It is time for the current Minister of Education to go...

... and I'll come back to the theme of the title soon (there are many reasons for the title, beyond what this short post will touch on), with an alternative, you've always got to have an alternative when you criticise... But meanwhile, if The Diplomat is right in this article (via Gabi Istrate, on Ad Astra), the MEdC signed itself up (in an apparent total ignorance, which is a proxy to a far more serious sin-- and this is a real sin!--incompetence) to a new beginning of the Dark Ages... Hopefully we'll only get to watch the first episode of that, though.

Update, some minutes later: almost forgot, you can also read some other posts of mine related, to various extents, to the worrying developments underlined in the article linked above, e.g. here, here or here (all in Romanian).

Libertatea de alegere in educatia pre-universitara

...e atacata frontal in ceea ce constituie cea mai recenta mostra de imbecilitate a MEdC. Se intampla desigur in Romania, un stat care, pe hartie, se declara "neutru fata de orice credinta religioasa sau ideologie atee". My forecast: MEdC actual va cadea in curand; si mai important, in sfarsit exista motiv si scop suficient pentru incurajarea si sustinerea scolilor particulare, care s-ar detasa de ideile infantile ale sindicalistilor si guvernantilor (de acum si de pururea). Intre studiul istoriei religiilor (ceea ce ar fi chiar recomandat fiecaruia) si studiul obligatoriu al religiei exista o diferenta enorma; pentru aproximare, cam aceeasi diferenta e intre potentialul creativ al lui Eliade si ceea ce avea in cap Teoctist-- sa folosim doar exemple autohtone pentru a nu suprasolicita capacitatea cognitiva a personajelor MEdC. Personaje care ar face bine sa-si aminteasca care e functia lor la MEdC si sa lase rugaciunile la alegerea fiecaruia.

Sugestie pentru Ad Astra: de ce nu faceti o petitie pe tema asta?

As vrea sa cred ca majoritatea celor care au obtinut doctoratul in Romania ar fi de acord cu o petitie pe tema asta. In plus poate exista in MEdC (sau mai sus) si persoane mai capabile decat acestea. Dar sa revenim la realitate.

Decizie corecta MEdC in problema icoanelor

Cred ca e prima data cand sunt complet de acord cu domnul Hardau (desi nu avea prea multe alternative in care sa o ia razna, deci asta nu e chiar un test). Aici e intr-adevar vorba de decizii la nivel individual si de comunitati locale- si evident lobby-urile de ambele parti, la nivel local, sunt pur si simplu dovezi ca avem de-a face cu o societate democratica (de ce parte ma situez eu din perspectiva asta probabil se stie deja- de asemenea se stie si cine ar castiga aici, in majoritatea institutelor de invatamant de calitate, de unde si zgomotele unor frustrati ca domnul Roncea si organizatiile afiliate...). Vezi si un post al lui Dan pe aceeasi tema (Cristea se complica putin, dar cred ca mesajul pe care vrea sa il transmita e acelasi) .

(RO)Classified: Numele, prenumele si titlul stiintific

De mult timp nu am mai ras atat de bine! Razvan, tu nu vezi ca si numele ti-l scriu invers distinsii reprezentanti ai Directiei Generale de Invatamant si Control a MEdC (cu raspuns redactat de o alta (sub?)Directie a acestei Directii GIC a acestui Minister EdC, cea numita 'Juridic si Control'!)? A propos, super ideea cu notele de bacaulaureat declasificate :-). Chapeau!

Mesajul de mai sus al lui Razvan vorbeste de la sine, deci nu mai e nevoie de comentarii detaliate. As mai aminti doar ca toate aceste date ar trebui sa fie facute publice (la cerere, dar chiar si pentru accesul nelimitat, intr-o baza online de exemplu) de fiecare universitate in parte (cum e cazul in lumea civilizata) si tot procesul ar trebui descentralizat si autonomizat la nivel de universitate/institut de cercetare acreditat sa ofere titlul de doctorat etc., cum ziceam intr-un mesaj anterior. Daca exista portite de a scapa cumva in hatisul legislativ roman (dupa cum se pare ca tare mult ar dori acesti reprezentanti MEdC) , problema s-ar rezolva (si probabil insotita de cutremure in toate directiile, comitetele, comisiile etc. care alcatuiesc jungla MEdC) prin peer pressure din partea statelor civilizate din UE (aici neexistand, din cate stiu, legislatie la nivel de uniune care ar trebui armonizata). Sau si mai simplu- de ce nu?- lasandu-l pe domn Basescu sa joace deus ex machina. Sa vedem daca data trecuta nu a fost vorba doar de o toana trecatoare (by the way, aceasta noua comisie ar trebui sa aiba oarecare influenta si in practica, n'est-ce pas?)...

In orice caz mai adaug doi invitati (Dan Mihai Constantinescu si respectiv, Violett Margareta Blaga) pe lista 'Colbert Report Show de Romania' (fara Stephen Colbert gazda, dar pana ii gasim alt nume show-ului, poate sa ramana si asa- strategie de marketing...), dupa deja celebri domni Roncea si respectiv Bratu. Ziceam eu ca va fi inghesuiala mare... si inca nici nu am apucat sa fac prea multa publicitate show-ului! Prima proba din show la care vor fi supusi noii invitati este declasificarea urmatoarelor foarte clasificate informatii, intai de toate in cazul dumnealor : numele, prenumele, titlurile stiintifice, pregatirea juridica si gradul de rudenie cu domnul Mischie.

Perseverare diabolicum. Si altele, asortate

Am mai scris pe marginea dezbaterii legate de cercetarea stiintifica in Romania, criterii de evaluare si promovare in ierarhia stiintifica s.a.m.d (eg. aici sau aici). La ora aceea inca nu aparuse articolul din Romania Literara, din iunie, al lui Gheorghe Ceausescu , un "om al literelor", sa spunem asa. Un articol excelent care merita neaparat evidentiat.

Gheorghe Ceausescu demonstreaza practic in acest articol ca nimic din ceea ce e invocat de unii "cercetatori" din disciplinele umaniste referitor la folosirea unor criterii de evaluare asemanatoare celor folosite in stiintele exacte sau in stiintele sociale, nu se verifica in realitate. Exista unele diferente, dar in principiu e mai mult o chestiune de vointa. Si intr-adevar, ceea ce imi place in mod deosebit in acest eseu, autorul le pune colegilor sai urmatoarea intrebare de inceput:

"...vrem ca Romania sa redevina o tara cu adevarat europeana si din acest punct de vedere sau ne complacem intr-o integrare in multe privinte pro forma, ramanand un element marginal si exotic in cadrul Uniunii Europene?"

Practic de aici trebuie pornit si- caveat lector- aceasta prima intrebare trebuie repetata pana cand cei care apar detractori (din pacate destul de multi, chiar neasteptat de multi si surprinzator chiar din randurile celor pe care a priori i-ai categoriza "cu cap") dau un raspuns clar. Exista o evidenta similitudine cu prima intrebare pe care am adresat-o candidatilor la Presedintie la finele lui 2004 (publicate intai in RLIV, apoi in alte parti, inter alia preluate de Ad-Astra , FAR ). Din pacate domnul candidat- atunci- Basescu nu a raspuns deloc si pentru multa vreme nu a dat vreun "semnal" referitor la directia pe care ar sustine-o. Raman agnostic si in prezent, cu toate ca- sa admitem- in ultima perioada lucrurile au cunoscut un oarecare progres si poate tocmai datorita unor luari de pozitii ale Presedintelui (prea putine, prea timide, dar timp mai e), cum ar fi crearea recenta a unei comisii pentru analiza si elaborarea politicilor din educatie si cercetare. Nu putem sa nu apreciem rolul jucat aici de Ad-Astra, inter alia prin petitiile ei si numeroasele articole cu ecouri in mass-media, care fara indoiala au influentat considerabil punctul de vedere al domnului Basescu.

Bun, o data trecut pragul, evident nu ne putem opri. Si articolul lui Gheorghe Ceausescu continua pertinent, concis si pe intelesul tuturor- mai ales al celor din aria de activitate a dumnealui si din disciplinele "vecine" (à propos, eu nu sunt atat de "convins" precum este autorul, mai jos).

"Sunt convins ca nu vor exista adepti pentru cea de-a doua solutie si ca toata lumea doreste o ridicare a universitatilor si centrelor de cercetare romanesti la nivelul atins de institutiile similare occidentale. Simpla afirmare a dorintei nu este suficienta. Pentru aceasta va trebui sa ne dovedim competitivitatea publicand in reviste si edituri in care se manifesta colegii nostri din tari cu veche traditie academica. Cum poate fi considerat cineva un bun cercetator in domeniul filologiei clasice, de pilda, daca nu publica in reviste precum "Latomus" din Belgia, "Revue des Etudes Grecques" din Franta, "Journal of Roman Studies" din Anglia, "Gymnasium" si "Klio" din Germania, "Tyche" din Austria si inca multe, multe altele? M-am referit la o singura specialitate, dar asemenea periodice exista numeroase pentru toate specialitatile si pentru toate tipurile de cercetare, de la cele de eruditie, prin excelenta, pana la cele de pura speculatie filozofica. Daca nu vom participa la viata academica europeana nu ne vom putea impune ca tara de cultura. in ultimii ani au aparut la noi numeroase articole si carti, unele din ele au primit prestigioase premii nationale, despre importante probleme mult dezbatute de cercetatorii umanisti europeni, au fost publicate numeroase traduceri noi de texte filozofice, cum sunt Plotin sau Aristotel cu studii introductive ample; ba chiar am asistat, fapt imbucurator, la polemici academice intre diferiti comentatori si traducatori. Si imi pun intrebarea de ce acesti autori care discuta atat de doct despre spinoase probleme de critica de text la Platon si Plotin nu isi publica ipotezele si comentariile si in revistele consacrate occidentale sau macar in publicatiile academice romanesti intr-o limba de larga circulatie? Ar fi benefic pentru prestigiul culturii romanesti daca lumea savanta europeana ar omologa conjecturile si interpretarile exegetilor nostri. Dar nu numai asemenea chestiuni. Am dat acest exemplu, deoarece probleme de critica de text pentru autorii greci si latini constituie un domeniu in care cercetatorii nostri n-au excelat niciodata pana acum. Cat de important ar fi ca un cercetator din Romania sa publice o editie din Plotin sau Republica lui Platon in colectii celebre de texte clasice, cum sunt Teubner, Oxford, Guillaume Bude! La fel de bine pot fi, mai bine spus trebuie publicate interpretarile filozofice ale exegetilor romani la textele dialogurilor lui Platon, de pilda, sau dezvoltarile teoretice care au ca punct de plecare gandul unui autor din vechime sau din epoca moderna. Paleta publicatiilor academice este foarte larga si cu cat mai multi oameni de cultura de la noi vor fi prezenti in ele, cu atat vom fi mai europeni si din acest punct de vedere. "

QED. Mai amintesc aici doar un punct sensibil (articolul are multe alte parti interesante) care a fost surprinzator ignorat pana acum (desi s-a vorbit de multe ori despre autonomia universitara- si voi reveni pe subiect- pana in momentul de fata nu s-a definit clar in ce anume consta/ar consta aceasta autonomie- ce este pana la urma aceasta autonomie si ce vrem sa facem cu ea- si iata aici un element concret care tine de autonomia universitara si care- la noi- are o importanta deosebita) dar caruia Gh. Ceausescu ii dedica atentia cuvenita. Din nou formulat pana si pe intelesul unor anumiti secretari de stat pentru invatamant superior si integrare europeana (revin):

"Cateva cuvinte despre doctorat. in principiu titlul de doctor este acordat de o universitate. N-am auzit ca in vreo tara civilizata Ministerul invatamantului sa aiba vreo atributie in acest sens. S-a instituit la noi comisia ministeriala care ratifica si titluri de doctor, deoarece, s-a spus, trebuie o cenzura pentru a stopa o inflatie de doctori determinata de numarul enorm de universitati de stat sau particulare rasarite dupa revolutie ca ciupercile dupa ploaie. Dar comisia nu si-a implinit rolul din moment ce un Mischie a primit titlu academic, din moment ce profesori straini, cunoscatori ai realitatilor romanesti, afima ca la noi numai analfabetilor li se refuza titlul de doctor. Asta nu inseamna ca nu exista si stralucite teze de doctorat. Trebuie insa gasita modalitatea pentru ca rebuturile sa nu mai poata sa se bucure de titluri in principiu de mare prestigiu. Asta va deveni posibil atunci cand universitatile noastre cor constientiza enorma responsabilitate care le revine in procesul de transformare a Romaniei intr-o tara cu adevarat europeana."

Gheorghe Ceausescu pune intr-adevar punctul pe i in privinta autonomiei universitare care e autonomie pe hartie. Insa eu vreau sa ajung de aici si altundeva. Ceea ce autorul atinge - printre randuri, extrapoland de la elementul package-ului doctoral - este ideea de competitie- (pre)conditionata de autonomie-, interna, dar mai ales internationala, care ar trebui sa existe intre universitati, dar mai ales intre departamente/facultati/grupe de cercetare operand in aceleasi discipline, pentru status, pentru "prestigiu" (si implicit, pentru fonduri...). In alte parti meniul acesta se serveste cu sine qua non. In particular ar trebui sa fie clar, sa continuam pe ideea inceputa de autor, ca daca rebuturile apartin in cea mai mare parte unei universitati, unui departament din aceasta universitate, aceasta universitate/acest departament va avea doar de pierdut in competitia academica (libera), deci toata motivatia sa nu se ajunga acolo. In prezent insa lucrurile acestea sunt acoperite la nivel central si costurile nu sunt deci suportate in intregime de universitatea respectiva. Recunosc ca ideea asta nu a aparut formulata clar (de fapt nu a aparut deloc. full stop) intr-un articol mai vechi in care atat eu cat si altii am incercat sa venim cu idei concrete pentru renasterea prestigiului doctoral (acelasi articol in format .html pe RLIV)

In plus, e necesar sa revin pe tema asta a competiei si mai ales a tipului de "competitie", mai ales ca - mai nou- chiar Ad-Astra face- involuntar, cred- o cvasi-eroare (cvasi si nu 100% eroare doar pentru ca e vorba de Romania) prin promovarea excesiva a acestei 'ierarhii Shanghai' care este doar unul din numeroasele topuri si- din pacate- nu cel pe care trebuie sa ne axam. Mai nou ajungerea in "primele 500 din lume" (o alta chestie aici: de unde 500, de ce ne oprim tocmai la cifra asta mediocra drept target) devine o obsesie, o tinta in sine, si se uita, se omite, se ignora, ca acest top este doar un indicator (imperfect!- vezi mai jos) si ca scopul este performanta in cercetarea de excelenta per se (un exemplu recent , intre multele exemple similare, care ilustreaza confuzia generata). Cu alte cuvinte, prezenta si progresul in aceasta ierarhie (precum si in altele) ar trebui sa fie un "side effect" al quest-ului pentru performanta, al competitiei academice. Imi aduc aminte de declaratia unui reprezentant (de seama) al ASE, la Sinaia acum doi ani (parafrazez): "daca trebuie sa publicam in reviste internationale, noi publicam. Noi nu am stiut pana acum asta, generatia noastra nu a stiut asta. Dar bineinteles, facem daca asta se cere, daca asta e noul standard. Fara probleme." Evident aici sunt pe no comment, dar ce vreau sa zic e ca acum vine Razvan Florian si echipa de la Ad-Astra (oameni pentru care am tot respectul din cate s-a putut probabil observa din postarile si articolele mele- si intentionez sa colaborez in continuare cu ei, desigur) si induc si mai multa confuzie bietului nostru personaj: nene, neaparat tre' sa intrati in top Shanghai 500 ca altfel ii mare bai... capisci?' Nu ma astept la mai mult decat: ' No, daca e musai, e musai. Noi facem, dregem...Prin orice mijloace. Prioritate, nene!' Si se vor grabi pentru ca vezi doamne moldovenii au fost deja mai iuti si au inceput sa mute muntii, ba pana si ardelenii molcomi au strans deja randurile- in cetatea Clujului, la Babes-Bolyai, domn Marga a declarat Shanghai top 500 drept marea prioritate (mai surprinzator e ca Mircea Miclea pare total pe aceeasi frecventa)... Inteleg ca pe roman trebuie sa-l atragi cu ceva concret, ceva vizibil, ceva palpabil (un top, o ierarhie, vezi tu Gigi, exact acolo trebuie sa te plasezi, intre 450 si 500), dar e altceva sa exagerezi si mai ales, sa o faci ad infinitum. Si daca tu nu esti clar (desi ai intentii de laudat), la ce te astepti de la ziaristii care preiau? Am spus ca voi reveni deci deocamdata nu intru in mai multe detalii, dar in fuga: dupa mine, ceea ce ar trebui facut/promovat e axarea pe excelenta in departamente/facultati/grupe de cercetare, cu competitie in discipline si subdiscipline (unde exista ierarhii foarte bine stabilite, actualizate in permanenta, unde exista si se cunoaste la orice moment core-ul mondial al acelei discipline- un concept care, inter alia, nu e "fixat" in timp in aceeasi masura; au contraire, el este flexibil si dinamic, schimbari pot avea loc de la an la an si in pozitii fruntase), si mai putin pe utilizarea unui top "universal" (in esenta static) si mult mai subiectiv, al universitatilor (!), pe care de altfel nici o universitate serioasa nu il ia in considerare de facto. Nu suntem singurii care si-au facut o obsesie din prezenta in top-urile 'universale', 'multidisciplinare'; Beijing-ul de exemplu (eg. Peking University) "cumpara" tot ce poate in materie de laureati Nobel din SUA si din alte parti, fara prea mare atentie la disciplina, interese de cercetare curente ale omului de stiinta respectiv etc, si contorizeaza (public!) fiecare avans in topul Shanghai. Asta chiar daca cercetatorii respectivi vor ajunge cel mult cateva saptamani pe an in China si in fond sunt prezenti doar cu numele in randurile personalului academic; diferenta fata de noi e ca ei au deja resursele (cu resurse si obsesia "Shanghai" nu m-as mira sa se intample exact acelasi lucru si la noi). Nu mi se pare o strategie care se poate sustine pe termen lung, fara sa mai vorbim de faptul ca in adevarata comunitate academica oricum nu are efect.

Dar destul pe moment... Revenind la oile noastre (nu in sensul domnului Mihaies), Gheorghe Ceausescu conclude magistral cu un paragraf care nu mai necesita comentarii:

"[I]n concluzie socotesc ca umanistii romani trebuie sa-si manifeste prezenta in viata academica a lumii civilizate. Acest lucru impune eforturi, dar ele trebuie facute daca nu vrem sa devenim periferici din acest punct de vedere. Concursurile pentru conferinte si catedre universitare se cuvine sa fie competitii reale intre mai multi tineri specialisti cu o valoare consacrata de publicatii serioase si de un titlu de doctor conferit de o universitate prestigioasa. Ar fi un dezastru national daca sechelele epocii comuniste si-ar continua actiunea destructiva si dupa primirea Romaniei intre membrii Uniunii Europene. Nu e cazul sa perseveram diabolic in cultivarea formelor fara fond."

Pasivitatea nu este o alternativa

Dupa cum am promis in postul precedent, revin cu postarea interviului meu luat de doamna Angela Martin pentru noua revista Cultura. Interviul, intr-o forma editata, a fost publicat in nr. 12 al revistei, pe data de 9 martie, la pagina 17, sub titlul "Pasivitatea nu este o alternativa"- ar fi trebuit sa fie deja accesibil si online pe site-ul revistei insa inca nu este. Desi nu am ales eu titlul de data aceasta, il consider nimerit, mai ales ca repet deja de multa vreme exact acest lucru, de cate ori mi se ofera ocazia...

In relatia cu postul meu precedent referitor la noile masuri ale noului ministru al MEdC, domnul Mihail Hardau, punctul 4. al interviului de mai jos este cel mai relevant. Din pacate se pare ca partida de ping-pong a reinceput dupa demisia ministrului Mircea Miclea...

Inca o scurta precizare inainte sa va doresc lectura placuta si sa va invit sa comentati pe marginea opiniilor formulate de mine in acest interviu: in postul precedent am afirmat ca sunt de apreciat replicile prompte din Gandul si Cotidianul. M-am referit la substanta replicilor in general. Evident nu sunt de acord cu Melania Vergu atunci cand afirma in articolul dumneaei, citez : "... dl. Miclea reuşise performanţa de a impune nişte condiţii draconice, pe care nici chiar laureaţi de Nobel nu le puteau îndeplini, concomitent". Este o exagerare imensa, criteriile implementate de domnul Miclea au fost un minim absolut pentru decenta, inca departe de o pregatire pentru competitie internationala serioasa- multi ar fi sustinut (intemeiat) criterii mult mai aspre (deci mutarea noului ministru este cu atat mai naucitoare cu cat aceste criterii pe care dumnealui acum "le-a relaxat" erau criterii pentru asigurarea unui climat decent minim). De asemenea, cele 80 de reviste ISI ale doamnei Vergu (sincer, ma tot intreb de unde a luat numarul 80...) sunt de fapt cateva mii- mai exact numarul actual de reviste indexate ISI este 13841- si trebuie spus ca unele sunt mult inferioare altora in ranking-urile pe discipline dar din nou, deocamdata suntem departe de a discuta ranking-uri in ISI, dupa impact factor de exemplu, si ranking-uri pe discipline, care de multe ori nu sunt corelate perfect cu ierarhia impact factor-ului din ISI. Desigur insa in general orice revista recunoscuta ISI este mai buna decat cele nerecunoscute si fara sa mai intru in detalii aici voi spune doar ca asta e si mai clar in cazul publicatiilor romanesti nerecunoscute ISI (adica vasta majoritate, unele mai redundante decat altele). Dupa postul meu anterior am observat in Cotidianul si un scurt articol al Simonei Gheorghe pe care deci nu il mentionasem. In general sunt de acord si cu acesta, mai putin cu ultimul paragraf. Fara sa apreciez decizia domnului Miclea de a demisiona sunt departe de a face legatura intre aceasta decizie si "incompetenta" (si logica folosirii acestui termen imi scapa complet). Jurnalistele noastre au o pronuntata tendinta de a exagera si e pacat pentru ca distrug esenta articolelor, altfel informative si binevenite- as recomanda deci putin mai mult tact doamnelor respective. In rest succese si tineti-o tot asa!

Interviul:

1. Când şi de ce aţi ales să părăsiţi România?

In 1998 dupa absolvirea Liceului de Informatica „Tiberiu Popoviciu” din Cluj-Napoca, am primit- in urma unei selectii constand in preselectie pe baza de eseuri tematice, cv-uri, rezultate la olimpiade si alte concursuri scolare, scrisori de referinta s.a.md. si apoi triere a celor preselectati pe baza testului standardizat de limba engleza si a unui interviu la Budapesta - o bursa completa de studii universitare la University College Utrecht (UCU), noul departament international al Universitatii din Utrecht, Olanda. UCU a fost de fapt primul institut din Olanda organizat dupa modelul liberal arts college din SUA sau Anglia si aplicand criterii foarte stricte in selectia studentilor, fapt inedit la ora aceea in Olanda. In corpul profesoral au fost atrasi unii dintre cei mai renumiti profesori din principalele universitati olandeze, dar si profesori din universitati din Anglia sau SUA. Mass-media olandeza eticheta in scurt timp UCU drept Oxford-ul Olandei sau Harvard-ul Europei.

Am ezitat initial sa accept oferta care mi s-a facut, cu toate ca material ea includea o bursa acoperind integral absolut toate cheltuielile de cazare, masa si taxele scolare. Ar fi fost insa prima data cand as fi plecat din Cluj, eram evident asaltat de emotiile si incertitudinile pe care oricine le-ar fi incercat in acele momente. A fost in final nevoie ca insusi decanul UCU sa imi telefoneze pentru a ma convinge, spunandu-mi ca au fost selectati cei mai motivati si mai bine pregatiti candidati din intreaga Europa Centrala si de Est si ca garantat vor crea un mediu academic de exceptie dar ca au nevoie de noi toti pentru aceasta; abia atunci nu am mai stat la indoiala. As putea deci spune ca am inceput „aventura mea vestica” in baza unei oferte academice care domina orice alternativa.


2. Descrieţi-ne, vă rog, traiectoria dv. profesională. Care sunt rezultatele obţinute de dv. în străinătate?


Dupa absolvirea University College Utrecht cu doua licente (bachelor degrees) obtinute simultan in 2001, una in stiinte exacte cu focus pe fizica teoretica si una in stiinte sociale cu accent pe economie, am avut posibilitatea de a continua atat in economie cat si in fizica. Mi s-au oferit burse complete atat pentru programe de master in fizica, cat si pentru masterate in economie, in cateva universitati din Olanda, Anglia si Elvetia. Pentru ca in ultimul an de universitate am fost si asistent universitar in cercetare la Universitatea din Utrecht, acumuland un minim de experienta in cercetarea economica si dezvoltand o oarecare pasiune pentru modelarea „haosului social”, am ales in cele din urma economia. Am acceptat oferta institutului Tinbergen (institutul economic de cercetare si educatie postuniversitara a 3 universitati olandeze: University of Amsterdam, Free University of Amsterdam si Erasmus University din Rotterdam), aici oferindu-mi-se posibilitatea de a incepe doctoratul deja in septembrie 2002, la Erasmus University Rotterdam. In primavara lui 2003 am obtinut masterul de cercetare in economie (master of philosophy in economics).

Am urmat cursuri cu unii dintre mai „titrati” cercetatori in economie si econometrie ai momentului, pe plan mondial, atat in cadrul programului postuniversitar la Tinbergen Institute, cat si in numeroase scoli de vara si workshop-uri din intreaga Europa. Interesele mele principale in cercetarea economica sunt economia pietei muncii si econometria aplicata; primele mele lucrari stiintifice au fost selectionate pentru prezentare incepand din 2004 la conferinte majore din aceste domenii precum si in cadrul seminariilor invitate la universitati si institute de cercetare de prim rang din Europa si din SUA. Unele au fost trimise spre publicare si se afla sub evaluarea referentilor.

In primavara lui 2005 am fost invitat sa vizitez Departamentul de Economie al University College London si Institutul de Studii Fiscale din Londra, Anglia, colaborand in cateva proiecte de cercetare, in particular in microeconometrie. Actualmente sunt pe ultima "suta de metri" in terminarea doctoratului in Olanda, avand in acelasi timp o pozitie de cercetator asociat, la nivel de post-doctorand, in cadrul Departamentului de Economie al Aarhus School of Business si Centrului pentru Performanta Corporativa din Aarhus, Danemarca.

3. Ar fi fost ele posibile dacă aţi fi rămas în România?

Sunt convins ca traseul descris mai sus ar fi fost imposibil de urmat in Romania si ca ar fi si in continuare imposibil. Mai multi factori ma determina sa cred aceasta. Situatia materiala precara a educatiei si cercetarii din Romania in general, implicand imposibilitatea asigurarii unor standarde comparabile cu cele din institutiile de excelenta din strainatate este unul. Dincolo insa de resursele financiare si precedandu-le cauzal, zic eu, e vorba de mentalitatea mediului autohton- o mentalitate neadaptata unui mediu academic dinamic, competitiv, atragator, o mentalitate avand consecinte pe masura in politica si managementul stiintei din Romania. O mentalitate care refuza cu incapatanare sa evolueze. Din punct de vedere al cercetarii economice de exemplu, impresia mea este ca aceasta nu exista de facto in Romania. Exista zeci, poate sute, de profesori universitari (plini) de economie in Romania care sunt toti niste ilustri necunoscuti; nu publica si nu au publicat in jurnale mainstream, nici macar in cele mai slab cotate, sa nu vorbim chiar de jurnale de prim rang in ierarhia internationala (publicatiile din aceste jurnale sunt conditia sine qua non pentru candidatii la postul de profesor din institutii care se respecta). Aceste persoane sunt mult inferioare din punct de vedere al standardelor academice unor postdoctoranzi sau chiar doctoranzi fara pretentii prea mari din UE sau SUA. Cum pot acesti oameni care nu publica deloc sa fie la curent cu subiectul pe care il predau, ce as fi putut invata de la ei, ce ar putea acesti profesori transmite studentilor lor, cum i-ar putea motiva? Anul trecut Asociatia Ad-Astra a publicat niste date preluate de la ISI, continand toate titlurile publicatiilor cu autori bazati in Romania, in toate stiintele, pe anul 2004. In economie au putut numara in tot anul nu mai mult de 3 publicatii, in jurnale de impact mediu, dar in nici unul din cazuri afiliatia autorilor nu era departament de economie ci de matematica, informatica si respectiv stiinte politice. Am participat in ultimii ani la numeroase conferinte, scoli de vara, workshop-uri, atat in economie cat si econometrie, in Europa sau in SUA: desi am intalnit multi economisti romani, nici unul nu era bazat la vreo institutie din Romania, nici unul nu venea la propriu „de acasa”. Daca exista cercetatori in economie la noi, ei sunt invizibili pe scena internationala. Inca astept sa imi dovedeasca cineva ca ma insel. Situatia difera de la disciplina la disciplina- nu stam din pacate grozav in nici una- dar exista totusi o diferenta semnificativa intre stiintele exacte si cele sociale- unde ma refer in particular la economie/econometrie.

4. Cum apreciaţi starea actuală a învăţământului românesc? Sunteţi la curent cu reformele datorate miniştrilor noştri postdecembrişti care s-au perindat la conducerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării? Sunt ele suficiente? Se merge într-o direcţie bună?

Am incercat pe cat posibil sa urmaresc toate reformele implementate la nivel de MeEdC, mai ales in ultimii 3-4 ani. Nu a fost foarte greu pentru ca nu au fost prea fost reforme stabile, deci cu potential de impact semnificativ si pe termen lung. Un obicei contagios al ocupantilor portofoliului educatiei si cercetarii a fost acela de a marca terenul prin anularea a mare parte din reformele introduse anterior, fie ele bune, fie ele rele, si implementarea altora, „personale”. Pueril si evident, nociv. In plus, cand cineva a trecut la implementarea unor reforme radicale, de mult asteptate, in deplina colaborare cu si nu ignorandu-i pe cei carora aceste reforme li se adreseaza, i s-au pus bete in roate si s-a facut tot posibilul sa se scape de asemenea persoane incomode care chiar ar putea schimba major lucrurile o data si pentru totdeauna si ar putea deci strica jocul de ping-pong cu reformele, care, sa recunoastem, a fost un succes, singurul succes al ministrilor care s-au perindat anterior pe la MedC. Ma refer evident la Mircea Miclea- singurul care a trecut de la declaratii la fapte serioase, primind drept rasplata piedici din partea tuturor, inclusiv- sau poate mai ales- din partea „colegilor” din echipa guvernamentala. Rezultatul: ministrul Miclea demisioneaza cand reformele sale sunt implementate doar pe sfert si noi ramanem tot acolo unde am fost de cand lumea: in urma tuturor. Nu stiu ce face si ce va face noul ministru, deocamdata insa e liniste...prea mare liniste. In Romania acesta nu e de bun augur. Reformele domnului Miclea trebuie duse la capat, ramanand destule de facut pe langa acestea, deci nu e deloc momentul pentru liniste si inactivitate.

5.Se poate face în România o cercetare ştiinţifică la nivelul exigenţelor epocii noastre?

Raspunsul la aceasta intrebare este conditionat de raspunsul la o alta, intrebarea primordiala: se doreste cercetare stiintifica de performanta in Romania? Eu am adresat ad literam aceasta intrebare candidatilor la presedintie din cadrul ultimelor alegeri prezidentiale, ca prima intrebare intr-un set format din alte 10 (a se consulta de ex. site-urile organizatiilor Ad-Astra sau FAR care au preluat si au sustinut aceste intrebari). Nu au raspuns decat doi dintre candidati, eventual nici unul dintre ei castigator al alegerilor. Actualul presedinte nu a facut efortul de a raspunde, desi in campania electorala am fost repetat asigurati de mesageri ai Aliantei ca domnul Basescu da toata atentia acestei probleme si ca va raspunde „in curand”. Deci nu avem un raspuns oficial. Sa presupunem insa, pentru a putea continua inferenta, ca raspunsul e afirmativ. Pasul urmator este sa vedem cum transformam declaratiile in fapte, cum cream conditii decente pentru cercetare, cum trecem de la ridicol la normalitate. Domnul prim-ministru Tariceanu a declarat in sfarsit (in decembrie anul trecut, la sediul Misiunii Permanente a Romaniei la UE in Bruxelles) ca „cercetarea nu va mai functiona in regim sovietic”. Nu stiu daca ar trebui sa ne entuziasmeze prea mult ca la atatia ani dupa aparenta noastra eliberare de sub „regimul sovietic”, s-a decis in sfarsit si eliberarea cercetarii din acest regim. Nu stiu daca daca e mai mult decat o simpla declaratie. Dar daca este vointa, se poate. Vedeti ca nu a fost greu sa se gaseasca bani pentru marirea bugetului educatiei si cercetarii pentru la anul: s-au redus achizitiile de automobile si mobilier pentru institutiile publice. Cu o usoara calibrare a remuneratiilor angajatilor acelorasi institutii, bugetul se poate probabil dubla/tripla etc. O data create conditii normale pentru cercetare putem incepe sa vorbim si despre cercetare performanta. Nu este, desi ar putea justificat parea o utopie acum.


6. Consideraţi plecarea dv. din România fără întoarcere? Dacă da, din ce motive?

Nu exclud eventuala intoarcere in Romania. Ceea ce exclud este o intoarcerea permanenta, acum. Pentru cercetatorii stiintifici nu exista in acest moment in Romania posibilitatea de a concura cu alternativele oferite in UE, SUA, Japonia, Australia si alte state dezvoltate sau mai putin dezvoltate (eg. ofertele unor institutii de cercetare din Moscova, Rusia, sa ne intoarcem la „regimul sovietic” in oarecare masura). Un cercetator se defineste prin cercetarea sa; daca nu ar putea face cercetare la capacitatea sa maxima nu ar mai fi cercetator. Un cercetator roman activand intr-un institut de excelenta din strainatate nu se poate, in mod rational, intoarce permanent in Romania, pentru cercetare. Nu fara a face compromisuri. Iar in cazul meu asemenea compromisuri nu exista. Una dintre solutiile acceptabile in viitorul apropiat ar fi intoarcerile periodice de scurta durata sub forma unor asocieri cu institutiile de cercetare si departamentele universitare romanesti etc. S-a mai vorbit despre acestea, se practica in multe tari aflate in situatie asemanatoare Romaniei, exista de fapt cazuri foarte reusite si in Romania.

7. Ce aţi făcut sau ce aţi putea face de acolo, din ţara dv. de adopţie, pentru impulsionarea cercetării sau învăţământului din România?

Personal consider colaborarile cu cercetatori romani din tara si din afara tarii (de exemplu cu membrii asociatiilor Ad-Astra si Forumul Academic Roman) in diverse proiecte privind politica si managementul stiintei din Romania drept cele mai reusite proiecte ale mele in ceea ce priveste cercetarea si invatamantul din Romania. Este incredibil cat de multe se pot face cand se lucreaza intr-o echipa avand niste teluri comune. Voi continua desigur aceste colaborari si sunt sigur ca ele se pot dovedi si in viitor la fel de fructuoase.

O alta intentie a mea este sa colaborez cu cercetatori din tara in diverse proiecte stiintifice pe subdomenii de interes comun din economie/econometrie, cu focus pe Romania. Aici insa sunt reticent si sincer nu am descoperit inca pe nimeni cu care as putea lucra- am vorbit putin putin despre parerea mea referitoare la stadiul cercetarii economice din Romania si la punctul 3. Sunt insa extrem de interesat in asemenea colaborari si cred in potentialul lor; invit pe cei interesati sa ma contacteze.

Sunt desigur si alte planuri- tinand de un viitor mai indepartat- insa ele depind intr-o mare masura si de schimbarea acestei mentalitati care inca domina mediul academic din tara, mentalitate despre care vorbeam si in unele paragrafe anterioare. Idei din partea mea (si a altora in situatia mea) sunt, e doar nevoie de receptie si entuziasm si de partea cealalta...

8. Dacă vă veţi întoarce în ţară, vă veţi implica într-o reformă în educaţie sau în cercetare?

Categoric. Raspunsul aici nu ar putea fi decat afirmativ pentru ca toti cei activand in educatie si cercetare ar trebui sa se implice in reforme. Pasivitatea nu este o alternativa; nimeni nu stie mai bine de ce este nevoie in educatie si cercetare decat educatorii si cercetatorii insisi. De multe ori mi se pare ca unii dintre cei din afara ne implicam mult mai mult in procesele de reforma din educatia si cercetarea din Romania- in pofida distantei si imposibilitatii prezentei fizice- decat majoritatea celor aflati in tara. E si aceasta o diferenta de mentalitate- si aici lucrurile trebuie sa se schimbe radical daca vrem sa vedem vreo reforma de succes in educatia si cercetarea din Romania.

Si despre ce as vrea sa scriu astazi

• intai de toate despre faptul ca mergem iarasi inapoi in materie de educatie si cercetare in Romania. Si scriam exact despre asta si intr-un interviu pentru noua revista Cultura acum cateva saptamani (numarul respectiv nu a aparut inca online dar interviul in forma ne-editata va fi publicat in postul meu urmator), insa nu ma gandeam sa se indeplineasca intocmai... Acolo spuneam ca nu pot spune ce va face Hardau dar deocamdata e prea mare tacere...ceea ce nu prevesteste nimic bun...si ca tot ce trebuie sa faca 'mnealui e sa continue reformele lui Miclea. Ori vezi cum intelege dumnealui (si nu doar dumnealui, din pacate Hardau e doar unul dintre cei multi) lucrurile astea... Excelente replicile prompte in Gandul (prin doamna Vergu), Cotidianul (prin Iuliana Gatej) si- ca de obicei- a Ad-Astra. Din nefericire deci ideea cu "mandria locala" a ministrului Hardau era doar uvertura la adevarata compozitie.
• despre faptul ca in sfarsit s-a pus in functiune ceva ce trebuia facut de mult si cel putin la prima vedere se pare ca Tismaneanu e cel mai nimerit sa fie in charge: studierea crimelor comunismului. Cel putin prima lui initiativa de a-l invita pe Goma in comisie e absolut laudabila. Desigur Goma mai trebuie sa si vrea sa lucreze cu altii si acum are ocazia. Si cel mai important: sa nu fie iarasi o furtuna intr-un pahar cu apa (idem CNSAS unde inca asteptam ceva, orice).
• despre o idee absolut formidabila de a organiza intership-uri pentru studentii romani din strainatate, in Romania. Ar trebui extrapolat si la doctoranzi, cercetatori etc., ceva ce unii dintre noi au mentionat deja de multa vreme. Un singur lucru mi se pare nepotrivit in anuntul asta si anume ultima fraza: "peste 70% dintre tinerii romani aflati in strainatate isi doresc sa se intoarca in tara dupa incheierea perioadei de studii – aceasta este concluzia unui sondaj operat in perioada Romanian International University Fair 2005, aceasta fiind, de altfel, si realitatea care a condus la dezvoltarea programului Internship in Romania". Cauzalitatea functioneaza exact invers, dar oricum e bine ca unii - deocamdata putini- au inceput a sesiza corelatia. La mai mare!
• despre ceva ce ar trebui copiat imediat in Romania. La generatiile "senioare" de pe la noi senilitatea apare deja de la varste fragede in comparatie cu octogenarii niponi (realitate trista, nicidecum nu parodiez...), deci brain training-ul ar putea deja ajuta de pe la 50 incolo...stiu ei japonezii ce stiu si am impresia ca sunt intotdeauna cu un pas inaintea celorlalti.