atat in stiintele exacte si cele sociale precum si in umanioare. Exista o corelatie mai mica sau mai mare cu ISI, in humanities aceasta este probabil cea mai mica, dar o corelatie exista. In orice caz si aici sunt total de acord cu doamna Zoe Petre, oricand evaluarea onesta se poate face, chiar atunci cand publicatii foarte relevante nu sunt incluse in ISI, nu putem vorbi despre lipsa totala a criteriilor obiective in nici o disciplina (interesant de vazut singura pozitie absolut contrara acestui punct de vedere, exprimata de Stefan Vianu in Rev 22, comentez undeva mai jos pe marginea acelui eseu). Problema e, dupa cum Liviu Giosan corect mentioneaza, ca in Romania trebuie sa incepem de undeva si ca avand in vedere situatia existenta (inter alia, nepotism, gerontocratie, ermetism) o propunere cum ar fi aceea a lui Simion, care ar avea (si probabil asta a sustinut si a facut tot timpul, motiv pentru care suntem unde suntem) incredere in 5 insi alesi pe spranceana sa faca evaluarile, nu este ceea ce dorim si nu ar face decat sa perpetueze starea existenta (ceea ce fara indoiala este in interesul multora, de unde o rezistenta care celor in comunitatea internationala li s-ar parea oarecum curioasa). Deci e nevoie de obiectivitate si aceasta obiectivitate poate fi introdusa doar prin publicatiile peer-review, cu recunoastere externa. Punct. Si de la capat. Se poate face si in Humanities, dupa cum doamnele Miroiu si Petre bine stiu si arata si se poate trece peste rigiditatea unui sistem ISI care intr-adevar nu este cel mai relevant in cazul acestor discipline umaniste. Asta ne leaga de c: depinde din nou care este actiunea de considerat (promovare, angajare, evaluare etc), alte criterii trebuie luate in considerare pe langa cele referitoare la publicatii, dar din nou grupul de evaluatori trebuie sa fie impartial si obiectiv. Si am ajuns la unul din punctele esentiale. Acestea sunt conditiile sine qua non ale oricaror evaluatori pentru a putea vorbi de "evaluare" de la bun inceput. Experti in disciplinele dumnealor, cum ar fi doamnele Miroiu si Petre, s-ar putea implica in alcatuirea unor standarde care sa includa si publicatiile relevante extra-ISI, editurile considerate si asa mai departe. Este de dorit ca un asemenea standard minimal sa fie stabilit la nivel central (in perfecta armonie cu standardul minimal international- si da, domnule Cornea, exista asemenea standarde minimale universale!), in timp ce fiecare universitate sa aiba discretia, in functie de rolul si tinta pe care o doreste, sa impuna criterii mai stricte. Acesta este un lucru foarte important pe care nu cred ca cineva sa-l fi mentionat explicit. Este ceva ce se practica peste tot si in multe cazuri universitatile sau institutiile respective afiseaza (e vorba deci de un anumit domeniu) toate publicatiile si editurile precum si rating-urile aferente asociate lor. Si toate sunt cel putin egale cu un standard unanim acceptat international in field-ul respectiv, insa exista variatii considerabile. Doar un exemplu concret (dupa cum spuneam, sper sa revin, mult mai in detaliu intr-un post viitor): desi exista un numar imens de publicatii ISI in economie, Institutul Tinbergen din Olanda nu considera relevante decat o mica parte dintre acestea pentru admiterea ca "fellow" al institutului. Acestea sunt ierarhizate luand in considerare cele mai multe top-uri realizate pana acum si publicarea intr-un jurnal cotat superior este clar diferita de publicarea intr-un jurnal "mediu" (de fapt orice publicatie in top 5 journals a oricarei persoane afiliate intr-un fel sau altul cu Institutul se anunta pe pagina principala a institutului). Editurile acceptabile de institut sunt si ele mentionate. Lista este aici: http://www.tinbergen.nl/research/ranking2.html. La o consultare a topului jurnalelor economice bazate pe impact factor-ul ISI se observa ca exista diferente (atat in ordinea ierarhica cat si in numarul de reviste considerate). Pentru Romania insa, unde se publica 3 articole in jurnale cel mult medii in economie, incluse in ISI, intr-un intreg an (considerand toate universitatile si institutiile romanesti, vezi ranking-urile realizate de Ad-Astra), primul criteriu implementabil si necesar este ca publicatia sa fie ISI. De aici, depinde de fiecare institut de cercetare, departament universitar si asa mai departe- este chiar de dorit de exemplu ca universitati care doresc sa ajunga in topul 500 international, dorinta explicit exprimata de UBB de exemplu, sa impuna standarde mult mai ridicate. Deja putem vorbi atunci de competitie, dar intai trebuie sa ne asiguram ca avem baza pentru aceasta competitie.

A ramas punctul d. unde nu am prea multe comentarii si deja s-a cheltuit multa energie pentru a atrage atentia asupra ridicolului finantarii invatamantului si cercetarii in Romania dar deocamdata cu rezultate minore. Am mai vorbit despre asta si cu alte ocazii, unele posturi ale mele pe acest blog au fost axate tot pe aceasta problematica- si voi reveni asupra lor.


Doua alte articole care discuta pe marginea articolelor deja amintite aici, scrise de Andrei Cornea, Alina Mungiu-Pippidi si Mihaela Miroiu, sunt cele scrise de Stefan Vianu si respectiv Bogdan Dumitrescu, ambele in Revista 22. Stefan Vianu sustine opinia lui Andrei Cornea si, pe fondul unei relatii intelectual-societate departe de ideal, denunta drept irelevanta stabilirea oricaror criterii de evaluare de catre "birocrati" (de mentionat ca o prima greseala este ca acele criterii stabilite de Mircea Miclea au un fost un minim in urma consultarii, probabil pentru prima data, cu cercetatorii stiintifici recunoscuti pe harta mondiala a cercetarii...), acest rol trebuind asumat doar de public, de societate. Parte din punctele domnului Vianu sunt deja infirmate chiar in discutia Mihaelei Miroiu, deci nu mai e nevoie de alte comentarii in acest sens. Ceea ce ar merita un minut este faptul ca Vianu pare sa arunce vina pe specialistii in stiintele sociale si mai ales pe cei in stiintele comunicarii pentru faptul ca la ora actuala se discuta atat de mult de criterii de evaluare ca standard. Argumentarile sale mi se par puerile si denota o confuzie imensa a autorului. Poate mai multe despre asta cu o viitoare ocazie. In ceea ce priveste faptul ca omul de stiinta nu este destul de responsabil fata de societate, este o alta critica care isi are meritul ei si partial sunt de acord. Insa asta nu rezolva cu nimic problema evaluarii- un cercetator care nu are idee despre obiectul cercetarii sale (si deci cade orice evaluare a comunitatii stiintifice din care face parte, aceasta fiind cea in masura sa evalueze expertiza sa in domeniu) nu are nici ce comunica societatii. In rest, Stefan Vianu traieste intr-o lume idilica in care ingerii inaripati ai lui Andrei Plesu si batalia in sofisme a lui Andrei Cornea cu Socrate ar fi exemple reprezentative de cercetare in cadrul umanioarelor si in care dezertarea din spatiul public a omului de stiinta este singura problema- e si acesta un punct de vedere, pana la urma...

Mult mai coerent e eseul lui Bogdan Dumitrescu. Extrem de interesanta si neabordata in celelalte articole mentionate aici este discutia rolului concurentei. Intr-adevar, foarte bine punctat de Bogdan Dumitrescu, solutia ideala ar fi, surprinzator, parte a perspectivei domnului Cornea (insa cu indulgenta, Cornea ajunge aici prin argumente dubioase): lasati piata sa functioneze, sa decida, nu interveniti. Nimic mai adevarat si acolo unde meritocratia este garantata (pentru ca in academia, ar trebui sa fie clar, nu vrem democratie, nu vrem egalitate, vrem meritocratie, care este o forma acerba de inegalitate si competitie, dar asta este!), competitia va rezolva totul, fiecare va avea locul sau in academia si va sti unde e si va fi recunoscut (si compensat, in unele cazuri) in functie de aceasta pozitie. Insa ce ne facem cu situatia actuala a Romaniei (suntem unde suntem in parte din cauza unor dinozauri de genul Simion & co care nici in ultimul ceas nu vor sa inteleaga ca steaua lor a apus si inca isi mentin la dispozitie o armata de cascati creduli)? Solutiile trebuie croite pentru Romania. E clar ca in timp, daca se va porni pe traiectoria asta, "baza" de lucru va arata altfel. Voi reveni asupra ideii de competitie in academia pentru ca e intr-adevar cea mai importanta coordonata pe timp lung.



Oarecum pe o alta frecventa, cea a educatiei universitare, dar, evident, in acelasi timp in clara legatura cu cele de mai sus, ma opresc si la articolul "Bifurcatii. Universitatea ca un castron cu spaghetti" al lui Liviu Ornea din Observatorul Cultural. Profesorul Ornea indica niste lucruri alarmante si aberante, referitoare la minimul de numar de studenti pe curs de master, pentru finantare de la buget. Evident doar in Romania se pot cere cifre de genul 15 sau- oroare!- 30 sau 40 de studenti cum suna aparent o noua propunere- in cursuri de master, mai ales cand e vorba de stiintele exacte care se stie ca sunt mult mai putin atractive din perspectiva studentilor. Trebuie sa spun ca toate cursurile de matematica sau fizica pe care le-am urmat in universitate in Olanda au fost cu mai putin de 10 studenti, doua dintre ele au avut minimul de 5 studenti, iar intr-un curs am fost doar 3 studenti (aprobat in mod exceptional pentru ca doi alti oameni au renuntat in ultima clipa), din care unul absenta aproape intotdeauna (de cateva ori am avut doi lectori la doi studenti in cursul respectiv)! Nu pot decat sa ma asociez parerii lui Liviu Ornea si sa deplang abilitatile gastronomice ale celor aciuati prin ministerul educatiei si cercetarii- a propos, dupa spaghetti bolognese ar trebui sa urmeze un Rosso di Montepulciano si nicidecum...varza! Nu meniul italian e de vina ci nepriceperea romanilor in a-l prepara..

Tot despre starea educatiei universitare este vorba si in cateva articole recente din Ziarul de Iasi. As selecta Fabricile de rebuturi cu diplome si Lucrarea de licenta a ajuns cat o pereche de pantofi (scris de Nicoleta Vieru), mentionate si de Liviu Giosan pe site-ul Ad-Astra, precum si Jumatate dintre studenti vor ajunge catastrofe cu diploma (tot de Nicoleta Vieru). Sunt multe aspecte care merita discutate aici, dar voi reveni in viitorul apropiat cu un post intreg dedicat doar evolutiei educatiei universitare in ultimii ani si sugestii pentru redresarea situatiei.

Inchei pe moment prin mentionarea unei scrisori catre Presedintele Basescu pe care am semnat-o si eu. E vorba in primul rand de cererea sprijinului privind implementarea genereala a unor criterii obiective, practicate in restul lumii relevante in materie de stiinta, pentru evaluarea invatamantului si cercetarii (adica subiectul debate-ului de mai sus) si in al doilea rand prin sprijinirea concreta a Scolii Nationale Superioare Bucuresti, una dintre initiativele concrete si binevenite in Romania. Scrisoarea poate fi citita pe site-ul Ad-Astra. Nu ma astept deloc la vreo minune (aici minunea echivaleaza cu " o reactie"), domnul Basescu a mai ignorat si altadata scrisori deschise semnate de numerosi oameni de stiinta romani atat din tara cat si din strainatate (un asemenea exemplu este scrisoarea deschisa adresata tuturor candidatilor la presedintie, acum doi ani, despre care puteti citi mai multe aici - cautati in pagina eseul "Perspectiva Candidatilor la Presedintie asupra Cercetarii, Stiintei si Tehnologiei. Exemplul SUA, Deziderat in Romania" si comentariile care ii urmeaza), desi un motiv esential pentru care a ajuns presedinte este pentru ca intelectualii (din care o parte extrem relevanta in academia, ie. invatamant si/sau cercetare) i-au acordat un vot de incredere la ora respectiva- s-au facut insa mult prea putine pentru a justifica acel vot, deci exista o discrepanta enorma intre asteptari si realizari, cel putin pana in momentul de fata.

Dezbatere privind cercetarea din Romania (I)

Vad ca Ad-Astra a prins un asemenea ritm incat cu greu mai pot tine pasul cu citirea ultimelor stiri/analize de pe site-ul lor! Astazi Razvan a postat pe site-ul Ad-Astra o serie de articole aparute in presa despre reformele necesare din cercetarea stiintifica de la noi, carora unii li se opun prin orice mijloace (apelul adresat mediei plus/minus o abatere standard- apropos, excelent comentariul lui Daniel David aici!- fiind ceva ce respectivii practica des). Le-am citit cu mare atentie pe toate, e excelenta ideea de a posta intr-un singur loc toate punctele de vedere pentru a vedea exact care sunt opiniile fiecaruia (sau ce il poarta capul pe fiecare, depinde despre cine e vorba). Pe moment ma multumesc sa mentionez ce mi-a placut si ce nu mi-a placut. In masura in care voi avea timp, voi reveni cu opinii detaliate.

Intai ar trebui amintit documentarul din suplimentul Aldine al cotidianului Romania Libera, editat de domnul profesor Frangopol, de la care se pare ca a inceput disputa (vine vorba, "a inceput", asta e pentru cei ce dormeau ca Simion, Cornea si altii ca dumnealor, niste relicve in materie de mentalitate cum rar se poate intalni- in rest discutiile acestea se poarta de mult). In general toate comentariile din articol au avut puncte foarte bune, gasesc insa excelente interventiile urmatorilor: Mircea Miclea, Daniel David, Ionel Haiduc sau Gheorghe Benga. Le gasiti in paragrafe separate in articolul la care am facut link mai sus. Aici fac si o paranteza: din fericire- daca ramane la opinii asemanatoare si chiar va lupta sa le implementeze- alegerea domnului profesor Haiduc la conducerea Academiei este de bun augur si are un potential imens. In sfarsit cineva care poate fi numit pe merit in aceasta pozitie.

Mai departe, in perechi:

• pe de o parte, argumentele ridicole din si tonul sfidator al articolului lui Eugen Simion- care inca nu isi da seama ca lucrurile s-au schimbat si ca efectiv nu mai face fata. In plus a fost trimis si in concediu, doar doar si-ar mai reveni: apropos, salut trezirea romanilor si schimbarea dumnealui- in sfarsit!- de la conducerea Academiei! Pe de alta parte, raspunsul lui Daniel David, scris putin in pripa (in sensul ca pierde unele lucruri usor sanctionabile din pledoaria puerila a lui Simion- daca nu ai sti ca asta e cruntul adevar nu ti-ar veni sa crezi ca omul e universitar, academician, fost presedinte al Academiei!), dar la obiect altfel.

• opinia lui Andrei Cornea din Rev. 22 m-a surprins total si m-a intristat oarecum. Dumnealui e de obicei echilibrat si nu pana acum nu dadea semne vadite de senilitate. Se pare insa ca din pacate i-a sosit vremea...Eh, asta e, din cand in cand mai pierdem pe cineva. In orice caz replica excelenta ii este data tot in Rev 22, de catre Alina Mungiu-Pippidi. O idee pentru Ad-Astra ar fi sa o invite pe doamna Mungiu-Pippidi sa detalieze aceste opinii intr-un articol pentru revista Ad-Astra. In Rev 22 spatiul a fost foarte limitat.

• adaug aici si corespondenta electronica foarte foarte interesanta dintre Zoe Petre si Liviu Giosan (Ad-Astra), postata tot pe site-ul Ad-Astra. Dialogul e necesar si aceasta este ilustrarea perfecta a faptului ca se poate dialoga. Sunt niste pareri foarte interesante exprimate in acest dialog de la distanta. Voi reveni cu un comentariu separat pe marginea acestei corespondente si a opiniilor exprimate aici.

Letters to Nature

Liviu Giosan indicates on the Ad-Astra site a new letter recently published in the prestigious science journal Nature, about the general situation of scientific research in Eastern Europe (btw: I am 100% convinced that although a lot of these elements are common to most Eastern Europe, Romania's situation was - and still is- the worst). This letter reminds me of a similar initiative that I also had a modest contribution to, but unfortunately that particular idea did not achieve its target. 1 year and a half ago, together with several scientists from the "Ad-Astra" and the "Forumul Academic Roman" organizations (at that time I signed on behalf of the online portal "Romania, Libera in Viitor" where I was editor and started a "Research, Science, Technology" rubrique), we tried to sensibilize the international (science) public opinion about the dramatic situation of the Romanian science, by sending in a brief but concise letter to Nature. Professor George Emil Palade, Romanian Nobel Laureate, also strongly supported this letter. The timing of the letter was just before the new Romanian government was to be formed. We did not get it published however (ex-post I believe the letter might have been published immediately if a single researcher would have signed it, while mentioning in the content that it represents the point of view of more scientists etc, as in the case of the letter mentioned above). In any case, I thought of publishing this letter on my weblog now. Why now? Because most if its content is still actual. Because several shortcomings pointed out in this letter have not been changed at all and those that did change are right now in great danger of being switched back to their earlier status by new policy-makers (in some cases this is, unfortunately, already consumed as mentioned earlier also on this weblog).

Here's the letter, as it was sent to and got rejected by Nature:

Sir – Your journal has frequently reported on the state of science in post-communist Eastern Europe and advocated changes in the European Union’s policies to provide adequate support for this region (Nature 402, 566, 1999; Nature 426, 369, 2003). In your reports and elsewhere, the reform of scientific research in Romania has been shown to lag behind other Eastern European countries. In fact, the situation is even more alarming: research and education in Romania experience a crisis that could damage them beyond repair. Statistics suggest that if the present rate of attrition will continue, research in Romania is in danger to be extinct by 2008! Research groups that still survive owe their existence to almost heroic efforts notwithstanding meager salaries, inadequate funds and outdated infrastructure.

Due to a lack of reform in research and education, the academic and scientific establishments have been subject to abuse and tainted by corruption and nepotism. First-rate scientific production, which is still generated by surviving research groups, owes more to international collaborations than to governmental policy. An increasing number of scientists of Romanian origin find permanent or long-term employment abroad. Concurrently, among Eastern European countries, Romania has one of the highest numbers of graduate students enrolled in Western universities.

On behalf of concerned Romanian scientists, working in their homeland or abroad, we wish to express our deep concern regarding the lack of progress in reforming the research system in Romania. Funding for science has declined on an annual basis well below the average level in the European Union, where Romania is expected to integrate in 2007. Currently, only 0.21% of the national GDP is available for research and development in Romania.

Swift and courageous reform is needed, in order to enable high quality research in Romania. The situation could improve rapidly if Romania’s newly-elected Parliament develops the political will to push for a drastic reform, because the required human resources still exist. As individuals and civic organizations dedicated to the progress of science and education in Romania, we express our readiness to be involved in this process. We urge the European Union to persuade the forthcoming government to address current deficiencies in research and education, to enforce the engagements to which Romania subscribed during the accession negotiations, and to explore alternative policies to support competitive research in candidate countries, particularly in Romania.

The reform of the scientific establishment in Romania should begin with an extensive evaluation of scientific performance based on international standards, coupled with measures toward eradication of corruption and nepotism in the academic and research institutions. Since research and education are declared national priorities, adequate financial support should be provided, matching or exceeding the average funding level in EU countries. Most of the research funds should be distributed via peer-reviewed competition to competitive scientists for infrastructure upgrades, research programs, and adequate salaries. Substantial funding should also be dedicated to slowing down, and ultimately reversing, the brain drain. At the same time, competitive scientists from abroad should be provided with incentives to work in Romania.

George Emil Palade, Nobel Laureate
The Ad Astra Association, http://www.ad-astra.ro/
The Romanian Academic Forum, http://www.forum-academic.com/main/index.htm
Free Romania Portal, http://www.romanialibera.com/

Evaluarea cercetarii stiintifice. Comentarii pe marginea recentului articol al Ad-Astra

Asociatia Ad-Astra prezinta o noua initiativa excelenta de evaluare a cercetarii stiintifice din Romania. Articolul respectiv poate fi citit in ultimul numar al jurnalului Ad-Astra. Pe scurt, indicatorii de performanta pentru orice grup de cercetare propusi in articol sunt urmatorii:

• prezenta minimala: procentul de persoane din grup prezente ca autori in baza ISI
• activitatea minimala: procentul de persoane din grup prezente ca autori in baza ISI in ultimii 5 ani
• vizibilitatea minimala: procentul de persoane din grup care indica public (in practica, pe web) cele mai importante publicatii personale (cu indicatii asupra accesului la ele).

Desi indicatorii propusi sunt foarte buni in peisajul dezolant al al cercetarii romanesti actuale, parerea mea este ca i) unii dintre acesti indicatori (mai precis, cel de "vizibilitate minima") sunt redundanti; ii) indicatorii propusi nu sunt suficienti pentru a face o clasificare de excelenta a grupului de cercetare respectiv. Asadar, desi ca prim pas implementarea (adoptarea lor de catre toate grupurile de cercetare din universitati si institutii de cercetare) ar fi binevenita, se impun si o serie de alti indicatori care sa faca posibila o clasificare a grupurilor respective, in domeniul in care activeaza, pe o scala a excelentei. Pe scurt despre i) si ii).

i) indicatorul de "vizibilitate minimala" este redundant in sensul de "indicator al activitatii de cercetare" (performanta) pentru ca nu putem vorbi de grup de cercetare in primul rand daca nu toti membri grupului sunt activi si daca- in consecinta- date concrete despre activitatea lor nu sunt accesibile oricarei persoane interesate (a se citi: publicului larg). Faptul ca in Romania spatiile web dedicat publicatiilor reprezentative (si cv-urilor, for that matter) ale multor "cercetatori romani" sunt efectiv goale nu indica altceva decat imposibilitatea catalogarii lor ca cercetatori. Situatia ar putea fi rezolvata rapid prin impunerea obligatiei ca orice individ care presteaza activitate de cercetare sa mentina un spatiu personal pe site-ul institutiei unde sa puna coordonatele esentiale ale activitatii sale de cercetare (a se citi: un numar n de articole reprezentative). Este in interesul oricarui "grup" de cercetare (si aici la orice nivel de agregare) sa nu admita ca membri indivizi care nu indeplinesc aceasta conditie minima. Un grup de cercetare care are intre membri persoane care nu isi fac un research profile public (indeplinind conditiile de la "vizibilitate minima" din articolul mai sus mentionat) NU ESTE un grup de cercetare.

ii) pe langa aceste doua indicatoare de prezenta minimala si activitate minimala, al doilea fiind cel important- deci cel pe care ar trebui pus mai mult accent- , ar trebui sa existe un punctaj simplu, informal, care indica performanta acestor indivizi. Un astfel de punctaj este numarul citatiilor celor mai citate 5 articole, dupa scholar.google.com. Pe langa aceasta simpla statistica care poate fi obtinuta fara nici o complicatie prin cautarea autorului pe scholar.google.com si preluarea directa a citatiilor de acolo, orice institut care se respecta (sau un consortiu de institutii) ar trebui sa se constituie in asa-numite centre de excelenta care sa acorde titlul de "fellow" doar acelor membri care indeplinesc niste conditii pre-stabilite (la nivel de institutie, dar pastrand un standard similar conditiilor impuse de centrele de excelenta internationale). Aceste criterii sunt de fapt mult mai importante pentru prestigiul unui colectiv, unui grup, de cercetare, decat orice alt criteriu. Astfel de conditii ar putea fi un numar minim de puncte calculate conform numarului de publicatii, ponderat in functie de impactul acestor publicatii in domeniul stiintific respectiv (ranking-uri ale diferitelor publicatii exista in toate domeniile, in plus ISI calculeaza un impact factor specific). Un exemplu in acest sens sunt conditiile pentru a deveni "research fellow" la institutul Tinbergen din Olanda. Tot pe aceasta pagina poate fi consultat si ranking-ul jurnalelor economice si econometrice al Tinbergen Institute, bazat pe toate ranking-urile oficiale, ranking folosit in calcularea punctajelor candidatilor la statutul de "fellow".

In sfarsit, ca extensie a articolului amintit, luand in considerare si comentariile de mai sus, as propune ca acele "grupuri" de cercetatori care refuza sa adopte acesti indicatori sa fie considerate un fel de second-tier research groups, adica cei ce fac cercetare de mana a doua. Cu toate concluziile privind resursele bugetare alocate etc etc care decurg de aici. In tarile competitive din punct de vedere al cercetarii stiintifice la nivel mondial toate aceste lucruri sunt desigur truisme. La noi trebuie insa explicate si repetate pana se intelege (si) acolo unde trebuie...