Saturday, May 27, 2006

Dezbatere privind cercetarea din Romania (II)

Continuand postul meu din 28 aprilie, indic si comentez foarte pe scurt o serie de noi articole aparute tot in cadrul discutiei referitoare la reformele privind cercetarea stiintifica din Romania, unele ca raspuns la articolele deja amintite. Am putin timp la dispozitie, deci va fi oarecum in fuga (cu toate side-effect-urile, deci rog a se citi si printre randuri cand nu reiese clar din text). Promit insa sa raspund pe indelete eventualelor comentarii si sa revin cu partea a III-a intr-un viitor nu foarte indepartat.

Intai de toate, pentru ca tot fuse dumnealui presedinte al Academiei Romane pentru atata vreme, sa ii dam intaietate si aici, pentru o ultima oara. Va las sa va amuzati (sau sa plangeti, depinde de personalitatea fiecaruia etc.) singuri prin citirea continuarii inteleptelor remarci ale domnului Simion (prima parte e aici). Trebuie sa spun ca as selecta urmatoarea fraza drept motto pe CV-ul dumnealui: "Este inutil sa spui acestor capete dure ca America este America si ca sistemul european este altul!". Chiar asa, capetele astea dure sa nu stie ca America este America si ca Europa este alta, pe ei coane Simioane! Mai stiu pe unul cu pretentii de profesor universitar si veleitati de personalitate publica, care eticheta o buna (si extrem de relevanta din perspectiva productiei de cercetare recunoscuta international) parte din lumea academica drept "oieri"; "capete dure" deci nu mai emotioneaza. Nu pot sa imi ascund insa mirarea vazand ca fostul presedinte al Academiei se vrea "european" (si absolut "non-american" in contextul asta). Despre care "Europa" e vorba, dom' Simion? De o gramada de ani sunt chiar in miezul ei, Europa reala adica, si nu arata deloc asa cum domnia voastra v-o imaginati si le-o pictati credulilor, eu zic ca Europa v-ar pune la dospit exact cum ar face-o Uncle Sam: si intr-o parte si in cealalta e vorba de competitie si meritocratie in academia, imi pare rau sa va anunt ca abilitatile de luptator de gherila impotriva capetelor dure nu intra de obicei in calcul in recunoasterea academica... Mai fratilor cum de l-ati tinut pe bietul domn Simion atatia ani in fruncea Academiei, de ce nu l-ati lasat sa stea acasa sa scrie linistit, s-ar fi zis ca are un avantaj comparativ ca scriitor, deci macar acolo sa fi convins? Eu unul ma bucur sa il stiu acum pe domn profesor Haiduc cu fraiele in mana (atentie insa la vicepresedinti, curatenia e doar pe jumatate facuta...), desi, obisnuit cu dezamagirile, sunt in acelasi timp putin reticent sa ma entuziasmez complet de pe acum... Enfin, sa nu facem deocamdata digresiuni. Mai avem treaba pe astazi.

Urmatorul articol caruia i-as acorda un minut este raspunsul lui Andrei Cornea la articolul Alinei Mungiu Pippidi (accesibil aici), in Revista 22. Diferenta fata de partea I este ca in partea a II-a domnul Cornea devine ultra-defensiv, foloseste tactici de atac mai putin diplomatice si se face din nou, de ras (eufemism). Nu as numi asta chiar un progres. Dar sa le luam pe puncte. La punctul 1 domnul Cornea incepe foarte bine, recunoscand ca autoportretul pe care si-l facuse nu e neaparat ceea ce vede lumea. Nu cred ca va fi dumnealui foarte mirat sa stie ca Alina Mungiu-Pippidi nu e singura care il vede irational si subiectiv. Pana aici ok, dar in loc sa isi revina domnul Cornea regreseaza si mai mult in articolul acesta. Ne arunca din nou niste nume precum HR. Patapievici sau Oisteanu, care in opinia dumnealui ar trebui sa fie reprezentativi pentru cei care ar trebui sa aiba un doctorat dar nu il au (las aici la o parte opiniile mele personale relativ la capacitatea stiintifica a unor personalitati publice recente cum ar fi domnul Patapievici, desi acestea sunt poate cunoscute din alte interventii ale mele- pe scurt, nu cred ca avantajul comparativ al domnului Patapievici are vreun punct de intersectie cu cercetarea stiintifica). Dar nu voi mai continua aici pentru ca niste raspunsuri sensibile la asemenea strategii sunt date de Dan Radu Grigore in articolul pe care il comentez mai jos. Iar alte nuante ridicate in articolul domnului Cornea vor fi discutate in continuare.

Un foarte bun articol care raspunde intr-o mare masura criticilor ridicate in alte articole mentionate aici este cel al lui Dan Radu Grigore, Despre valoare si scientometrie, tot din Revista 22. Un lucru foarte important care ar trebui poate mai mult subliniat este ceea ce autorul scrie chiar la inceputul articolului sau, "...trebuie imaginate mecanisme de selectie a valorilor, care sa elimine cat mai multi impostori si sa retina cat mai multi oameni valorosi. Chiar daca sistemul va mai da rateuri, el trebuie sa fie comparat cu alte sisteme de evaluare care pot fi mai rele. Totdeauna se vor putea gasi contraexemple la orice sistem de evaluare, totdeauna se vor putea gasi personalitati ramase in istoria unui domeniu care nu s-au incadrat in sistemele uzuale de evaluare. Cred ca este contraproductiv sa folosim astfel de exemple..." . Aici se raspunde in mare parte genului de constructie "logica" a la Andrei Cornea. Intr-adevar ceea ce domnul Grigore cu alte cuvinte exprima- si ceea ce reiese si mai clar din restul eseului dumnealui- este ca desi evident e loc de discretie, cel mai important criteriu intr-o atmosfera academica meritocratica este competitia pe baza de articole recunoscute, articolele din revistele stiintifice din fluxul principal (ISI deci) si evident pe citari ale acestor articole. Acest sistem nu va fi infailibil, dar va domina sistemele alternative. De fapt publicatiile ISI nu sunt nicaieri un criteriu suficient (dar, cu anumite calificari, sunt de cele mai multe ori, un criteriu necesar), in Romania insa ar fi criteriul minim de implementat momentan. As face insa si niste observatii fata de datele prezentate de domnul Grigore care ar putea ramane eronat in memoria delor nefamiliarizati cu situatia academica internationala (in particular SUA in contextul de fata): a). sunt multe alte universitati de top in SUA in afara Ivy League (Ivy League inglobeaza doar universitatile Brown, Columbia, Cornell, Dartmouth College, Harvard, Pennsylvania, Princeton si Yale; se observa evident lipsa unor universitati cum ar fi Stanford, Chicago, MIT, California (at Berkeley, UCLA, San Diego etc), Caltech s.a.m.d., sunt cca 50 de universitati de top in general); b) exista si pozitii temporare altele decat doctorand si respectiv postdoc (intre ele fiind cele de lector temporar sau visiting - de obicei research- profesor), desi diferenta intre acestea si postdoc nu este relevanta pentru context. O problema aparte este ridicata intr-adevar de relevanta criteriilor ISI in afara stiintelor "dure", cum le eticheteaza Dan Radu Grigore. Despre asta este vorba partial si in articolele mentionate (in postul acesta sau in cel precedent) ale Alinei Mungiu-Pippidi, Andrei Cornea, Mihaela Miroiu, precum si in corespondenta electronica dintre Zoe Petre si Liviu Giosan (am spus ca voi reveni asupra ei in postul precedent). Voi reveni si in postul urmator pe tema asta pentru ca intr-adevar una dintre dilemele esentiale este aici, dar voi adresa problema si mai jos.


Sorin Matei intra si el in dezbatere cu Philosophum non facit barba pe pagini.com, anuntand insa si un viitor articol pe tema aceasta in Evenimentul Zilei. Asteptam deci cu interes articolul (mai ales ca unii dintre participantii la aceasta dezbatere au mentionat sintagma "boierii mintii" de cateva ori in interventiile lor- Sorin ne-ar putea lamuri daca e relevant sa vorbim in acest context despre boierii mintii etc.).


Articolul scris impreuna de Daniel David si Eugen Brailoiu in Observatorul Cultural nu mai necesita comentarii suplimentare, e bine scris, reflecta in mare parte ceea ce multi dintre noi credem si l-as rezuma prin citarea unor randuri chiar din text: "Adversarii nostrii nu sunt oamenii, ci ideile care risca sa blocheze sistematic evolutiile naturale ale culturii romane. Cei care se opun aplicarii criteriilor de recunoastere internationala de pe pozitii de influenta si putere aduca o nedorita intarziere lumii romanesti. Ei vor purta in fata generatiilor viitoare responsabilitatea acestei intarzieri. Noi nu! Noi vrem sa promovam altceva. Noi nu vrem o Romania mereu echivalata. Noi vrem o Romanie integrata international sub aspect cultural si stiinfic. Ne-am saturat sa vedem in tara personalitati care nu inseamna nimic la nivel international!" Eu as fi spus-o si mai categoric, dar e un inceput. Curaj si mai departe!


Un articol foarte bun caruia ar fi trebuit sa i se faca publicitate in mass-media, mai ales in contextul recentei dezbateri asupra cercetarii in care multa lume, mai mult sau mai putin informata sau calificata, si-a dat cu parerea, este cel al Cristinei Vidulescu , publicat in cel mai recent numar al revistei Ad-Astra. Este scris simplu, pentru toti (sic!), explicand scurt si concis in limba romana (pentru ca multi din cei care s-au bagat in seama par sa fie efectiv paraleli cu acronimul ISI s.a.m.d. putem intui fie ca nu isi dau nici un interes sa se informeze inainte sa-si dea cu parerea sau- mai degraba- ca nu cunosc suficient nici o limba de circulatie internationala, engleza in principal, pentru a se putea informa- din acest punct de vedere un asemenea articol in romana are potentialul de a clarifica lucrurile; Nicolae Hurduc a scris deja in 2004 un editorial in cadrul FAR explicand ce e ISI, cu ce mananca si de ce avem nevoie de ISI in Romania ) ce inseamna ISI, cum se indexeaza o revista stiintifica in ISI si mai ales, cum se mentine o revista in ISI, o data ce a fost acceptata. Mai mult autoarea da exemplul excelent al Journal of Cellular and Molecular Medicine (JCMM), revista editata la Bucuresti, care este in prezent, la doar 6 ani de la infiintare, un adevarat succes.


Bogdan Suceava da in Observatorul Cultural o replica articolelor din Revista 22 ale lui Andrei Cornea si Mihaela Miroiu. Desi ca spirit general sunt de acord cu cele enuntate in textul sau (in plus Suceava de obicei scrie interesant si nu doar sa se afle in treaba), consider totusi ca particularizarea contextului prin compararea Humanitas- ISI este redundanta si mai mult, nu are nici un sens (si e pacat ca o mare parte din text se concentreaza pe asa ceva). Bogdan nu face aici, dupa parerea mea, decat sa perpetueze si chiar sa amplifice greseala lui Andrei Cornea de a particulariza, de a personaliza, de a impinge discutia spre colturi care pentru orice om rational nu ar fi aparut in aceasta dezbatere de la bun inceput. O a doua critica la adresa replicii lui Suceava este faptul ca- dupa umila mea parere- Mihaela Miroiu spune si altceva si scoaterea ei din context aici nu este exact onesta. De fapt, dupa cum voi mentiona putin mai jos, articolul Mihaelei Miroiu mi se pare unul din cele mai interesante intre toate aceste articole privind criteriile pentru evaluarea cercetarii si cercetarilor in Romania, mult deasupra bazaconiilor domnului Simion sau asupra "caderilor" neasteptate ale domnului Cornea.


Mihaela Miroiu scrie pentru Rev 22 un articol deosebit de interesant si, trebuie sa marturisesc, un articol care imi place foarte mult din punctul de vedere al organizarii ideilor si al prezentarii standpoint-ului. Mare parte din parerile exprimate aici sunt similare cu cele ale doamnei Zoe Petre, foarte clar exprimate in conversatia cu Liviu Giosan (postata pe site-ul Ad-Astra). Liviu Giosan a dat deja niste raspunsuri elocvente. Foarte pe scurt voi incerca sa subliniez care ar fi punctele mentionate de doamna Miroiu, insa acest comentariu este relevant si pentru punctele ridicate de doamna Zoe Petre: a. publicatiile internationale cotate ISI nu sunt foarte definitorii pentru cei din afara stiintelor formale si stiintelor naturii (exemple date aici sunt filozofia, stiintele sociale, istoria etc); b. judecarea strict pe baza ISI nu este cea mai buna metoda in nici una dintre stiinte, exacte sau nu; c. standardale trebuie sa existe (" nimeni nu trebuie sa fie mai presus de standarde"), dar ele trebuie atent verificate si discutate, nu vrem nici un pat al lui Procust mult prea rigid (excelenta ideea cu patul lui Procust!!!) nici unul ceva mai relaxat, o evaluare multicriteriala e cea de care avem nevoie si toata lumea interesata ar trebui sa ia parte la aceasta dezbatere; d. ar trebui sa existe macar niste fonduri bugetare de baza pentru accesul la bazele electronice standard, suntem de rasul lumii altfel. Mai sunt si alte nuante dar inclin sa cred ca am surprins mai sus esenta. Ce cred despre a, b, c, d de mai sus? Ei bine, desi unii ar putea sa fie oarecum surprinsi, sunt total de acord! Mihaela Miroiu este probabil singura persoana in intreaga dezbatere (alaturi, partial, de Zoe Petre care a intrat in dezbatere prin acea corespondenta cu Liviu Giosan), care discuta rational pros-uri si cons-uri la evaluarea strict pe baza ISI, la evaluarea pe baza ISI in umanioare si stiinte sociale si asa mai departe. Net superioare puncte de vedere decat cele ale domnilor Cornea sau Simion (care sunt jalnice relativ la asteptarile noastre privind opiniile dumnealor), dar superioare oarecum si perspectivei Alinei Mungiu si ale altora, care desi au dreptate in cele din urma (vom vedea imediat de ce), omit o discutie completa care sa ia in considerare toti factorii.

Sa analizam pe scurt aceste puncte de mai sus. La punctul a. este vorba despre faptul ca publicatiile ISI nu ar fi definitorii pentru umanioare si stiinte sociale. Incep printr-o rezerva: in cele mai multe stiinte sociale (sau in orice caz in vasta lor majoritate), ISI este tot regula de baza. Evident (voi incerca sa revin in postul viitor in detaliu), ranking-ul citatiilor si publicatiilor folosit nu este automat cel rezultat din ISI, dar exista o corelatie considerabila intre aceasta ierarhie si cea de facto utilizata. Sunt familiar cu ranking-urile jurnalelor in economie, stiinte politice si sociologie de exemplu, si in genere exista o corelatie mare cu impact factor-ul acelor jurnale in ranking-urile folosite pentru angajari, promovari, bonusuri, recunoastere in general s.a.m.d. (o discutie serioasa ar trebui evident sa faca o diferenta in functie de actiunea despre care vorbim, evident, eg, o acceptare ca fellow in cadrul unui institut nu este identica din punctul de vedere al criteriilor cu o promovare de la assistant la associate professor etc., dar nu vom avea timp pentru asta acum). Deci punctul a. este valabil cu predilectie pentru umanioare si mult mai putin pentru stiintele sociale. Inainte insa de a trece la umanioare, voi mentiona totusi ca este intr-adevar mai frecvent si in stiintele sociale sa publici carti si monografii (relativ la stiintele exacte), desi acestea vin de obicei mai tarziu in cariera si primele vor fi colectii de articole publicate anterior etc, evident cu diferente intre diverse stiinte sociale (in economie cartile sunt mai putin relevante decat in stiintele politice s.a.m.d). Discutia despre carti va fi aceeasi ca in cadrul humanities, deci haideti sa ajungem la punctul esential. Este clar si am consultat pentru asta si diversi prieteni doctoranzi si postdoctoranzi in institutii de prim rang din SUA sau Europa, in umanioare, ca boost-ul carierei va fi prima carte. Articolele au si ele relevanta lor, exista numeroase publicatii in umanioare acoperite in cadrul ISI, dar intr-adevar cartile sunt cele care conteaza. Insa ce fel de carti sunt acestea? Ceea ce nu s-a spus este ca e vorba doar de carti publicate la edituri de mare prestigiu, cum ar fi Harvard sau Princeton Univ. Press etc, unde, by default, e vorba de peer-review inaintea acceptarii cartii spre publicare. Deci nu e vorba de orice carti si in orice caz nu de cartile obscure publicate la edituri locale sau obscure, pe alte baze decat cele de peer-review, pe care ni le arunca in fata, direct sau indirect domnii Simion sau Cornea. Deci asta e treaba cu humanities. In continuare facem legatura cu punctul b.- evident pentru humanities judecarea strict pe baza ISI cade din start, din cauza celor mentionate, dar ideea mult mai importanta aici este cum ar trebui facuta judecata si de catre cine si care e situatia Romaniei aici.

Dan Radu Grigore in articolul pe care l-am comentat pe scurt mai sus spune si justifica deja de ce un sistem cum e ISI e mai bun decat alternativele, de ce in Romania in particular e un criteriu minim si esential si asa mai departe, recunoscand ca acest criteriu nu e perfect si ca in cele mai multe cazuri nu e recomandat sa se judece strict pe baza ISI. Insa ISI e un criteriu minimal si de aici incepem celelalte diferentieri. Exista ranking-uri in fiecare field si fiecare adevarat specialist stie care sunt revistele de prestigiu sau editurile relevante in fiecare disciplina si asa mai departe, atat in stiintele exacte si cele sociale precum si in umanioare. Exista o corelatie mai mica sau mai mare cu ISI, in humanities aceasta este probabil cea mai mica, dar o corelatie exista. In orice caz si aici sunt total de acord cu doamna Zoe Petre, oricand evaluarea onesta se poate face, chiar atunci cand publicatii foarte relevante nu sunt incluse in ISI, nu putem vorbi despre lipsa totala a criteriilor obiective in nici o disciplina (interesant de vazut singura pozitie absolut contrara acestui punct de vedere, exprimata de Stefan Vianu in Rev 22, comentez undeva mai jos pe marginea acelui eseu). Problema e, dupa cum Liviu Giosan corect mentioneaza, ca in Romania trebuie sa incepem de undeva si ca avand in vedere situatia existenta (inter alia, nepotism, gerontocratie, ermetism) o propunere cum ar fi aceea a lui Simion, care ar avea (si probabil asta a sustinut si a facut tot timpul, motiv pentru care suntem unde suntem) incredere in 5 insi alesi pe spranceana sa faca evaluarile, nu este ceea ce dorim si nu ar face decat sa perpetueze starea existenta (ceea ce fara indoiala este in interesul multora, de unde o rezistenta care celor in comunitatea internationala li s-ar parea oarecum curioasa). Deci e nevoie de obiectivitate si aceasta obiectivitate poate fi introdusa doar prin publicatiile peer-review, cu recunoastere externa. Punct. Si de la capat. Se poate face si in Humanities, dupa cum doamnele Miroiu si Petre bine stiu si arata si se poate trece peste rigiditatea unui sistem ISI care intr-adevar nu este cel mai relevant in cazul acestor discipline umaniste. Asta ne leaga de c: depinde din nou care este actiunea de considerat (promovare, angajare, evaluare etc), alte criterii trebuie luate in considerare pe langa cele referitoare la publicatii, dar din nou grupul de evaluatori trebuie sa fie impartial si obiectiv. Si am ajuns la unul din punctele esentiale. Acestea sunt conditiile sine qua non ale oricaror evaluatori pentru a putea vorbi de "evaluare" de la bun inceput. Experti in disciplinele dumnealor, cum ar fi doamnele Miroiu si Petre, s-ar putea implica in alcatuirea unor standarde care sa includa si publicatiile relevante extra-ISI, editurile considerate si asa mai departe. Este de dorit ca un asemenea standard minimal sa fie stabilit la nivel central (in perfecta armonie cu standardul minimal international- si da, domnule Cornea, exista asemenea standarde minimale universale!), in timp ce fiecare universitate sa aiba discretia, in functie de rolul si tinta pe care o doreste, sa impuna criterii mai stricte. Acesta este un lucru foarte important pe care nu cred ca cineva sa-l fi mentionat explicit. Este ceva ce se practica peste tot si in multe cazuri universitatile sau institutiile respective afiseaza (e vorba deci de un anumit domeniu) toate publicatiile si editurile precum si rating-urile aferente asociate lor. Si toate sunt cel putin egale cu un standard unanim acceptat international in field-ul respectiv, insa exista variatii considerabile. Doar un exemplu concret (dupa cum spuneam, sper sa revin, mult mai in detaliu intr-un post viitor): desi exista un numar imens de publicatii ISI in economie, Institutul Tinbergen din Olanda nu considera relevante decat o mica parte dintre acestea pentru admiterea ca "fellow" al institutului. Acestea sunt ierarhizate luand in considerare cele mai multe top-uri realizate pana acum si publicarea intr-un jurnal cotat superior este clar diferita de publicarea intr-un jurnal "mediu" (de fapt orice publicatie in top 5 journals a oricarei persoane afiliate intr-un fel sau altul cu Institutul se anunta pe pagina principala a institutului). Editurile acceptabile de institut sunt si ele mentionate. Lista este aici: http://www.tinbergen.nl/research/ranking2.html. La o consultare a topului jurnalelor economice bazate pe impact factor-ul ISI se observa ca exista diferente (atat in ordinea ierarhica cat si in numarul de reviste considerate). Pentru Romania insa, unde se publica 3 articole in jurnale cel mult medii in economie, incluse in ISI, intr-un intreg an (considerand toate universitatile si institutiile romanesti, vezi ranking-urile realizate de Ad-Astra), primul criteriu implementabil si necesar este ca publicatia sa fie ISI. De aici, depinde de fiecare institut de cercetare, departament universitar si asa mai departe- este chiar de dorit de exemplu ca universitati care doresc sa ajunga in topul 500 international, dorinta explicit exprimata de UBB de exemplu, sa impuna standarde mult mai ridicate. Deja putem vorbi atunci de competitie, dar intai trebuie sa ne asiguram ca avem baza pentru aceasta competitie.

A ramas punctul d. unde nu am prea multe comentarii si deja s-a cheltuit multa energie pentru a atrage atentia asupra ridicolului finantarii invatamantului si cercetarii in Romania dar deocamdata cu rezultate minore. Am mai vorbit despre asta si cu alte ocazii, unele posturi ale mele pe acest blog au fost axate tot pe aceasta problematica- si voi reveni asupra lor.


Doua alte articole care discuta pe marginea articolelor deja amintite aici, scrise de Andrei Cornea, Alina Mungiu-Pippidi si Mihaela Miroiu, sunt cele scrise de Stefan Vianu si respectiv Bogdan Dumitrescu, ambele in Revista 22. Stefan Vianu sustine opinia lui Andrei Cornea si, pe fondul unei relatii intelectual-societate departe de ideal, denunta drept irelevanta stabilirea oricaror criterii de evaluare de catre "birocrati" (de mentionat ca o prima greseala este ca acele criterii stabilite de Mircea Miclea au un fost un minim in urma consultarii, probabil pentru prima data, cu cercetatorii stiintifici recunoscuti pe harta mondiala a cercetarii...), acest rol trebuind asumat doar de public, de societate. Parte din punctele domnului Vianu sunt deja infirmate chiar in discutia Mihaelei Miroiu, deci nu mai e nevoie de alte comentarii in acest sens. Ceea ce ar merita un minut este faptul ca Vianu pare sa arunce vina pe specialistii in stiintele sociale si mai ales pe cei in stiintele comunicarii pentru faptul ca la ora actuala se discuta atat de mult de criterii de evaluare ca standard. Argumentarile sale mi se par puerile si denota o confuzie imensa a autorului. Poate mai multe despre asta cu o viitoare ocazie. In ceea ce priveste faptul ca omul de stiinta nu este destul de responsabil fata de societate, este o alta critica care isi are meritul ei si partial sunt de acord. Insa asta nu rezolva cu nimic problema evaluarii- un cercetator care nu are idee despre obiectul cercetarii sale (si deci cade orice evaluare a comunitatii stiintifice din care face parte, aceasta fiind cea in masura sa evalueze expertiza sa in domeniu) nu are nici ce comunica societatii. In rest, Stefan Vianu traieste intr-o lume idilica in care ingerii inaripati ai lui Andrei Plesu si batalia in sofisme a lui Andrei Cornea cu Socrate ar fi exemple reprezentative de cercetare in cadrul umanioarelor si in care dezertarea din spatiul public a omului de stiinta este singura problema- e si acesta un punct de vedere, pana la urma...
Mult mai coerent e eseul lui Bogdan Dumitrescu. Extrem de interesanta si neabordata in celelalte articole mentionate aici este discutia rolului concurentei. Intr-adevar, foarte bine punctat de Bogdan Dumitrescu, solutia ideala ar fi, surprinzator, parte a perspectivei domnului Cornea (insa cu indulgenta, Cornea ajunge aici prin argumente dubioase): lasati piata sa functioneze, sa decida, nu interveniti. Nimic mai adevarat si acolo unde meritocratia este garantata (pentru ca in academia, ar trebui sa fie clar, nu vrem democratie, nu vrem egalitate, vrem meritocratie, care este o forma acerba de inegalitate si competitie, dar asta este!), competitia va rezolva totul, fiecare va avea locul sau in academia si va sti unde e si va fi recunoscut (si compensat, in unele cazuri) in functie de aceasta pozitie. Insa ce ne facem cu situatia actuala a Romaniei (suntem unde suntem in parte din cauza unor dinozauri de genul Simion & co care nici in ultimul ceas nu vor sa inteleaga ca steaua lor a apus si inca isi mentin la dispozitie o armata de cascati creduli)? Solutiile trebuie croite pentru Romania. E clar ca in timp, daca se va porni pe traiectoria asta, "baza" de lucru va arata altfel. Voi reveni asupra ideii de competitie in academia pentru ca e intr-adevar cea mai importanta coordonata pe timp lung.



Oarecum pe o alta frecventa, cea a educatiei universitare, dar, evident, in acelasi timp in clara legatura cu cele de mai sus, ma opresc si la articolul "Bifurcatii. Universitatea ca un castron cu spaghetti" al lui Liviu Ornea din Observatorul Cultural. Profesorul Ornea indica niste lucruri alarmante si aberante, referitoare la minimul de numar de studenti pe curs de master, pentru finantare de la buget. Evident doar in Romania se pot cere cifre de genul 15 sau- oroare!- 30 sau 40 de studenti cum suna aparent o noua propunere- in cursuri de master, mai ales cand e vorba de stiintele exacte care se stie ca sunt mult mai putin atractive din perspectiva studentilor. Trebuie sa spun ca toate cursurile de matematica sau fizica pe care le-am urmat in universitate in Olanda au fost cu mai putin de 10 studenti, doua dintre ele au avut minimul de 5 studenti, iar intr-un curs am fost doar 3 studenti (aprobat in mod exceptional pentru ca doi alti oameni au renuntat in ultima clipa), din care unul absenta aproape intotdeauna (de cateva ori am avut doi lectori la doi studenti in cursul respectiv)! Nu pot decat sa ma asociez parerii lui Liviu Ornea si sa deplang abilitatile gastronomice ale celor aciuati prin ministerul educatiei si cercetarii- a propos, dupa spaghetti bolognese ar trebui sa urmeze un Rosso di Montepulciano si nicidecum...varza! Nu meniul italian e de vina ci nepriceperea romanilor in a-l prepara..

Tot despre starea educatiei universitare este vorba si in cateva articole recente din Ziarul de Iasi. As selecta Fabricile de rebuturi cu diplome si Lucrarea de licenta a ajuns cat o pereche de pantofi (scris de Nicoleta Vieru), mentionate si de Liviu Giosan pe site-ul Ad-Astra, precum si Jumatate dintre studenti vor ajunge catastrofe cu diploma (tot de Nicoleta Vieru). Sunt multe aspecte care merita discutate aici, dar voi reveni in viitorul apropiat cu un post intreg dedicat doar evolutiei educatiei universitare in ultimii ani si sugestii pentru redresarea situatiei.

Inchei pe moment prin mentionarea unei scrisori catre Presedintele Basescu pe care am semnat-o si eu. E vorba in primul rand de cererea sprijinului privind implementarea genereala a unor criterii obiective, practicate in restul lumii relevante in materie de stiinta, pentru evaluarea invatamantului si cercetarii (adica subiectul debate-ului de mai sus) si in al doilea rand prin sprijinirea concreta a Scolii Nationale Superioare Bucuresti, una dintre initiativele concrete si binevenite in Romania. Scrisoarea poate fi citita pe site-ul Ad-Astra. Nu ma astept deloc la vreo minune (aici minunea echivaleaza cu " o reactie"), domnul Basescu a mai ignorat si altadata scrisori deschise semnate de numerosi oameni de stiinta romani atat din tara cat si din strainatate (un asemenea exemplu este scrisoarea deschisa adresata tuturor candidatilor la presedintie, acum doi ani, despre care puteti citi mai multe aici - cautati in pagina eseul "Perspectiva Candidatilor la Presedintie asupra Cercetarii, Stiintei si Tehnologiei. Exemplul SUA, Deziderat in Romania" si comentariile care ii urmeaza), desi un motiv esential pentru care a ajuns presedinte este pentru ca intelectualii (din care o parte extrem relevanta in academia, ie. invatamant si/sau cercetare) i-au acordat un vot de incredere la ora respectiva- s-au facut insa mult prea putine pentru a justifica acel vot, deci exista o discrepanta enorma intre asteptari si realizari, cel putin pana in momentul de fata.

2 comments:

Bogdan Suceava said...

Draga Sebastian Buhai,
In articolul meu din Observatorul cultural la care te-ai referit mi-am propus sa fac o discutie cat se poate de concreta. Referinta la Humanitas raspundea unui argument precis din articolul dlui Andrei Cornea. Nu as fi adus eu in discutie subiectul: am lucrat cu exemplul oferit de textul care a declansat dezbaterea. In acest context, as mai adauga doar ca sunt foarte dezamagit de absenta din spatiul romanesc a unor formule si solutii editoriale comparabile cu cele din Vest. Nu se folosesc referenti, acolo unde ar fi cazul, nu se verifica traducerile (am inclus referintele necesare in respectivul articol). Humanitas e doar un caz. Mai sunt si alte exemple de care editoriale unde procedura de publicare are lacune.
Bogdan Suceava

Sebi Buhai said...

Draga Bogdan,

Eu spuneam doar ca amplifici greseala domnului Cornea de a aduce in discutie lucruri absolut inutile in discutia referitoare la peer reviewed article & the like (prin continuarea directiei acestuia si insistarea pe acele exemple) in loc sa stai "focused". Humanitas sau alte exemple particulare si dezbaterile legate de aceste edituri (vezi Dan Petrescu vs. Liiceanu etc etc) isi au rostul in alta parte, aici contribuie doar la digresiune si tocmai de digresiuni nu e nevoie cand vorbim de cercetarea stiintifica si ce se poate face pentru aceasta- in schimb digresiunile slujesc evident altor interese. In particular nu cred ca Humanitas si-a propus vreodata sa emuleze un Princeton Univ. Press s.a.m.d, pe langa faptul ca in forma actuala (conducere, organizare and so on) ar fi absolut imposibil oricum sa ajunga acolo chiar daca ar avea intentia asta. Ai dreptate ca la noi nu exista edituri comparabile cu cele din vest in privinta peer review-ului si asa mai departe, dar asta ar fi trebuit spus si nu intrat pe coordonata Humanitas care nu are nimic de-a face cu ceea ce ne doare in momentul asta.