Romanian article of the week: Dan Tapalaga with "Best of Boc, Blaga, Paleologu"

This blogpost is only for those who can read Romanian (and ultimately really regards only those still interested  in the political life, in particular concerned with various elections, in Romania-- who are less and less every day, including here the Romanians themselves; a by-product of the article linked below is in fact providing a rationale to explain that trend).

Asadar, un articol excelent al lui Dan Tapalaga; as zice probabil cel mai bun din tot ce am citit scris de el in ultima vreme. Nu necesita alte comentarii.

PS. Disclaimer: am o parere in genere destul de buna (uneori chiar prea pozitiva) despre Toader Paleologu, pe care il stiu personal pana la un punct (e.g., vezi aici sau aici-- istoria de la ultimul link fiind probabil rezumata prin "[] I think this is the beginning of a beautiful friendship"), doar ca omul nu intelege ca avantajul sau comparativ e in diplomatie, nu in politica autohtona (eventual la Ministerul de Externe... dar nu a fost si nu este momentul pentru asta nici acum; de fapt si acolo realizez ca am exagerat, exista mult mai multe incertitudini care trebuie rezolvate-- the unknown unknowns...-- decat ambitia personala). Si cine sa ii spuna asta, daca nu cei cu intentii bune, care inteleg ce este acela un avantaj comparativ?... Mais, à bon entendeur, salut!

What I have been reading

A couple of books I have read within the past few weeks, most of them on my Kindle 3G device(*):

Scott Berkun's "Confessions of a Public Speaker" (get the Kindle edition): the author is a professional speaker, in front of audiences large and small, hence he has got some very helpful tips for anyone who ever needs to engage in public speaking, mostly drawn from his own experiences. These tips range from the a priori preparation for your speech, to engaging your audience, to knowing what to do when you have a too large room and too few people in there etc.What is missing, but understandably so given the author's career, is the treatment of academic public lectures, which can be quite different than any other public types of speech-- nevertheless a series of Berkun's recommendations work perfectly also for academics. The book is at the same time a very fun reading.

***

Jason Zweig's "The Little Book of Safe Money: How to Conquer Killer Markets, Con Artists, and Yourself" (get the Kindle edition): useful advice for small investors (that can be probably summed up by the following quotes "for most small investors, an indexed bond mutual fond is the best way to go" and "[d]on't invest in leveraged and inverse ETFs. Leave them to professional traders" ...) and adapted particularly for the US audience (you do find for instance very helpful info on the so-called '529 plans,' including some online links to compare various such plans, in case you are interested in that). Definitely not for more sophisticated investors (some of you, readers of this blog) or for people who've read much more detailed stuff on financial investments earlier (although I am myself in this category, sometimes it is useful to consult other perspectives at a more elementary level). A tad too cautious and limited on scope and purpose. Anyhow, if you are a beginner and (plan to) live in the US, by all means do read this book.

***

Steven Levitt and Stephen Dubner's "Superfreakonomics" (get the Kindle edition). I find this better written than their first Freakonomics success (see, e.g., the first bullet point here for some of the huge debate on that earlier book)-- probably experience and learning on the job-- though it contains as little economics as the first one (it is written more in an investigative journalism style: Dubner obviously has the feeling for what sells and what not). That being said, I still think it is eventually a great service even to the economics  academic community (at least in drawing attention to the range of situations/phenomena that economics can be applied to; NB: I personally doubt it would give the/a too wrong impression of what economists do and should do-- if anything, it might convey the idea that some economists know very well how to sell their books,), and probably that writing it in more 'econo-prose' would have reduced its popularity. I would particularly recommend it to any non-economists, for sure (e.g. last winter I noticed the Romanian translation of the book is already out, and made it present to a good old Transylvanian friend of mine-- in function of his reaction I might offer it to my parents as well). By the way, related, the Freakonomics documentary is currently available for instant viewing on Netflix (I correct myself: right now their site is down, but it is the first time I do not see it functioning), if you are in US and have access to that service-- I plan to watch it one of the next days.

***

And now to my two favorites in this set: 

John Adams's "Hallelujah Junction. Composing an American Life" (unfortunately not available on Kindle): this is one of the best autobiographies I have ever read, within the musical realm and beyond. Honest, full of wit, style, and extremely informative-- and that to say the least. As somebody who's listened to a large set of Adams's compositions (and working on the remaining ones...) and who regularly follows his blog, I simply had to read his autobiographical piece in order to have access to Adams's detailed perspective on both his  own work and his general ideas of music (composition, interpretation, intrigues, all the hoopla), politics, life, everything... Highly recommended: one of those books that you simply cannot stop reading once you have started. I'll most likely refer to passages or ideas from "Hallelujah Junction" in many of my future blogposts.

Steven Landsburg's "The Big Questions" (get it on Kindle): I will only tell you that this book is from my perspective really scary, in that its author appears to think about  crucial stuff --i.e. mathematics, economics, physics, philosophy, tax policies, trade, sex, religion, life, Universe etc.-- in an almost identical way to yours truly (ok: I should maybe phrase it as "I think almost exactly like him"-- after all he was there before me...). In any case, even if you've known all the time and agreed all the way with everything in the book (though he does cover an enormous range of topics, requiring that you'd be an extremely well read person), Landsburg's exposition is one of the clearest I've ever encountered (this is true also for his previous books, some of them recommended earlier on this blog; I will only say here that I even used an earlier quote from him as one of the "propositions" --"stellingen", in Dutch-- to go along with my PhD thesis defence-- see under IX in this list). In particular, he's got the rare ability to explain in few paragraphs, mainly by means of easy examples and analogies, some highly complex material (try explaining quantum physics or deontological vs. consequential ethics to the non-initiated!), albeit he needs to strip them down to the bare essence (but then again this is a popularizing book, aimed for a wide audience). Landsburg's writing style is also something I personally like a lot: he's got just the right amounts of humor, irony, and even the tiny bit of arrogance (why not?) mixed in his book. Check out also Landsburg's "The Big Questions" blog, something I've followed and enjoyed since its very start. I end with a larger quote from the introductory chapter of "The Big Questions" that is likely to give you a good feeling of Landsburg's 'creed' and goal in this book (as well as the similarity with my own academic training and beliefs, c.f. the scary/eerie part from above):

"[...] I went on to a career of research in teaching in both mathematics and economics, with a little dabbling in physics along the way, but I never lost sight of my fascination with the big questions of philosophy: Where did the Universe come from? Why is there something instead of nothing? How is knowledge possible? What justifies a belief? How can we tell right from wrong, and good from evil? How should we live our lives?

Philosophers have useful ways of thinking about these questions, but so do people  who are not philosophers. Physicists know something about the origins of the Universe; mathematicians know something about the patterns of reality; economists know something about how our choices affect the lives of others, which is not distinct from the problem of distinguishing right from wrong. I've come to believe that these disciplines provide some of the best available tools for chipping away at the problems of philosophy.

When a man  with a hammer tells you that everything looks like a nail, you should doubt his objectivity. When a man who knows some math and economics tells you that the problems of philosophy can be solved with math and economics, you're entitled to exactly the same reaction. But in this case I believe the causality runs the other way: I was drawn to math and economics because they illuminate the big questions. I saw the nails and went out to find a hammer. [...]"

(*)which is absolutely fantastic and you must have it, despite 1. the fact that David Letterman cannot find page numbers on the Kindle books -- and hates it because of that; 2. the fact that each Kindle book costs more if you buy it outside US-- function of the IP address from where you log in to your Amazon account when buying it (before investigating and realizing this, I did actually buy quite a few Kindle books during my European winter holidays-- and ended up paying about 50 bucks more than I would have paid, had I bought them here in the US). In any case, I am the owner of more than 100 Kindle books already (yes, Amazon, I expect some loyalty awards!): given my fairly long commuting time between Lakeview, where I live, and Northwestern Univ in Evanston, I can read up to two or three books in good weeks.

Transylvania, Scania, Jutland

I have just arrived in Kolding (remember Kolding in winter time? It is even more beautiful now) for a workshop tomorrow, after a short wedding detour to Helsingborg, which looks and feels way more exciting than seen from Hamlet's side of the Øresund (or Öresund, if you fancy Swedish more than Danish). This, in turn, followed some busy days in Cluj --Transylvanian citadel unable to compete landscape-wise with Scandinavian harbours & fjords, but managing instead several decent cafés/wine bars/beer gardens that start to look capable of rewarding one's hard days' nights. At the cost of detail, I'll spare your waiting and tell you upfront that Café Bulgakov won the hard-fought contest, both in terms of atmosphere and food quality (dramatic improvement since a few years ago); where, obviously, '"I'm judge and jury and executioner too'"... If they worked on expanding the selection of Belgian beers--beyond the lovely, but lonely, Leffe--and considered polishing their wine list, I would see them as top contender for the Transylvanian café in Cluj.

PS. I know you are anxiously waiting for my Shanghai impressions. And for my Boston foodies recommendations. And for details of my half-hour NCN (=Napoca Cable Network) live interview in their "Cluj zi de zi" rubric, a couple of days ago. Soon.

Sunday night econlinks

• Good, Gelman is even more pissed off with Greenspun's to-a-large-extent-nonsense than I was: 9th bullet point.

• The culture of Old Europe (aka, new European Union...), via Gabi Istrate; I've also promised him I would carefully look at/comment on this: the promise is still there, the time-- not yet... :-).

• I am very curious how big this can/will get. After all, a whole Nobel might be at stake (I confess: I never really liked Gore, on any dimension; I still think he is submediocre or worse; however, I thought/still think that some of the climate guys/gals who won within the IPCC were more than decent...). This is not so much about scepticism (of any kind/degree), but first and foremost about scientific honesty. Seemingly a very rare quality today.

• The current world chess champ was in Romania some days ago, but nobody within the national mass media seems to have noticed. Of course not, they are all busy with one of the most pathetic presidential elections ever; they always manage to keep themselves busy with the least important things.

• The battle of the IT giants takes every possible form. In case you're wondering whom I am putting my money on, here's something to help you; these guys seem to know what's important for tomorrow: a small step in that direction with a (preliminary version of) automatic captioning for YouTube .

• I guess I am not in such of an intimate relationship with Tokyo after all (despite this...), since I didn't manage to meet any of the city's "groundbreakers" (though ok, fine, between me and you only: the truth is that I've been playing hard to get with Tao Okamoto)

• Only reinforces one point Easterly (and a minority of others) has been stressing all the time; this is how development should be done: help them to help themselves.

• The underrated Economist: A.C. Pigou.

• The research agenda of some of my LMDG colleagues: enter Rasmus Lentz and co-authors.

• "[s]urely the biggest police action we have ever had in Danish history" or one of the rare occasions when I am glad that I am not closer to Copenhagen...

Unire intru fanatism...

... sau intru prostie, as completa eu. Costi Rogozanu scrie foarte bine pe blogul sau despre recentul protest al Patriarhiei Romane vizand traducerea in romana a "Versetelor Satanice" scrise de Salman Rushdie. Am zis 'foarte bine' mai sus; asta nu acopera insa si remarca lui Rogozanu referitoare la "stilul greoi emfatic al lui Rushdie", dar ma rog, sa o lasam la de gustibus (desi m-as fi asteptat la mai mult de la Rogozanu si ajung sa ma intreb cat a citit din Rushdie...).

Recenta incercare a Patriarhiei de a se opune libertatii expresiei in baza legii cultelor era desigur previzibila de multa vreme, vezi si o analiza rapida, pe text, a acestei fantastice probe de eruditie mioritica, numita 'lege a cultelor' la noi.

Intr-un fel sunt mirat ca nu am auzit (inca?) nimic vis-à-vis de eventuale proteste ale Patriarhiei (si ale Ambasadei Iraniene, partenerul ideal intru fanatism & co, evidemment) la recenta traducere a cartii lui Richard Dawkins, 'The God Delusion' , in limba romana. Sau dumnealor chiar nu mai citesc decat fictiune?

Miorita si consumatorul-rege

Unul din cele mai bune articole citite recent in presa autohtona: Catalin Sturza cu "persoana a doua plural" (in paranteza fie spus, Catalin Sturza e unul dintre foarte putinii insideri mass media de la noi care scrie bine de obicei, deci va recomand sa-l urmariti).

Relatia client-furnizor de servicii (sau: de orice alte produse) e o intr-adevar o dimensiune unde piata (poate) decide in proportie de 100%, un exemplu excelent unde nu e nevoie de interventii/ reglementari externe, pentru ca agentii care nu se conformeaza vor fi implicit sanctionati de clienti (e.g. pierd din profit, aka bacsis etc, pierd din reputatie-- ceea ce e un proxy in intretinerea interactiunilor repetate si prin implicatie in mentinerea profitabilitatii s.a.m.d.). Chiar daca in Romania nu am atins inca echilibrul in contextul de fata (citeste: unele lucruri care in alte parti se cunosc de la Adam Smith incoace, la noi inca se invata), pe termen lung nu putem ajunge altundeva: Le roi est mort, vive le consommateur!

Patetic^2

Cat despre

a. decorarea post-mortem a Patriarhului de catre Presedintele Basescu (pur si simplu in calitatea defunctului de Patriarh al BOR si ignorand complet trecutul 'problematic'--caveat lector: dovedit-- al acestuia; Dan Tapalaga e singurul jurnalist-analist-etc. care in zilele acestea nu sufera de lapsus memoriae..., iar despre poftele recente, mai putin divine, ale Patriarhului nimanui pare sa nu-i mai pese de la Dinescu-Bulgakov incoace...)

si despre

b. declarea zilei decesului Patriarhului=zi de doliu national (am mai scris despre inconsistentele din jurul declaratiei "In Romania nu exista religie de stat; statul este neutru fata de orice credinta religioasa sau ideologie atee" din legea cultelor),

acestea sunt materializarea pateticului sub cea mai pura forma.

Departe insa de a fi neasteptate, evenimentele acestea ne apropie mai mult de q.e.d.

Update: se pare ca si Rodica Culcer are un articol rational pe marginea evenimentelor descrise mai sus, in EvZ.

Highly recommended: 'Intelectualii publici- mod de intrebuintare'

Ultimul capitol din cartea lui Adrian Gavrilescu, "Noii precupeti. Intelectualii publici din Romania de dupa 1989" (carte despre care am mai scris aici si aici) e un sumar-epilog excelent al unui studiu deosebit de interesant si, din cate stiu, unic in peisaj autohton. Desi perfectibila-- in particular, autorul ar fi putut analiza formal motivatia (the incentive), si aici inclusiv formarea, dinamica si eterogenitatea (eg. in functie de generatie, background socio-economic etc.) acesteia, a intelectualului public (eventual, in devenire) in cadrul unui model teoretic simplu ale carui predictii ar fi putut fi testate contra realitatii (economia fiind stiinta sociala primordiala de unde autorul s-ar fi putut inspira in sensul acesta); o a doua problema majora ar fi ca studiul este incomplet, fapt probabil justificat, in parte, prin lipsa informatiilor directe ale autorului in domenii de activitate cu care acesta este mai putin familiar; in sfarsit, si legat de primele doua dileme, autorul este, pe alocuri, 'subiectiv la vedere' (desi, a priori, am increderea ca e vorba de un act involuntar) -- lucrarea ramane un reper pentru toti cei interesati intr-o radiografie calificata si aproximativ onesta a 'mediilor intelectuale publice' din Romania de dupa 1989. Un plus din punct de vedere personal e registrul ironic adoptat in buna parte din lucrare, dar in particular in sectiunea finala a acesteia- as spune ca se potriveste ca o manusa temei abordate.

Recomandand deci aceasta carte tuturor celor ce vor sa invete (si, la latitudinea lor, sa altereze sau sa aprofundeze :-)) le mode d'emploi al intelectualului public mioritic, redau mai jos cateva fragmente reprezentative din capitolul final (omitand, din lipsa de timp, diacriticele si notele de subsol).

Romania traieste deocamdata deriva termenului de intelectual, caci spatiul public e inca prizonierul definitiei agreate in perioada comunista, desi contextul politic s-a schimbat. Nici un sondaj public si nici o cercetare sociologica sau lingvistica nu si-au propus sa investigheze sensurile cuvantului "intelectual" sau ale formulei "intelectual public". Totusi, in ciuda perpetuarii definitiei vetuste a "intelectualului", multe personaje publice indeplinesc conditia esentiala pentru a fi catalogate ca "intelectuali publici": se exprima consecvent pe o serie de teme de interes general intr-un limbaj accesibil multor categorii sociale. Comentarea unor asemenea teme nu-i mai cere intelectualului public sa functioneze exclusiv in schema "traditionala"- aceea care il obliga sa "opereze un transfer de competenta si notorietate de la opera sa (literara, filosofica, artistica) in domeniul politic". Azi, intelectualul public s-a "profesionalizat" devenind celebru nu prin opera sa, ci prin sansa de-a i se fi acordat accesul la mediatizare". (pag. 226)

[...]

Capitolele anterioare au furnizat cateva dintre trasaturile actualilor intelectuali romani care controleaza sectoarele vietii intelectuale, astfel incat un portret-robot ar contine urmatoarele: barbat, avand in general peste 45 de ani, cu studii superioare si experienta extinsa de lucru in perioada comunista, cu o prezenta mediatica pregnanta, ocupand posturi de conducere in presa, in domeniul editorial sau in universitati si avand simpatii de dreapta sau de stanga. Modalitatile de ascensiune intelectuala difera in functie de teritoriul de electiune si de varsta.

In spatiul universitar, un tanar candidat la titlul de intelectual public ar trebui sa se alature rapid unui profesor deprins sa-si "vanda" imaginea. De regula, o jumatate de norma didactica, un articol publicat intr-o revista de specialitate, colaborarea la unele proiecte asigura o oarecare stabilitate si speranta unei promovari la intervale rezonabile. Vin apoi castigurile publice, notorietatea, aderenta la un anume "grup" si recompensele acordate pentru aceasta. In termeni eleganti se spune ca un asemenea tanar incepe ca "asistent universitar" sau in calitate de "colaborator", in timp ce in limbajul colocvial tanarul e un "tutar", adica persoana care sustine interesele prorectorului ei, anihiland orice tentativa de negare a valorii umane si profesionale a acestuia. Rudenia, prietenia si intimitatea "ard" etapele susmentionate si reprezinta cheia cea mai buna pentru o cariera de succes. Impostura academica- manifestata prin publicarea unor lucrari de slaba calitate- sau avansarea in grad didactic gratie apartenentei la diverse coterii sunt mijloace sigure pentru a ajunge in varful ierarhiei. Dupa ce tanarul a dobandit un statut academic, ocrotitorul sau nu trebuie abandonat, ci flatat cu aceeasi perseverenta si cultivat- altfel, nu e sigur ca maestrul ii pastreaza un loc in grupul lui.

Pentru cei de varsta mijlocie, salutare sunt convertirea competentei profesionale acumulate inainte de 1990 si/sau modificarea domeniilor de interes, astfel incat sa acopere arii de studiu cat mai "actuale", de preferinta opuse celor abordate in comunism. Recomandabila este si tacerea asupra unor articole sau carti mediocre publicate pana in decembrie 1989, din care ar putea reiesi colaborarea de tip propagandistic cu regimul totalitar. Daca unii "rauvoitori" insista asupra subiectului, se poate aplica procedura de minimalizare a colaborationismului. Fundamentala este mentinerea "spiritului de corp", imposibila fara identificarea unor colegialitati utile sustinerii reciproce, crearii unor reputatii robuste si combaterii adversarilor. Publicarea de volume este un avantaj decisiv, caci a fi prezent in librarii- indiferent cu ce, chiar si cu antologii de articole de presa sau cursuri universitare copiate dupa lucrari straine- constituie o proba a fertilitatii ideilor. De o mare utilitate este si recunoasterea externa, manifestata prin invitatii la congrese internationale, seminarii, burse de studiu, materiale publicate in jurnale prestigioase. Nici un universitar ce viseaza la catapultarea sa in spatiul public nu trebuie sa-si domoleasca pretentia de a deveni un reper stiintific, un model, un inovator, un "creator de scoala". Ideal este ca in jurul acestei revendicari sa graviteze cat mai multi colegi sau, si mai bine, tineri universitari in cautare de capital simbolic si de protectie. (pag. 227-229)

[...]

Prin apropierea de "marele public", intelectualii publici au castigat atat in plan financiar, cat si simbolic. A scrie pentru mii de persoane este mult mai avantajos decat a vorbi pentru cateva zeci, inghesuite intr-un amfiteatru si, de regula, obligate sa cumpere cartea sau cursul din care reciti. A beneficia de sustinerea propriilor cititori, ascultatori sau telespectatori inseamna a te bucura de un capital simbolic redutabil in competitia cu alti intelectuali. In ce se poate converti acest capital? In functii la reviste si edituri (coordonatori de colectie), in contracte de moderatori pentru emisiunile de televiziune, in accesul la sponsorizari provenite din mediul de afaceri, in titluri academice si premii.

Pactul intelectualilor cu publicul le-a dat acestora sansa ascensiunii, caci cultura destinata majoritatii a devenit mult mai profitabila decat mesajele emise catre elite. Un argument in acest sens il constituie statutul actual al revistelor intelectuale de pionierat lansate dupa decembrie 1989, care se zbat astazi in lipsuri materiale, avand tiraje confidentiale si un evident blocaj tematic. Fondatorii acestor publicatii si cei ce au colaborat la ele cu regularitate si-au epuizat semnaturile abordand cu aceeasi dexteritate subiecte politice, sociale, economice, culturale si contribuind astfel la un declin previzibil. Ingrijorati de publicul lor din ce in ce mai redus si sesizand pericolul colapsului, intelectualii publici au trecut intre timp la editarea altor reviste sau au lansat alte proiecte. Pentru unii, diversificarea ofertei culturale si apetitul pentru "ceea ce-i place societatii" au constituit cheia supravietuirii, iar pentru altii, sursa bunastarii. (pag. 239-240)

[...]

Modul de exprimare a intelectualilor publici din Romania pare sa fie din ce in ce mai tributar sentimentului de apartenenta la grup. Limitarea surselor de finantare face ca independenta sa nu mai fie profitabila, in timp ce sigura se vadeste aderenta la o microcomunitate intelectuala. Pozitia marginala echivaleaza cu a fi ignorat, a nu primi oferte de functii, a nu fi solicitat sa publici, a nu beneficia de atentia colegilor. Pe de alta parte, nevoia de a-i exclude pe altii de la profit alimenteaza adversitatile. Antipatiile nu mai sunt un atribut personal- ele au devenit contagioase si se pot si mosteni. A intra intr-un grupuscul presupune a-ti asuma nu doar ideologia lui, ci si inamicii pe care si i-a facut si a lucra la distrugerea lor. Tribunele intelectuale- revistele, editurile, asociatiile profesionale, catedrele universitare, emisiunile de radio si televiziune- sunt adaptate unei arhitecturi destinate confruntarii. De regula, conflictele incep de la dialoguri minore sau luari de pozitii tatonante, pamflete sau refuzul unui grup de a accepta o figura esentiala pentru cealalta formatiune intelectuala. Urmeaza replicile in reviste, cu ecouri sau continuari in cateva editii. In ultima vreme, delimitarea de concurenti este insuficienta- acestia trebuie obstructionati, izolati si, daca se poate, eliminati. (pag. 242)

[...]

Violenta fiind o constanta a spatiului public romanesc, nu e exclus ca scena autohtona sa sufere modificari radicale. La un moment dat, transeele pot sa se bagatelizeze, iar norul de praf al razboaielor sa le devina tuturor prea inecacios. Mai profitabila pare sa fie deja recuperarea abilitatilor negustoresti. Instinctele razboinice se arata a fi usor de inlocuit cu cele comerciale, iar conflictele, cu tranzactii in beneficiul tuturor. Pe fondul unei prese din ce in ce mai vulnerabile la presiunile marilor trusturi, care "cumpara" de zor ultimele idei disponibile pe piata, precum si jurnalisti altfel contestatari, dar care si-au facut calculele, e posibil sa asistam la regrupari, reconcilieri, redistribuiri de sume si reimpartirea zonelor de influenta. In definitiv, o angajare prea serioasa in conflicte risca sa fie, de la un punct incolo, contraproductiva. Targul devine preferabil. Pe o asemenea piata intelectuala, mai bine precupet decat victima a insistentei in a perpetua adversitati. (pag. 245)

Politica fara tromf si... parerile fara suport

Tare ma tem ca Sorin Matei iarasi se leaga de lucruri unde nu are in mod necesar toate competentele. Articolul acesta din Adevarul (cu preview si pe pagini.com) are si parti bune (da, un eventual Basescu reloaded ar trebui, in sfarsit, sa-si in serios rolul de Presedinte si sa inceteze sa fie un bufon...desi incep sa ma indoiesc ca are abilitatea necesara si deci ca ar fi doar o chestiune de vointa), chit ca ar putea prezenta o analiza mai obiectiva si pasaje care il plaseaza in seria articolelor deloc impartiale ar putea fi eliminate... Dar, sa ajungem si la marea dilema: sa fie desfiintata Curtea Constitutionala? Si pe ce baza? Trias politica in SUA, prin sistemul lor original de checks and balances, functioneaza complet diferit, iar in acel context nu e neaparat nevoie de o institutie separata pentru evaluarea neconstitutionalitatii anumitor propuneri legislative: in practica, curtile de apel americane au rolul de a implementa judicial review-ul constitutional (evaluarea constitutionalitatii legii respective) in SUA, Curtea Suprema avand intaietate doar in cazuri foarte particulare sau preluand cazul dupa epuizarea tuturor posibilitarilor la nivel de curti de apel. Dar de cand si pana cand avem noi un sistem asemanator cu cel al Statelor Unite si cine s-ar gandi sa implementeze asta in Romania, at all (deocamdata nu vreau sa cred ca Sorin doreste pur si simplu sa importe orice i se pare 'catchy' institutional arrangement in SUA, fara sa se gandeasca ca mare parte din aceste lucruri nu sunt importabile...cel putin nu in viitorul apropiat)? In majoritatea Europei (de Est si de Vest, de Sud si de Nord...) Curtea Constitutionala are un rol foarte bine definit - exceptia notorie fiind Marea Britanie (atentie insa, distinctia din cazul de fata nu e aceeasi cu distinctia dintre "common law systems" si "civil law systems", desi sunt anumite intersectii etc, nu mai intru in detalii) unde redundanta unei asemenea instante e evidenta, dat fiind ca Marea Britanie functioneaza sub principiul suveranitatii parlamentare, deci neavand asa-numita institutie a 'legii supreme'- caveat lector insa, fiind tara membra a Uniunii Europene, de facto legile UK sunt totusi supuse unui control 'constitutional' prin intermediul curtilor Uniunii Europene.

De ce "un caine fara dinti"? Poate Sorin sa nu stie (dar ne-informarea a priori incepe sa nu ma mai mire...), dar Curtea Constitutionala e investita cu o serie de atributii extrem de necesare si faptul ca nu le-a exercitat pana acum nu are cum sa fie un motiv pentru desfiintarea ei. Dimpotriva, eu as intari rolul curtii existente (deci, atentie, o curte constitutionala care sa se ocupe exclusiv de protejarea cadrului constitutional), astfel incat sa nu aiba neaparat nevoie de "cooperarea" cu alte entitati politice in decizii cruciale, deci m-as indeparta de modelul Frantei aici (model pe care Romania l-a urmarit indeaproape de cand lumea, inclusiv prin copierea succesiva a Constitutiilor franceze...) Intr-adevar un simplu aviz avand caracter consultativ al Curtii Constitutionale nu e suficient (chiar si in Franta, din cate stiu, curtea, sau mai bine zis, consiliul constitutional francez, poate decide doar inainte de ratificarea legii, dar am impresia ca nu e vorba doar de un aviz consultativ...). Dar ar trebui sa ne inspiram din cadrul institutional din Germania- si din alte state cu institutii asemanatoare ale Europei continentale; in particular, Curtea Constitutionala Federala din Germania e investita cu puteri serioase in a decide constitutionalitatea oricarui act legislativ in baza Grundgesetz (inter alia, aceasta instutie functioneaza complet separat de restul aparatului judiciar german...), dar atentie, are si creditul necesar unei asemenea pozitii. Eu zic ca ea ar trebui sa fie exemplu pentru Curtea Constitutionala din Romania. Oricum ar fi, insa, sa continui in spiritul analogiei lui Sorin, ceea ce ne dorim la urma urmei e un caine de rasa, disciplinat si inteligent; prefer asta atat celui "fara dinti", dar si celui 'cu dinti', insa incontrolabil si imprevizibil :-).

A propos, pentru ca intuiesc unde ar bate eventualele prime comentarii, ideea de a desfiinta prezenta Curte Constitutionala din Romania si a institui in locul ei o singura curte suprema, "cu puteri reale" nu prea tine, exemplul Curtii Supreme din SUA nefiind deloc elocvent (nu cunosc suficiente detalii despre functionarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie din perioada antebelica, dar e clar ca in prezent ai ajunge la situatia americana unde review-ul constitutional ar fi delegat instantelor inferioare- strategic e evident de ce acest lucru e necesar), ba chiar functionand drept contra-exemplu, if anything. Din nou (si ad infinitum, daca e necesar :-)): Curtea Suprema din SUA nu poate 'prelua' direct vreo lege pentru evaluarea constitutionalitatii acesteia pana in momentul in care instantele inferioare din context, "curtile de apel" aici nu s-au pronuntat, dar pe langa asta, si esential aici, chiar si atunci cand ar ajunge cazul vis-a-vis constitutionalitate la ultima instanta- sau daca Supreme Court-ul ar avea 'original jurisdiction' de la bun inceput- tot e nevoie de cooperarea Congresului si a Casei Prezidentiale (desi asta nu e toata istoria: o discutie mai tehnica ar distinge intre deciziile de "unconstitutional law" si respectiv "non-enforceable law", pe care unele instante de review constitutional le pratica). All in all, cred ca Sorin se invarte in jurul cozii si de fapt ce propune el aici e sau utopic sau ineficient.

Anwyays, pentru ca nu am mai mult timp, dau un link catre o scurta nota (in engleza) pe marginea relevantei Curtii Constitutionale in Europa de Est pe care am scris-o cu mult timp in urma, in '99, pentru un curs de drept (Legal Theory) la Utrecht (evidemment, unele pasaje de acolo sunt prezentate intr-un format mult mai naiv decat as face-o acum, iar abilitatile mele in folosirea limbii engleze in contexte mai academice erau inca foarte limitate...). Gasesc ca multe lucruri de acolo sunt extrem de relevante si acum (desi evident din '99 s-au si schimbat unele). Si poate mai afla unii si altii si despre instante in care Curtea Constitutionala si-a folosit puterile si de ce asta a contat si va conta si nu e cazul sa o luam razna complet cu parerile, analizele, sugestiile...

Romanian politics: "dizzying heights of absurdity"

An interesting article in The Times about the ongoing political scandal in Romania. I agree with the part of "dizzying heights of absurdity". The rest is not impartial.

Scurt despre "Romanii de care nu stiu romanii"

Sorin Matei scrie un articol interesant in Adevarul (si il anunta si pe Pagini.com). Din pacate, altfel initiativa fiind binevenita, sunt unele probleme destul de mari cu 'metodologia' aplicata (sau mai bine zis, inexistenta...). As enumera rapid doar cateva:

• Sorin repeta greseala lui Tatulici & co (si a altora...) in ceea ce priveste "ierarhia marilor romani": le amesteca pe toate si pe toti, mere cu portocale, indiferent de domeniu, competente etc. Nu exista "al mai mare roman", nu exista "cel mai bun", in general, pentru ca nu poti sa ii compari decat in domeniile in care s-au remarcat. Nu ma indoiesc ca Sorin stie toate astea, dar dupa mine isi exprima gresit ideile in articol (ar trebui spus "articole", la plural; nu e prima data, pentru ca a mai vorbit el de 'romanii de care nu stiu romanii' si in trecut, link-urile nu imi sunt acum la indemana, dar mai mult ca sigur ca se mentioneaza despre asta tot pe Pagini.com). Si e pacat de initiativa. Oricum, sper sa nu o ia drept o critica dura, ci mai mult ca una constructiva.
• Corelat cu observatia anterioara, Sorin are in minte niste ranking-uri "dupa ureche", vorbind cu diversi si diverse. Intr-adevar pot sa confirm ca unele nume de pe lista sunt arhicunoscute in disciplina in care activeaza (si chiar dincolo de aceasta: unii de aici au contributii multidisciplinare, cu aplicatii pe care le pot folosi, de exemplu, si in economie) si chiar stiu ceva despre "realizarile" lor, dar cand scrii despre asa ceva e nevoie sa argumentezi, e nevoie sa dedici mai mult spatiu persoanei selectate, sa amintesti macar interesele, subdomeniul in care a excelat, lucrarile cele mai apreciate, cele premiate; e nevoie sa fii informat. Cu tot respectul, ma indoiesc ca Sorin este la fel de competent (ah, citeste informat) in toate domeniile respective :-). Eu nu as putea fi.
• Nu e deloc clar care sunt criteriile folosite pentru a defini cine e "roman" si cine nu e. Nu stiu daca Sorin l-a intrebat personal pe Barabasi cum se defineste, dar ma indoiesc profund ca omul s-ar declara "roman". "Maghiar din Transilvania", poate (de fapt de curand l-am amintit, aici, legat insa de Transilvania, nu de Romania- in cazul de fata, disjuncte; a propos de link-ul anterior, in stilul acesta am sa citesc in curand un nou articol in care Robert Barro ar fi propus la 'mari romani de care nu stiu romanii' :-)). Problema transpare de altfel chiar din randurile lui Sorin, cand il 'discuta' pe Codrescu versus Manea: deci faptul ca te-ai 'format' in alta parte te pune pe un loc 'secundar', chiar daca (in cazul de fata) tu te consideri roman, scrii despre Romania, esti implicat in diverse activitati legate de Romania etc.- dar faptul ca esti nascut in Transilvania, period, te face 'mare roman'? Ar trebui mult mai multa precizie aici. Sau macar coerenta. Altfel (cei mai) multi vor citi textul in felul acesta: 'lasati-i balta pe interbelici cu orice pret si uite si niste nume de la mine sa le retineti in locul lor si ICR-ul sa faca bine sa le dea diplome imediat!' Si revin la ideea asta la ultimul punct.
• Eu m-as tine departe de a arunca la gunoi toata perioada interbelica, "obsesia" cu perioada respectiva totusi se bazeaza pe ceva si unii dintre oamenii respectivi (si altii, care nu sunt amintiti aici) au fost chiar foarte apreciati intre elitele mondiale activand in domeniul in care aveau avantaj comparativ (e complet altceva- si nu despre asta vorbim aici- ca se incearca 'stergerea tuturor pacatelor' acestor mari scriitori , faptul ca nu ne asumam inca istoria, despre care, de altfel, tot Sorin Matei scria excelent). Faptul ca se ignora absolut orice altceva, in afara de aceste nume din aceasta perioada, da, asta e problematic, dilematic. Foarte. Dar e vorba si de asimetrie informationala si de faptul ca lumea evident stie mai multe despre cei din trecut, confirmati de posteritate, decat despre cei buni din prezent. De asta ideea in sine a lui Sorin e binevenita, hai sa informam lumea despre cei mai buni dintre cei buni din prezent, si din trecutul apropiat, si poate chiar despre cei buni din trecutul indepartat, despre care nu se stiu foarte multe... Dar, daca chiar asta urmaresc, atunci incep prin a ma consulta cu experti (da, presupune un efort, dar asta arata ca nu e vorba doar de o joaca si de a scrie in dorul lelii) in fiecare domeniu, ii las sa vina cu doua- trei- zece nume si argumentatie detaliata pentru fiecare propunere, si abia dupa asta le pun pe foaie si doar pe domeniile respective; nu exista o ierarhie generala, nu poti sa-i amesteci pe Tataru cu Vraciu si cu Robinson, o aberatie mai mare nici nu cred ca se putea concepe! Deci, overall, o initiativa buna, implementata prost... Si ma tem ca lumea nu va mai crede deloc in initiative de genul asta daca toate ies asa. Si e pacat, Sorine, pacat, pentru ca e nevoie de asa ceva. Dar onest, dincolo de lupte de gherila cu ICR-ul si altii (ICR si, in particular, conducere a sa- despre care eu am o parere destul de proasta- si cred ca asta se stie deja din alte articole ale mele pe blog sau in alta parte- dar parere independenta de motivele lui Sorin).

Traducatori, analisti, profesionisti. De Romania

Citesc pe hotnews un post al lui Emil Stoica. Bun, omul are o initiativa binevenita aducand in atentia publicului profesionalismul traducatorilor de la Antena 3 (btw, couldn't care less about the latter; nu cred ca am urmarit vreodata Antena 3, whatever that is...) si comentariile sale sunt pertinente, desi cam "pierde" si 'mnealui pe drum parti esentiale si mai scoate din context pe ici pe colo (iarasi prin/din partile esentiale...), desi contextul da mai mult decat culoare in cazul de fata... Si nu ca asta ar fi hiba majora, dar- crucial- cade dumnealui insusi in acelasi pacat al traducatorilor mioritici (si stiind foarte bine despre ce e vorba, e dublu vinovat); nimic extraordinar in Romania: "analistii" nostri "analizeaza" si "traduc" (citeste "va traduc") fara a indica sursa (si asta e valabil dincolo de exemplul din context; de multe ori putem vorbi chiar de plagiat), insultandu-i, la urma urmei, pe cititori. Pe langa asta, evidemment, toti trebuie luati drept experti pentru ca au fost descrisi astfel de alti experti care la randul lor au ajuns experti in acelasi mod s.a.m.d. (Nu am idee cine e Emil Stoica si ce reputatie are, care ii este cv-ul etc., dar acestea sunt secundare aici: orice analist care se respecta ar indica imediat sursa analizata, pe langa comentariile proprii... Deci- nici nu ar mai trebui mentionat- judec pe text, asa cum ar fi cazul sa se judece intotdeauna, imi lipsesc informatiile de background pentru a face orice inferenta despre abilitatea generala de 'analist' a domnului Stoica- si sper, pentru dumnealui, ca avem de-a face cu o cadere temporara...toti le avem, pana la urma :-)- in cazul domnului Stoica lucrurile stau putin altfel insa, pentru ca job-ul lui ca scriitor la hotnews implica o responsabilitate deloc infima fata de expectantele sutelor- miilor?- de cititori- deci nu iti poti permite prea multe esecuri...ah, sa nu uit aici, chestia cu "tema" de la urma postului e cireasa de pe tort si un q.e.d. care sper sa nu se poata generaliza... ). In orice caz, felicitari cititorului care se ridica mult deasupra "analistilor" prin comentariul urmator:

Comentariul lui V.Florean: 27 aprilie 2007
Domnilor, lasati disputa pe marginea prezentarii articolului din “The Economist” si mai bine publicati traducerea articolului in extenso. Romanii sunt mai inteligenti decat “facatorii de opinie” si vor sti sa traga singuri concluziile.

Poate nu ar fi o idee deplasata ca domn Comanescu sa-l roage pe acest cititor de mai sus sa devina "analist" la Hotnews: apare mai rasarit decat o mare parte din cei care freaca menta acolo (mai putin cativa despre care am mai vorbit aici si respectiv aici; NB: si acesti doi autori despre care am avut pareri pozitive au fost evident judecati pe textele remarcate cu ocaziile respective: nu i-am putut urmari indeajuns pentru extrapolari vis-à-vis de abilitatile lor generale). Ah, si à propos de Iulian Comanescu himself, ce sa mai zici cand scrie asa ceva:

Comentariul lui Iulian Comanescu: 28 aprilie 2007
Rugamintea mea e sa folosim mai putin cuvinte ca “nerusinare” aici. Ne pretindem profesionisti sau interesati de media in profunzime, nu?
Emil dragă, P. Vlad are dreptate, ne poţi da originalul din The Economist? Poate aflăm mai mult.

[evidentierea prin aldine in comentariul lui Comanescu imi apartine]

Adica, monsieur Comanescu, dvs. ca mare si "profund" analist media (vezi insa treaba cu "ne pretindem" de mai sus, o iau drept un moment de extrema sinceritate :-)- ca sa nu mai vorbesc de tendinta- absurda!- de patronizing, prezenta la Comanescu in foarte multe articole si comentarii ale sale, desi cata vreme "interlecutorii" dumnealui n-au nimic impotriva, no problem...) and the like ("the like" necesar aici pentru ca, din cand in cand, domn Comanescu mai "analizeaza" si treburi unde dumnealui este 'the guru', unde dumnealui are categoric avantajul comparativ al expertului- si i se acorda amplu spatiu editorial in Ev. Zilei pentru asta, ceea ce spune multe si despre profesionalismul- si discernamantul- celor de la Ev. Zilei) nu aveti idee cum sa accesati The Economist? Cineva trebuie sa "va dea" 'originalul'? Ati urmarit disputa Stoica-Antena 3 fara sa fi citit in prealabil articolul? LOL. Ca tot am ajuns aici, nu ar strica sa faceti The Economist lectura obligatorie pentru echipa Hotnews-ului: inter alia, ati putea invata de la ei ceva despre profesionism, profesionalism si profesionalitate (si nu e vorba de cele pretinse...). Articolul din The Economist (aparut online pe 26 Aprilie) pe marginea caruia se cearta ca orbii unii si altii- toti elite intre traducatori si analisti- nu face exceptie: e impartial, concis, bine scris, pune punctul pe i (punct caruia, à propos, ii mai zice si 'tittle' in engleza, in caz ca vreunul dintre traducatori ar gasi cuvantul si ar intentiona sa-l traduca apoi in romana...).

Bine scris! Alina Mungiu-Pippidi: "Patru morti si o deconspirare"

Nu cu multa vreme in urma remarcam un articol "cvasi-excelent" al Alinei Mungiu-Pippidi. Ma bucur sa observ ca autoarea a recidivat: citesc astazi in Romania Libera un articol de (fara gluma!) nota 10! Articolul vorbeste de la sine, deci nu am alte comentarii. Poate doar sa mentionez ca sejurul in afara Romaniei se pare ca ii prieste de minune doamnei Mungiu-Pippidi (vezi finalul: "Simpatica saptamana, din care am lipsit din tara cinci zile, dar daca le lipseam si pe celelalte doua nu mi-ar fi parut rau." ): distantandu-se putin de nebunia mioritica de fiecare zi (incep sa inteleg ca e contagioasa...), incepe sa observe perfect cum stau lucrurile in realitate :-).

Voinescu si balcanizarea

Cred ca e cel mai prost articol pe care l-am citit in ultimele cateva saptamani, in presa noastra (si a intrat in competitie cu multe altele, deci nu a fost usor deloc sa castige!): o pledoarie pura, subtila ca un tanc rusesc, pentru balcanizarea perena. Domnul Voinescu nu se dezminte, e pe traiectorie descendenta de ceva vreme si nu are de gand sa devieze. Pe mine ma sacaie mai mult lipsa de logica din articol (totusi e vorba de un om care scria lucruri interesante, odinioara, in Dilema Veche, unde cred ca l-am citit prima data) si nu neaparat parerea exprimata (care spune insa multe despre ce are domn Voinescu in cap, cel putin in momentul de fata); articolul musteste de contradictii flagrante la fiecare pas- macar consistenta, domn Voinescu, macar aia... Dar ce sa facem, americanii vor fi super incantati sa se pricopseasca cu unul (oficial, reprezentandu-ne pe toti, daca ar merge de capul lui i-as ura cale batuta) care functioneaza dupa motto-ul "sa nu fim obiectivi" (eu zic ca daca declara asta in public de cateva ori, va fi persona non grata si trimis inapoi sa-i tina de cald lui Base). Eu inca sper sa nu-i preafericim si pe englezi, unde alt fost 'mare' "obiectiv" de care a mai ramas doar ego-ul fara backup, e preferat (fara surprize, domn Basescu a fost intotdeauna direct, mai bine zis, nu e capabil de altceva) de Presedintie- in mod foarte sincer, l-as felicita pe domn Tariceanu daca nu face tradeoff-ul aici (TRU la Londra vs. Cioroianu la MAE, oricum in guvernul acesta nu mai are importanta cine e la MAE, cu kebab sau fara kebab tot infometati vor ramane...). O tara fabulospirituala, fara principii si fara competente.

Liiceanu, "dizidenta" si de ce avem nevoie in Romania

Am scris initial despre treaba asta aici. Intre timp Gabriel Liiceanu a raspuns cu mai multe detalii si unele au sens perfect (a propos, insa, vezi si la finalul postului meu, cel care ii ia interviul, il si "conduce", e o practica josnica in jurnalism, autorul trebuie ca e un bigot, asta in cazul "bun", care vrea sa-l scoata pe Liiceanu cu orice pret de unde, posibil, sa nu poata fi scos); de exemplu, este ca treaba cu plagiatul e subtire de tot (si parea astfel de la inceput), dar, dupa cum ma asteptam, Liiceanu e foarte vag si evaziv referitor la acuzatia de a fi "dizident postrevolutionar" -si poate chiar mai grav, in context general, de falsificare a istoriei (antedatarea unor documente, chiar personale, scoaterea unor pasaje cel putin 'compromitatoare' din texte mai vechi, in loc de asumarea si explicarea lor s.a.m.d.)- de care de altfel Paul Goma il acuzase probabil primul si indiferent de vendetele personale si supararea generala pe lume a domniei sale (si acuzatiile mai recente de antisemitism unde domnul Goma nu poate iesi chiar basma curata, oricat ar incerca unii sa il apere), Paul Goma este -si ar trebui sa fie considerat astfel- SINGURUL care se apropie asimptotic de definitia unui dizident politic (ceea ce nici Mircea Dinescu nu e, cu tot respectul meu pentru dumnealui, nu poti fi dizident 'pasiv' pana in cvasi-ultimul moment!) si singurul care nu si-a tinut parerile undeva prin noptiere incuiate si care nu a dat la nici un moment dovada de cameleonism. Dar sa nu mai facem digresiuni aici.

Sorin Matei a scris si el interesant pe marginea 'scandalului' din context si in mare parte sunt de acord cu postul sau de pe pagini.com (face exact ce faceam si eu in postul initial pe tema, dar chiar in mai multe detalii, incearca sa extraga ce ramane intre flegmele lui Victor Roncea...). Sunt si mai mult de acord cu mesajul lui Sorin din articolul sau din Adevarul (a propos, unde apar niste comentarii la articolul sau care te fac sa regreti - pe moment- ca te-ai nascut roman si ca deci esti cumva legat, fara voia ta, de asemenea specimene inutile, care fac umbra pamantului, specimene care fac dovada imbecilitatii pure- asemenea specimene mai citesc din cand in cand "Adevarul", sa stiti si voi), ar trebui sa "ne asuman istoria" si sa intelegem ca fiecare (chiar intre noi) poate avea parti bune si rele, iesiri la rampa superlative si caderi de necrezut. Si mai ales - si aceasta e de fapt esenta-"România are nevoie de o nouă generaţie de jurnalişti, biografi, istorici şi analişti ". Corect, e nevoie de oameni care nu pornesc cu idei preconcepute, nu mai e nevoie de bigoti, e nevoie de oameni care nu trateaza lucrurile doar in alb si negru (de cele mai multe ori imposibil- ajungandu-se la compromisuri dezgustatoare), nu mai avem nevoie de maniheisti, domnule Cornea & co! Chapeau, Sorin!

Roncea vs. Liiceanu & co

Iulian Comanescu posteaza ceva extrem de interesant pe blogul propriu.

Nu m-as mira ca multe din acuzele aduse lui Liiceanu (si altora din "grupul" sau) sa fie valide, dar din pacate cel care arunca piatra este tocmai bufonul Roncea, un zero barat al jurnalisticii, cu stilu-i binecunoscut (am mai vorbit despre gargaunii 'mnealui si sunt sigur ca omul nostru e nerabdator sa se afle iarasi in centrul atentiei cat de curand). Raspunsul lui Liiceanu e zero, nul, nada (desi ar fi avut ocazia sa raspunda imediat: probabil insa ca nu ar putea raspunde cum ar dori la toate acuzele- nimic neasteptat), preferand sa diminueze din vizibilitatea scandalului prin 'trecerea acestuia prin justitie': intr-adevar strategia "first best" in caz ca a fost prins cu musca pe caciula... Deci doar doua vorbe despre "articolul" lui Roncea. Pe langa faptul ca fiecare fraza e terminata cu cate-o flegma- nothing but "Roncea style"- in loc sa o tina pe partea de acuzatii obiective la Liiceanu, care ar trebui neaparat lamurite (eg. plagiat, renuntarea la anumite pasaje "compromitatoare" in noi editii ale 'operelor' sale, antedatarea unor articole, pentru a aparea ca facand parte din disidenta etc.), Roncea face un talmes-balmes in care- era inevitabil- apare clar si tenta nationalista: vezi eg. sectiunea unde il acuza pe Liiceanu de "tradare" fata de Noica (daca e ceva pentru care Liiceanu ar trebui admirat la Humanitas, primul - si poate singurul- lucru ar fi publicarea acestei carti, in particular dat fiind background-ul relatiei sale cu Noica; daca cineva are probe contrarii ar trebui sa publice o carte raspuns s.a.m.d., dar cenzura nu e un raspuns). O alta idiotenie majora care iti sare in ochi e inversunarea lui Roncea impotriva intelectualilor si NGO-urilor care ii sustin pe Basescu sau Macovei, dar din cu totul alte motive decat cele pentru care eu, de exemplu, ii consider patetici pe respectivii semnatari; in plus sa nu uitam ca Roncea si grupurile sale afiliate erau initiatori si semnatari ai unei si mai mari tampenii, "salvati icoanele" (link la Dan, care le-a sugerat solutia ideala)- dar ipocrizia e doar un cusur minor intre multele neajunsuri ale lui Roncea... LOL.

All in all. Una e ca Roncea nu poate scrie decat subiectiv, fascinat de extrema dreapta, legiune & co (in toate articolele sale, de cand lumea; intrebarea e de ce nu a ajuns in cadrul echipei de la Romania Mare si face in continuare pui la Ziua- trebuie ca e foarte iubit de cineva acolo)- si asta e problema lui personala si pe mine cel mult ma amuza; alta e insa consecinta- si aici e pierderea tuturor- ca intreg articolul isi pierde credibilitatea si eventualele sectiuni (curatate de flegmele lui Roncea...) care ar trebui serios investigate, vor fi aruncate la gunoi, la pachet (singurul care jubileaza fiind Liiceanu...). WTF l-a lasat pe bufon sa scrie articolul din Ziua, doar materialele referitoare la plagiat etc., au fost adunate si de altii? Sau, prin prostia si nebunia lui, e singurul care ar fi scris ceva "impotriva" lui Liiceanu, chiar avand sub nas probe care ridica cel putin niste intrebari? Asta ar fi intr-adevar foarte, foarte trist pentru jurnalismul nostru.

Capitolul "Resurse umane" in Romania

Cotidianul are o (co)initiativa foarte buna, zic eu: un workshop foarte interesant pe tema resurselor umane, probabil primul workshop decent pe topicul acesta, in Romania. Pacat doar ca vine atat de tarziu. Zic "decent" mai sus pentru ca uitandu-ma la lista de invitati, nu e chiar vid (desi se putea mult mai bine, dar: e un inceput), iar cel putin planul worshop-ului, organizat in doua sesiuni (paneluri), e conceput destul de bine, a priori. Costul inscrierii e poate putin cam piperat pentru Romania, dar avand in vedere ca majoritatea audientei ar fi reprezentanti ai diverselor corporatii, costul ar putea fi acoperit de firmele respective. Avand in vedere lipsa de experienta vis-a-vis un management profesionist al resurselor umane, in Romania- vezi, de exemplu, lipsa generala de competenta in HR a managerilor IMM-urilor sau ultimele "provocari" in materie de management al resurselor umane, ceva fara precedent in context autohton, dar cotidian in economiile dezvoltate - ar fi foarte de dorit ca acest workshop sa fie mediatizat cat mai mult. Iar din audienta ar fi indicat sa faca parte si jurnalisti 'specializati' pe topicul resurselor umane sau pe management/economie in general: intre altele, ultimele doua link-uri mentionate mai sus conduc la articole care ar fi putut fi scrise mult, mult mai bine.

Song of the day: КОРАБЛИ (The Ships) by Vladimir Vysotsky

The song for today is written and interpreted by the one and only Vladimir Vysotsky, the Russian "Elvis" as many called him. A concise description of Vysotsky's musical "signature" can be consulted here. I've just read an interesting short article about him, in Romanian (which reminded me of the great Vysotsky, to start with), article which is however contained in the much more detailed English wikipedia entry (most likely the inspiration source for the Romanian articled linked above), which has quite a few of further excellent references. For instance, there is a site where you can download most of Vysotsky's songs (in mp3 format). You can also read the English translation of some of his songs. And (again, long live YouTube!) you can actually see quite a few good quality videoclips with Vladimir Vysotsky, on YouTube. The song of the day is the beautiful "КОРАБЛИ" (The Ships). The lyrics in English are below. Enjoy, keeping in mind what Vysotsky himself said about his songs: "I want to state and assure you, that the author's song demands great work. This song is always living with you, never giving you rest".

The Ships (КОРАБЛИ)

Vladimir Vysotsky (translation in English by Alec Vagapov)

They will stay for a while,
And then they’ll take course
But they will return
Breaking through winds a-wailing.
And it won’t take six months
Till I’m back at my house.
Just to set out again,
To set out for a six month’s a-sailing.

Everybody returns
But the best of our friends,
And the best loving, faithful,
Adorable women.
Everybody returns
But for those we need most
I believe not in fate
I believe not in fate
Nor myself I believe in.

Yet I really want
To believe I am wrong,
And that burning one’s boats
Will be soon void of meaning.
I am sure to return
Full of dreams, friends along,
And it won’t take six months
And it won’t take six months
Till I get back to singing.

Pe unde si-a mai varat coada Behemoth sau 'Patriarhia romana si sculele diavolesti din hambarul CNSAS'

Chiar daca nu sunt intotdeauna de acord cu dumnealui, Mircea Dinescu este unic si de cele mai multe ori este mult deasupra celorlalti. Ia cititi-i ultima poveste,, despre pofta Preafericitului la sculele diavolesti din hambarul CNSAS. Bulgakov insusi l-ar felicita pe Dinescu pentru stil si inspiratie (vom reveni la Mikhail Bulgakov si dosarele de politie secreta ale Necuratului si cu alta ocazie...)! Dinescule, ad majora! Banuind ca Adevarul va schimba adresa link-urilor undeva in viitor (s-a mai intamplat...sper sa nu se mai intample), redau o parte a articolashului lui Dinescu si aici:

Principiul separării turnătorilor în stat

de Mircea Dinescu

Cine a avut ocazia să călătorească în noaptea de Lăsata Secului pe şoselele patriei ar fi putut observa cum şi-a băgat dracul coada în străvechiul obicei de a sări peste un foc de vreascuri întru izgonirea păcatelor. Rugurile urît mirositoare în jurul cărora sătenii stăteau ciopor emanau vălătuci infernali de smog asemănători celor de pe un cîmp de bătălie irakian. Şi asta din pricină că, în locul parfumatelor lemne de brad, amestecate cu crengi uscate de măr şi de prun, creştinii noştri se purificau pe marginea şanţului prăjindu-se la dogoarea unor cauciucuri stropite cu benzină. De la Turnu Severin pînă la Bucureşti n-am văzut măcar un preot care să-i afurisească pe păcătoşii care aduceau cu inconştienţă un omagiu infernului citadin.

Abia ce reuşisem să-mi scuip din plămîni duhoarea de pucioasă, că un vînticel ardeiat bătînd dinspre Patriarhia Română îmi semnala că şi pe acolo arde ceva.

Preafericitului Teoctist i se făcu poftă de sculele diavoleşti din hambarul CNSAS-ului, dorind să depoziteze numaidecît dosarele fostei securităţi în magazia unde ţine sub cheie sfintele moaşte, tămîia, busuiocul şi agheasma neîncepută.

Ca o dovadă că pe sub nasul politicienilor n-au trecut doar geamantane cu bani, ci s-au traficat şi paporniţe cu colivă şi colaci, invocînd principiul separării puterilor în stat, un sobor de senatori a hotărît scoaterea înalţilor ierarhi şi a cultelor religioase de sub incidenţa legii privind colaborarea sfinţiilor lor cu poliţia politică.

[...]

Don Quijote de la Londra si jurnalismul de companie

Trist, trist, foarte trist (extrem de trist din perspectiva personala). Traian Ungureanu devine ultra-defensiv si se autocaricaturizeaza. Articol scris "la cald" (fierbinte!) ca marea majoritate a articolelor recente ale dumnealui (daca nu a fost scris la cald, e mult mai grav; incerc din rasputeri sa ii gasesc circumstante atenuante...). Din pacate. Candva (demult, tare demult...) TRU era apreciat pentru obiectivitate, impartialitate si realism si mai putin pentru... declaratii de razboi impotriva morilor de vant. A ramas cu stilul si forma, dar fara continut. "Normalitatea de stat"- LOL (mai frate, si tocmai in UK vrei sa faci pledoarie pentru aceasta "normalitate" de stat?). Din tot motto-ul (existential!) al lui Ungureanu, "Cultul lui Basescu nu e ilegal si nu e cult. E campania pentru normalitatea de stat. Presedintele insusi o slujeste, abrupt si legal.", doar "abrupt" are sens. Adica are dreptate pe ici pe colo si anume prin locurile esentiale...

Acestea fiind spuse, articolul lui Doru Buscu , care l-a scos din rabdari pe Don Quijote-le nostru, e mult sub nivelul contributiilor dumisale anterioare (vezi de exemplu aici). Nu era nevoie nici de ad hominem, nici de sarcasme redundante. Dar se pare ca trebuie sa cazi sau intr-o parte sau in alta, exista o lipsa acuta de coloana vertebrala in jurnalismul nostru (well, si in diplomatie, avand in vedere ca orice jurnalist cu 'opinii monocolore' ajunge ambasador la o adica- depinzand de cine are fraiele in mana si de cat de bine i-a fost cantat acestuia in struna- Buscu probabil e deja pe vreo lista sau biletel (roz, desigur) a celuilalt clown, Don Calin Popescu-Corleone...oops, scuze, Tariceanu..., desi nu l-am vazut inca "pupincurist", sa folosesc expresia lui, in mod direct; a, nu, nu l-am uitat nici pe domn Voinescu la Washington- care l-a ridicat in slavi pe Base cat i-a stat in putere si care declara ca domn Plesu l-a binecuvantat... si preafericit deja ,epifanie, ce mai! (vezi PS-ul editorialului dumnealui, restul e copy-paste cu o nuanta autohtona))

Mai avem. Mai avem pana vom intelege ca cei care se erijeaza atat de vehement in slujitori ai "binelui", declarand crunt razboi tuturor oportunistilor, nu sunt decat alti oportunisti ( nu stiu daca ar fi mai fericiti sa se stie acuzati de prostie, ar fi cealalta alternativa). Mai avem pana vom intelege ca jurnalistul nu are nevoie nici de "feciorie perpetua" (LOL- ia uite de ce se temea Ungureanu!), dar nici de prostitutie (selecta, ce e drept, vorbim de dama, ehem... jurnalist, de companie, ehem...de campanie). E mult mai simplu: e nevoie doar de coloana vertebrala intacta. Din pacate, generatia Ungurenilor si Voinestilor si-a fracturat coloana cam de mult timp. Domnilor (si doamnelor), cele mai sincere regrete: fractura dvs. de coloana nu mai e remediabila.