10 pentru Romania cui?

Niste opinii potential interesante pe marginea acestui "studiu" sociologic facut cu picioarele despre cele mai importante (sic!) 10 personalitati din Romania anului 2005, realizat la sfarsit de an in Romania si coordonat de Realitatea TV se afla pe pagini.com la 21 dec si respectiv 22 dec (cititi comentariile la entry-urile respective). De asemenea, un articol foarte bine scris pe aceeasi tema este cel scris de Catalin Sturza in Averea.

Merry X-mas!

Jan Tinbergen- un om de stiinta coborat din Turnul de Fildes

Dupa articolul meu din Suplimentul Educational al ziarului Gandul despre Jim Heckman, postez un nou articol publicat recent intr-o forma putin editata (pentru a se incadra in spatiul tipografic), in acest supliment educational, despre Laureatul Nobel in Economie Jan Tinbergen.

De Jan Tinbergen ma leaga indirect faptul ca sunt de cativa ani doctorand la Institutul Tinbergen, numit dupa profesorul Jan Tinbergen, care efectiv pana la moartea sa in 1994 a fost prezent foarte frecvent la seminariile si conferintele tinute aici. Majoritatea profesorilor mei din Olanda l-au cunoscut in mod direct, in cazul in care nu i-au fost chiar elevi; atat ei cat si profesorii straini pe care i-am auzit vreodata referindu-se la el, au facut asta cu un respect si o admiratie iesita din comun. Jan Tinbergen si Ragnar Frisch sunt si primii economisti laureati ai Premiului Bancii Suediei in Memoria lui Alfred Nobel, adica echivalentul Nobelului pentru economie, in anul 1969. Nu in ultimul rand, Jan Tinbergen este singurul Nobelist olandez in Economie (Tjalling Koopmans, nascut in Olanda si student al lui Jan Tinbergen, a primit premiul Nobel in Economie in 1975, dar fiind cetatean american).

Daca lui Dirk si Jeanette Tinbergen, un cuplu de olandezi intelectuali de origini modeste, profesori la nivel preuniversitar, li s-ar fi prezis ca doi dintre copiii lor vor deveni laureati ai premiilor Nobel, mai mult ca probabil ca nimic in viata lor nu s-ar fi schimbat. Intr-adevar juniorii Tinbergen au crescut tot timpul intr-o atmosfera intelectuala coroborata cu un puternic sens al responsabilitatii sociale, parintii lor fiind implicati tot timpul in numeroase activitati de caritate si educare a societatii. Remarcabil chiar si in cercurile profesorilor de liceu in Olanda acelor vremuri, toti cei 5 copii Tinbergen au absolvit cel putin o facultate si s-au remarcat prin realizarile lor academice si sociale. Intre ei Jan, cel mai varstnic, nascut in 1903 si Nikolaas (Nico), cel de-al treilea copil, nascut in 1907, au ramas pentru totdeauna in istoria stiintei mondiale cu realizari care au influentat decisiv disciplinele in care s-au remarcat: Jan a primit echivalentul Premiului Nobel in Economie in 1969, iar Nico a fost Laureat al Premiului Nobel in Fiziologie sau Medicina in 1974. Daca despre Nico Tinbergen, “aventurierul” familiei, vom vorbi cu alta ocazie, vom schita aici un portret al lui Jan Tinbergen (1903-1994). Nu vom insista pe realizarile sale stiintifice, numeroase biografii facand deja asta in detaliu, ci il vom prezenta mai degraba pe omul “Jan Tinbergen”.

Copil si adolescent tacut si retras, atras de si exceland in matematica si stiinte exacte, Jan Tinbergen a fost de la inceput contrariat de saracia si mizeria din societatea vremurilor sale, de inegalitatea intre diferitele segmente sociale, si si-a facut o tinta din a schimba de unul singur lumea. De mic a asistat impreuna cu parintii sai in ingrijirea copiilor refugiati din Belgia in timpul primului razboi mondial, copii adapostiti in modesta dar primitoarea casa a familiei Tinbergen din Haga. Ravagiile razboiului l-au facut sa ramana intotdeauna cel mai inversunat opozant al militarismului, intre altele refuzand, cu mari riscuri, sa satisfaca serviciul militar in Olanda, pe atunci obligatoriu. Studiaza matematica si fizica teoretica la Universitatea din Leiden si este remarcat devreme de cel care avea sa ramana toata viata mentorul sau, profesorul Paul Ehrenfest, acesta propunandu-i sa scrie un doctorat in fizica. Cu toate ca Ehrenfest il introduce marilor moguli ai fizicii acelei vremi, intre ei Einstein, Bohr, Heisenberg sau Pauli, ca pe un adevarat copil minune, Jan Tinbergen isi dezamageste oarecum maestrul alegand sa treaca la economie, din dorinta sa extrema de a realiza ceva util pentru societate, de a lupta impotriva saraciei, de a-si ajuta in mod direct semenii. Este si perioada in care Jan se inscrie ca membru al Partidului Social-Democrat al Muncii, un partid de orientare socialista, singurul care la ora aceea punea binele tuturor in societate pe primul loc, dupa ce cocheteaza chiar cu ideea de a se inrola in randurile unei miscari studentesti comuniste, insa dintr-un motiv sau altul demersul nu ii reuseste- probabil norocul posteritatii. Sansa ii surade din nou pentru ca Ehrenfest decide sa-l sprijine pe ucenicul rebel, sfatuindu-l sa scrie un doctorat pe “Probleme de Minimum in Fizica si Economie”. Cea mai mare parte a tezei este cea matematica, in care Tinbergen studiaza problemele de minimizare in general, insa in cele doua appendixuri el aplica rezultatele in fizica si in economie.

Dupa obtinerea titlului de doctor la doar 25 de ani, Jan Tinbergen lucreaza cativa ani ca statistician in Birou Central de Statistica al Olandei unde are ocazia sa aplice practic modele dezvoltate anterior, avand la indemana baze de date enorme asupra economiei Olandei. In scurt timp este numit profesor la noua Scoala Olandeza de Economie, precursoarea Facultatii de Economie a Universitatii Erasmus din Rotterdam, unde preda diferite subiecte economice si statistice. Este primul economist care construieste un model macro-econometric al unei economii, incepand cu cea a Statelor Unite. Este numit consilier stiintific al Ligii Natiunilor, precursoarea ONU. In 1945 este numit Directorul Agentiei Centrale de Planificare (Centraal Planning Bureau) a Olandei, o agentie de expertiza economica functionand si astazi si avand un rol decisiv in auditul guvernului si in generarea de rapoarte economice periodice referitoare la economia Olandei. Intre timp modelele sale macroeconomice in care tehnicile statistice sunt imbinate cu folosirea datelor economice castiga tot mai mult teren, in ciuda unor critici chiar de la unii mari economisti ai zilei care nu vedeau cu ochi buni aceasta “matematicizare” a economiei- si Jan Tinbergen este alaturi de norvegianul Ragnar Frisch, primul Laureat al Premiului Bancii Suediei in memoria lui Alfred Nobel, in 1969. Numeroasele sale articole si carti publicate pe subiecte de politica macroeconomica, de dezvoltare economica, de lupta impotriva saraciei globale, au influentat decisiv atat literatura de specialitate care i-a urmat, cat si, mai ales, practica. Pana la sfarsitul vietii, Jan Tinbergen a participat activ la toate conferintele si seminariile stiintifice importante din Olanda, organizate din 1987 in Institutul care ii poarta numele, si toti economisti olandezi (si nu numai) actuali cu renume international i-au fost studenti sau discipoli. Jan Tinbergen este prototipul omului de stiinta care nu concepe stiinta altfel decat existand cu scopul aplicarii ei pentru progresul societatii, el fiind primul care s-a coborat din Turnul de Fildes pentru a da un exemplu.

Referinte:

A. J. Jolink, ”Jan Tinbergen. The Statistical Turn in Economics: 1903-1955”, Chimes, Rotterdam, 2003

http://nobelprize.org/

Science's Breakthrough of the Year 2005

"Nothing in biology makes sense except in the light of evolution."

- Theodosius Dobzhansky-


You should not miss this if you are at all interested in science: the entire Breakthrough of 2005 issue of the prestigious journal Science will be available online here, free for everybody until March 2006. Particularly the online extras are worth checking out, among them this streaming video (.asp format) that collected interviews with famous scientists under the title: "Evolution in Action"- indeed the breakthrough of the year 2005. You can also listen which were the runners up (top 10) to the breakthrough of the year 2005 in this audio file (in mp3 format), with some short description about each of them.

A bit about the Unabomber & eco-terrorism

In his "Nothing is Sacred. Economic Ideas for the New Millenium"- a book I very much enjoyed, although that is not to say that I agreed 100% with the views stated in it- Robert Barro, one of the pre-eminent current economists and possibly an Economics Nobel Laureate not so far in the future, also talks about Al Gore's "outrageous book": "Earth in the Balance: Ecology and the Human Spirit" and his extreme environmental positions taken there. In fact, in Barro's view, Gore lost a lot of votes of many intellectuals who would have otherwise voted for him (now that's for sure, how on earth could one vote for the other option of that year, and 4 years later as well, Mr. Bush?...) exactly because of his stance on environmental policies; he closes his chapter making quite clear that he does not regret Gore not being in any prominent function: "Fortunately, Gore became neither President of the United States in 2000 nor President of Harvard University in 2001".

Without having read Gore's book and being myself one of the "green" advocates (nothing in the extreme though), I must nonetheless state that some of Barro's points (which I will maybe talk about with some other occasion) are well taken if indeed Gore put it that way in the book. Moreover it is not only Barro (hence, extra evidence) who calls Gore's ideas outrageous but a bunch of other people, economists and non-economists alike, and we are not talking about declared anti-environmentalists. In fact Gore's view on environmental policies has been even associated by some with the notorious "Industrial Society and its Future" manifesto of its even more notorious creator, Ted Kaczynsky, aka "The Unabomber". And here we arrived where I wanted to, after a rather lengthy introduction, since I've been thinking of shortly reminding you today- or informing those of you that did not know- about the Unabomber and his story.

Basically the elaborate manifesto above constitutes the motto of many eco-terrorists (we even have those kind of terrorists) and Dr. Kaczynsky was (he is serving a life sentence in prison nowadays), presumably, the most famous of them all. To have a feeling for the kind of ideas Kaczynsky wants to spread out in his manifesto and in case you really think this document is too thick to go through it (it is and it is plain insane), here's his cry for the revolution in the industrial system, paragraph 4. of the introduction:

"We therefore advocate a revolution against the industrial system. This revolution may or may not make use of violence: it may be sudden or it may be a relatively gradual process spanning a few decades. We can't predict any of that. But we do outline in a very general way the measures that those who hate the industrial system should take in order to prepare the way for a revolution against that form of society. This is not to be a POLITICAL revolution. Its object will be to overthrow not governments but the economic and technological basis of the present society."

I guess people might wonder how come such a highly intelligent person- essentially a genius-, Harvard undergraduate and Michigan at Ann Arbor PhD. , in Mathematics, assistant professor, until resignation without any explanation, at University of California at Berkeley, author of several complex papers published in excellent journals, could end up as the Unabomber. This is the story of Dr. Theodore Kaczynsky, probably the criminal with the highest IQ in the history of the USA, if not of the entire mankind. This guy would have probably never been caught (he wasn't caught for 17 years although he killed several people and maimed even more, in all this time) if his brother wouldn't have suspected him and turned him in. Let's just hope this case was unique, for these gray eminences turned to evil- though with a noble scope in their view (here, the return to the Blue Lagoon ideal, I guess)- are far more dangerous than all the suicide terrorists put together.

Domnuleprimar.ro

Mi se pare una din cele mai bune idei implementate in Romania recent, cu potential de a deveni chiar cea mai buna. Daca va si functiona, ar fi fantastic. E vorba de site-ul www.domnuleprimar.ro unde in viitorul apropiat veti putea prezenta problemele legate de orasul vostru direct primarului si, cel putin conform acestui articol de pe hotnews.ro, primarul va fi obligat sa raspunda in termen de cel mult 30 de zile oricarei solicitari serioase.

Asadar: cetateni, desteptarea! Puneti-va pe tastat despre gropile de pe strada voastra, despre discoteca cu prea mult zgomot de sub fereastra voastra, despre orarul nerespectat al autobuzelor si troleibuzelor etc. Desi nu-mi prea vine a crede ca intreprinderea asta chiar va functiona, trebuie incercat. Este (teoretic) clar ca acei primari care nu accepta sa participe in proiectul domnuleprimar.ro nu vor mai fi alesi; de acum inainte aceasta ar trebui sa fie prima conditie din mesajul electoral al viitorilor primari. Un primar ar trebui sa fie obligat sa poarte un dialog continuu cu membrii comunitatii pe care o reprezinta si acesta este un mod excelent de a materializa acel dialog.

An interview with Gregory Mankiw, back to Harvard after 2 years of being Chief Economic Adviser to Mr. Bush

What I find most interesting in this interview- next to the glimpse inside the White House having as guide a former Chief of the Council of Economic Advisers- is the part that characterizes Bush's "economic thinking". I find Mankiw very subtle and diplomatic- he's got style, definitely. Here we go:

I think he's got a great intuition for economics—he doesn't think like an economist in the sense of thinking in terms of equations and graphs. He was an undergraduate history major and that's a pretty good description of how he thinks about things. He thinks about things more intuitively, more verbally. But he also has an MBA and so he thinks about things very much from the standpoint of what institutional framework is going to allow businesses to flourish and allow markets to work. I had the opportunity once to spend the weekend with him, and John Snow and Steve Friedman at Camp David. When I came back from that weekend I sent him a thank you note and I included a copy of Milton Friedman's Capitalism and Freedom because I thought that was a book that he would very much relate to. It's very good economics, it's free market economics, but it explains economics verbally. It talks about economics as individuals speak, rather than as we teach in the classroom with graphs and equations.

Economic Insights Archive & the richest economist ever

I've recently found out about this excellent resource for very short, highly readable (that means: even people who do not have anything with economics whatsoever might enjoy them) articles on economists and ideas linked to the free-market economy theories. These "economic insights" are published by the Federal Reserve Bank of Dallas.

It is very interesting to read particularly the short economists' biographies because you find out thing about these influential economic thinkers (and do-ers...) that probably you won't find in any academic economic papers or books. Such an example is the inclusion of the citation from the economic historian Marc Blaug in the biography of David Ricardo (the most influential advocate of free trade and the coiner of the "comparative advantage" theory), a British economist who died suddenly of an ear infection in 1823, leaving an estate estimated at 126 million current dollars (!) : " Ricardo may or may not have been the greatest economist that ever lived, but he was certainly the richest".

Now, looking at the guy who practiced what he preached, will you believe in free trade or what?

Nascuti la comanda

Probabil ati auzit de sau chiar ati vizionat documentarul "Nascuti la comanda. Decreteii" in regia lui Florin Iepan. Cel putin TVR1 l-a difuzat aparent in mai 2005 si Sandra Scarlat a scris destul de informativ despre film si decret in Ev. Zilei. Din pacate nu am avut ocazia sa vad acest film documentar, deci nu voi vorbi per se despre asta, dar va fi legat de aceasta tema si pe coordonate mai...academice.

Cristian Pop-Eleches, lector (assistant professor) la Columbia University in SUA, are doua lucrari, extrem de interesante si bine scrise, legate de impactul economic al decretului lui Ceausescu privind interzicerea avorturilor in 1966. Atat de interesante incat una dintre ele va aparea in curand in Journal of Political Economy (unul din jurnalele top 5 in economie/econometrie ca impact la nivel mondial) si a doua a fost si ea trimisa spre publicare, probabil tot intr-un top journal. In plus, Steven Levitt (despre cercetarea stiintifica- extrem de variata si incitanta- a caruia voi spune mai multe si cu alte ocazii), medaliatul John Bates Clark in 2003, a inceput capitolul "Unde au disparut criminalii?" din recentul sau best-seller Freakonomics (scris in colaborare cu jurnalistul Stephen Dubner), cu o sectiune intitulata " Ce a invatat Nicolae Ceausescu- pe pielea lui- despre avorturi" si il mentioneaza pe Pop-Eleches cu aceste studii la referinte. Dar intorcandu-ne la lucrarile lui Pop-Eleches, voi vorbi aici foarte pe scurt si pentru publicul larg (deci ignorand partile tehnice si prezentand doar concluziile, in cea mai simpla forma), despre cea care va aparea in JPE in curand si pe care o mai puteti gasi pe site-ul autorului pana la publicare- cand drepturile asupra ei vor fi cedate JPE si va trebui sa aveti jurnalul sau acces la editia online pentru a-l putea citi.

Lucrarea se intituleaza (traducere ad-literam) "Impactul Interzicerii Avorturilor asupra Rezultatelor Socio-Economice ale Copiilor: Evidenta din Romania". Daca in SUA mai ales s-au facut recent o serie de studii legate de impactul legalizarii avorturilor, studii asupra impactului politicii opuse, adica interzicerea avorturilor, au fost mult mai putine, motivul principal fiind desigur lipsa datelor in acest sens (prea putine tari au implementat in timpuri recente asemenea politici) . Decretul lui Ceausescu din 1966 din Romania se dovedeste a fi un experiment natural fantastic din acest punct de vedere. Ma asteptam sa fie cineva care sa atace aceasta problema si fara indoiala a fi roman in contextul acesta iti ofera un avantaj comparativ, deci mai mult ca sigur ca ar fi fost un economist roman de top- si iata ca Pop-Eleches este primul (ok, mi-a luat-o inainte:-) ) si merita desigur toate felicitarile! Cateva cuvinte deci despre metodologia si concluziile acestei lucrari.

Studiile de pana acum din SUA referitoare la impactul legalizarii avorturilor indica faptul ca acei copii care s-au nascut dupa legalizare (deci cei "doriti" pentru ca alfel s-ar fi putut recurge la avort) sunt mult mai putin predispusi sa traiasca singuri sau in saracie; in acelasi timp ei consuma mai putine substante interzise (droguri); printre ei sunt mult mai putine cazuri de graviditate in adolescenta si sunt mult mai putini predispusi sa comita crime. In particular, referitor la aceasta ultima constatare, Steven Levitt are o serie de lucrari publicate in care doveste ca, de departe, cel mai important factor in reducerea neasteptata in anii '90 a criminalitatii incredibile din SUA anilor '80 (cand toti expertii au pronosticat cresterea acesteia si haosul total) a fost legea legalizarii avorturilor. Care sunt deci rezultatele lui Pop-Eleches pentru introducerea legii de interzicere a avorturilor in Romania in 1966, sunt ele conforme, mutatis mutandis, cu ceea ce au constatat economistii americani?

Putina istorie: in 1966 in Romania a fost adoptata brusc ( la doar un an de la instalarea lui Ceausescu la putere)- Romania fiind anterior una dintre cele mai liberale tari din lume din acest punct de vedere: avorturi legale si fara cost in primele 3 luni ale sarcinii- legea interzicerii avorturilor. Practic atat avorturile cat si planificarea familiala au fost complet interzise de regimul Ceausescu, ele fiind permise doar femeilor de peste 45 de ani, femeilor cu mai mult de 4 copii, femeilor cu probleme de sanatate si femeilor care au ramas gravide in urma violului sau incestului. Aceasta politica a fost mentinuta practic (cu modificari nesemnificative) pana la caderea comunismului din decembrie 1989. Impactul pe termen scurt al decretului Ceausescu a fost enorm: de exemplu, citand cifrele din Pop-Eleches (2005), rata de fertilitate a crescut de la 1.9 la 3.7 copii pe femeie intre 1966 si 1967. Rata fertilitatii a continuat sa creasca, pentru a se stabiliza la inceputul anilor '70 pentru urmatorii 20 de ani, la un nivel mai inalt decat tari cum ar fi Ungaria, Bulgaria sau Rusia. Dupa '89 fenomenul a avut loc in revers, cu un impact imediat, peste 1 milion de avorturi (!) avand loc doar in 1990, asta la o populatie de putin peste 22 milioane.

Ideea studiului din acest context este sa se compare rezultatele (educationale, socio-economice) copiilor nascuti putin dupa decretul lui Ceausescu cu cei nascuti cu putin inaintea intrarii in efect a decretului. Decretul a fost promulgat la 1 octombrie '66 si a devenit efectiv lege in decembrie '66. Cresterea enorma in rata fertilitatii a fost observata incepand cu iunie '67. Din iulie si pana in octombrie '67 rata medie lunara a nasterilor a fost de 3 ori mai mare decat in perioada ianuarie-mai 1967. Exact aceasta este tehnica de identificare a lui Pop-Eleches: o importanta parte a acestor copii nu s-ar fi nascut daca ar fi fost acces liber la avorturi, in continuare. Folosind un procent, arbitrar selectat, de 15% din recensamantul populatiei din 1992, Pop-Eleches(2005) se concentreaza deci pe generatia celor nascuti intre ianuarie si octombrie 1967 (cu cei in cauza fiind deci in jur de 25 de ani in 92), avand in total mai mult de 55,000 de observatii. Fara a intra in multele si maruntele amanunte tehnice (extrem de importante insa pentru lucrare, cei foarte interesati interesati si in metodologie ar trebui deci sa le parcurga in lucrarea respectiva cu mare atentie, practic acestea sunt cele mai importante pentru succesul academic al lucrarii), voi prezenta doar concluziile principale ale lui Pop-Eleches in cele ce urmeaza.

Desi, in medie, copiii nascuti in 1967 chiar dupa ce avorturile au devenit ilegale obtin mai bune rezultate educationale si pe piata muncii decat cei nascuti chiar inainte de intrarea in efect a decretului, Pop-Eleches arata ca aceasta se datoreaza compozitiei grupului de femei care au copii in perioada respectiva: femeile educate din mediul urban au fost mai predispuse la avorturi inainte de schimbarea politicii din '66, deci imediat dupa decret, o mai mare proportie a copiilor s-au nascut in familii urbane si educate. Controland insa pentru acest factor cu o serie de variabile tinand de background-ul familial, statutul socio-economic al parintilor etc, rezulta ca in realitate "decreteii" au avut atat rezultatele educationale cat si cele de pe piata muncii mai slabe decat cei nascuti inainte de intrarea in efect a decretului. Asta confirma de fapt cele gasite in studiile anterioare in SUA si in alte parti (vezi mai sus); cu alte cuvinte rezultatele sunt consistente cu perspectiva ca acei copii nedoriti in timpul sarcinii au rezultate socio-economice mai slabe cand devin adulti, relativ la cei doriti (si deci "planificati"). In plus, pentru mai multa sustinere a argumentului de mai sus, Pop-Eleches (2005) arata ca desi pe termen scurt femeile educate au fost cele mai afectate de interzicerea avorturilor, pe termen lung, in perioada '67-'89, femeile mai putin educate au avut clar cea mai mare crestere a ratei fertilitatii, rezultat al politicilor de crestere a natalitatii impuse de Ceausescu (in legatura cu decretul din '66 acesta spunea, in stilu-i propagandist, ca, parafrazez, "cei ce se sustrag de la a avea copii sunt dezertori care abandoneaza legile continuitatii nationale"). Acest rezultat al studiului sugereaza intre altele si faptul ca femeile mai educate sunt mult mai eficiente in atingerea fertilitatii dorite (deci in materie de planning), chiar si atunci cand metodele de contraceptie sunt dificil de procurat sau chiar interzise. Pop-Eleches mai ofera probe si in ceea ce priveste fenomenul de aglomerare a scolilor, ca rezultat al numarului foarte mare de copii nascuti in urma interzicerii avorturilor si ca generatiile nascute dupa intrarea in efect a decretului au avut o rata de mortalitate infantila mai mare, iar criminalitatea acestor generatii, comparat cu cele precedente, a crescut.

Nu voi mai vorbi aici de lucrarea-pereche a lui Pop-Eleches, "Oferta de Metode Contraceptionale, Educatia si Fertilitatea: Evidenta din Romania", accesibila pe moment tot pe site-ul sau, unde autorul dovedeste, intre altele, ca accesul la metode contraceptive si la avortul legal sunt determinanti cantitativ semnificativi ai ratei fertilitatii, mai ales pentru femeile mai putin educate.

Status of Ethnic Minorities in Romania: Past, Present, Future

With this imposing title I tried a few years ago to impress my professors for one of the best courses in Political Sciences taken while a student at University College Utrecht. Needless to say, I also succeded in that (the teachers simply liked me too much), though, if I look now back to this paper, I have the impression that I wrote it with my feet- when counting the number of mistakes etc... Anyway, I guess (some of) the ideas still hold. When you have nothing else to do and want to see a perspective on the status (should have been "status" rather than "statute" in the title but at that time I had not taken the GRE Verbal...) of the ethnic minority in Romania (particularly given the current problems in the Romanian Parliament with adopting the Minorities' Law proposed by the Hungarian Party in Romania- which only restates its relevance), download this paper. I also gave (together with some other Eastern European colleagues), linked somewhat to this theme, a short interview for NRC (in Dutch), one of the main Dutch daily newspapers, stating that Milosevic's case is not unique and that Eastern and Central Europe is always prone to be the place where such insane people raise to power and become (sometimes highly popular) leaders. These states are simply too nationalistic, it's been like that throughout the history (and history exacerbated it), Westerners can never understand this, but probably most Eastern Europeans know what I am talking about.

The "foreword" reads something like this (forgive the "style"- or rather lack of it- and the mistakes)

Day by day the influence of domestic policies on the international relations becomes more relevant. Day by day the question of integration or isolation seems to boil down to either adopting or adapting internationally recognized democratic measures within newly developing regions. Certain issues remain however stubbornly pending, despite internal or international efforts aiming for change. Strangely or not they seem to constitute ordinary life within the states at stake, albeit the attention acquired overseas. Such a case, representing one of the hottest issues in every Western political publication, is the statute of minorities in the former communist countries of Eastern Europe.

After a period of repression and authoritarian dominance of the communist forces, when no voice dissonant with the authority choir could be heard, the freedom and access to the fruits of democracy opened an enormous number of channels. In particular the ethnic minorities found themselves in the possession of exercising freely their rights, guaranteed in democratic societies. An old conflict re-entered the stage: the contrast between the claims of the various minority groups and the long time cultivated nationalistic view of the majority. Common historical features concerning territories and political dimensions of states characterize Eastern Europe. Due to either the imperial period or to the communist era, state boundaries herein were never guaranteed; splitting or adding regions to a certain country was almost common habitude. Continuously altering the structure of a nation was thus implicit. Present-day situation offers a multitude of states with minority percentages of at least 10%, usually these minorities being focused in well determined regions of the states in question.

Advocates of separation and/or autonomy on ethnical grounds are not a few. The step towards democracy has been at the same time a step towards reaffirmation of ethnical affiliations. Although not all the Eastern European states are subject to the same kind of "ethnical tension", from time to time conflicts arise in such a measure that imminent war cannot be stopped. The recent example of the Albanian community in the Serbian province Kosovo is only one of the negative consequences that an indifferent or an opposing government can lead to. It seems that the only solution to peaceful cooperation of ethnical segments would be the implementation of democratic institutions that would ensure and would seek that the rights of the minorities are
inviolable and in harmony with the rights of all the other citizens. The hereby paper will argue that in order to prevent splitting on ethnical grounds or ineluctable civil wars, governments all over Eastern Europe should be willing to make concessions. They should be willing to accept a compromise rather than persisting in anti-minority policies, whether fueled by the high nationalistic feelings of the citizens or not. Taking Romania as example, the present constitutional provisions dwelling with the statute of the minorities are a step towards peaceful resolution, but are far from being sufficient. International pressure is one decisive factor that can influence policy making with regard to minority rights. In this respect the role of the European Union is seen as a major factor. Institutional remedies guarantying the implementation of the international conventions underlying minorities as well as new institutions meant to survey development of minority rights both in relation to domestic and international policies can be solutions implemented with the aid of the "democratic Europe", the European Union.

Vote for the most annoying sound!

This is a very interesting scientific experiment designed to find out which noise people find most horrible. To be honest I've heard much nastier ones, but some of these will do as well: just put the sound at maximum when you listen to them... The site has also some interesting facts about sounds and what makes for a bad sound and the like. This BadVibes project (a note about it appeared in the Science edition of 25th November) is part of the Acoustics Audio and Video Department at University of Salford, UK. Although I've never heard of them before, apparently they got the maximum grade in the last RAE evaluation in UK, hence they are a centre of excellence. Here's the stated goal of the BadVibes project:

Fingernails scraping down a blackboard... the scream of a baby... your neighbour’s dog barking: what is the worst sound in the world? This is what a new website from Salford University is trying to find out. The aim of the website is to increase awareness of sound psychology, by examining what makes a sound unpleasant to hear. Your votes on the site will also give us an insight into what is the worst sound in the world, and maybe why it is the worst sound. The format of the website is similar to other voting websites (like amihotor not), so click the link, audition some sounds, and let us know how horrible they are; you might even what to download one of our horrible ringtones.

Studiu olandez despre comunitatea rroma din Romania

O teza de master extrem de interesanta a fost acceptata anul acesta la Departamentul de Antropologie al Universitatii din Nijmegen, Olanda. Cu cativa ani in urma am ajutat-o pe Lonneke Roodnat sa intre in legatura cu ONG-urile rroma din Cluj, avand totusi un rol minim pana la urma, pentru ca ea singura a intrat in legatura mai tarziu cu grupurile respective din Bucuresti. Dorinta ei era sa scrie despre liderii rroma, despre identitatea rroma, plecand de la punctul de vedere al celor de etnie rroma din Romania- si nu dupa consultarea unor sociologi sau antropologi romani. Prin urmare, timp de 6 luni, Lonneke (care si-a ales numele romanesc "Luna" ) a fost "pe teren", mai ales in Bucuresti si imprejurimi, a "lucrat" alaturi de ONG-uri cum ar fi "Rromani CRISS", "Aven Amentza", "Împreuna" si "Phoenix" din Bucuresti, a invatat limba romana la un nivel avansat (Rromani ar fi fost mult mai dificil) si a adunat destule date pentru a scrie o lucrare de exceptie.

Teza completa (in olandeza) poate fi accesata online aici. Imaginandu-mi ca putini dintre voi vorbiti olandeza, voi traduce rapid (si liber) titlurile sectiunilor pentru a va da o idee despre continut, asumandu-mi evident toate eventualele erori de traducere.

Introducere

Cuvant inainte: Lideri in miscarea rroma
Romania: Origini si asezare geografica; Comunism; Dupa 1989
Rroma in Romania: Istoria veche; Al doilea razboi mondial; Comunism; Dupa caderea comunismului; Situatia actuala
Ciclul empiric: De la studentii rroma la activistii rroma: Studentii rroma; Tziganii murdari; Diferite stereotipuri in Europa Estica si cea Vestica; Reactii negative ale romanilor la acestui studiu; Clichee proprii; "Comunitatea rroma interzisa"
Metodologie: Locatia studiului; Colectarea datelor
Probleme survenite in analiza si scrierea lucrarii
Scopul studiului si intrebari analizate

Cuprins

1. Tineri lideri in miscarea rroma
1.1. Miscarea rroma (Istoric; Organizatii in Bucuresti); 1.2. Miscarea rroma: civila sau politica? (Societate Civila, ONG-uri si Cetatenie; Granita neclara dintre sectoarele politic si civil; Posibile motive pentru alegerea apolitica; Neincredere; Pas cu pas); 1.3 Calitatea liderilor (O generatie veche si una noua; Diferenta de stil; Stilul extrem; Stilul temporat; Pregatirea liderilor; Pe larg despre liderii ONG-urilor)
2. Reprezentanta rroma in timp
2.1. De la local la (inter)national (Reprezentanta nomada; Reprezentanta sedentara; Reprezentanta in schimbare in timpul comunismului; Reprezentanta la nivel de organizatie); 2.2. Aspecte importante in schimbarea liderilor (Aspecte in procesul de schimbare a reprezentantilor; Necesitatea persoanei de contact; Legitimitate; Educatie si intelighentie; Diminuarea increderii; Intermedierea; Conflictul dintre liderii "traditionali" si liderii "moderni"; Florin Cioaba: bulibasa cu obsesii moderne)
3. Educatie si discriminare pozitiva
3.1. Discriminare pozitiva (Factori contribuiind la situatia actuala a educatiei; Scopurile discriminarii pozitive; Tinta finala: Educatia universitara; Alte scopuri; Profesionalizarea; Purtatorii de cuvant rroma; Modele sociale; Intr-o situatie buna in fata EU); 3.2. Discriminare pozitiva in Bucuresti (Activism si discriminare pozitiva; Facultatea de Stiinte Sociale; Sectia Rromani; Distrugerea legaturilor intre facultati; Rromanii ca exemplu in ochii activistilor; Acceptarea in comunitatile traditionale; Limba rromani ca parte a identitatii rroma; Lucrare usoara; Pareri despre discriminarea pozitiva; Chestii de principiu; Ce apartine de cine; Relatia dintre opinii si scopuri)
3. Identitate: unitate si diversitate
3.1. Adunand diversitatea (Identitatea rroma si cea de tigan; Simboluri ale unitatii); 3.2. Crearea diversitatii (Politica identitatii; Rroma- grupuri de identitate; O natie non-teritoriala; Minoritate nationala; Clasa etnica; Opinii despre identitate in Bucuresti; Dinamica diversitatii); 3.3. Ganditori si "facatori" in Bucuresti (Relatii intre grupari; Rromani CRISS si Aven Amentza; Impreuna; Phoenix); 3.4. Bani si diversitate (Diversitate strategica; Organizatii de imagine; "Industria Gypsy" si invatarea prin forte proprii)
4. Identitatea rroma in practica zilnica
4.1. Identitatea Culturala (Genetica sau Invatata?); 4.2. Granite intre tine insuti si altii (Cum ne vedem noi insine; Non-traditional; Modern, romanizat si integrat; Rroma-tzigan; Cum credem ca ne vad altii?; Tzigan murdar; Cum zic ei ca aceste doua laturi se intalnesc; Depinde de context); 4.3. A fi activist rroma (Grija implicarii; Idealisti si pragmatici; Transmisia identitatii rroma)

Concluzii

Jim Heckman: Independenta, Perseverenta, Excelenta. Punct si de la capat…

Din cand in cand voi posta pe blog si unele scurte articole pe care le scriu pentru "Suplimentul Educational" al ziarului Gandul, de care se ocupa Melania Vergu- recent castigatoare a unui premiu jurnalistic al anului pentru articolele dumneaei in ceea ce priveste politica educationala din Romania si educatia in general. Suplimentul Educational nu apare online ca restul Gandului, un motiv in plus deci sa postez online la o adica aceste articole. Sunt scrise pentru publicul larg si sper sa aiba pe undeva un rol instructional. Articolul urmator a aparut intr-o forma editata, cu ceva vreme in urma, in cadrul rubricii "Nobelistii sunt si ei oameni" a acestui supliment; este despre unul din cei mari economisti ai tuturor timpurilor si indiscutabil cel mai activ Nobelist in economie in viata, James J. Heckman. Inter alia, am avut ocazia sa-l intalnesc de cateva ori pe Jim Heckman in diverse conferinte si seminarii (unde a fost intotdeauna persoana cu cea mai mare autoritate, chiar atunci cand alti Nobelisti au fost prezenti) si chiar am urmat un curs de o saptamana cu el organizat la Nuffield College, Universitatea Oxford, in vara acestui an. Niste impresii, foarte pe scurt, pe care nu am avut ocazia sa le expun in spatiul extrem de limitat alocat: Jim Heckman este la propriu un om fantastic de la care poti invata foarte multe despre stiinta in general intr-un timp foarte scurt (aceeasi impresie o au fostii sau actualli sai doctoranzi, cu unii dintre ei avand ocazia sa discut in detaliu). Este in acelasi timp o persoana care sta de vorba cu oricine si ii face mare placere sa participe activ in orice dezbatere, castigand de obicei prin argumente extrem de clare si logice asemenea dezbateri. Admit ca m-a facut sah mat la o conversatie de trei sferturi de ora, e drept intre mai multe pahare de vin, in care discutam despre subiectul- sa nu radeti, e cat se poate de serios dincolo de stereotipuri- "ce este realitatea?" (in mod particular, cu referinta la cauzalitate si asa-numitele "counterfactuals", asupra necesitatii si utilitatii carora parerile sunt impartite).

Regretatul Albert Rees al Universitatii Princeton, unul din cei mai temuti si mai ilustri profesori ai anilor ‘70, aprecia in fata colegilor de breasla ca acel curs de economia muncii pe care i l-a predat doctorandului Jim Heckman a fost nu doar cel mai bun curs predat de el, dar probabil cel mai bun curs de economie vreodata. Confruntat cu indoiala interlocutorilor, Rees se revolta: “dar e clar, Jim Heckman a fost singurul student in cursul meu din acel an!”.

Anecdota indica unele trasaturi de caracter ale lui James J. (Jim) Heckman, profesor de economie la Universitatea din Chicago si co-Laureat al “Premiului Bancii Centrale a Suediei in Stiinte Economice in memoria lui Alfred Nobel” din anul 2000: interesul, ambitia, precocitatea, talentul, independenta, autoritatea. Acestora li se adauga atributul dominant: perseverenta. Intrucat pana si titlurile studiilor seminale ale lui Heckman suna alarmant de complicat, eg. “Modele de Ecuatii Simultane cu Variabile Endogene, atat Continue cat si Discrete” sau “Variable Instrumentale Locale si Modele cu Variabile Latente pentru Identificarea si Incadrarea Efectelor de Tratament”, ne vom limita la o scurta prezentare informala a remarcabilei sale contributii stiintifice. Contrar celor ce neaga utilitatea cercetarii stiintifice in economie, aportul lui Heckman, etern avocat al cercetarii cu aplicatii practice, are un impact enorm pentru societate, dincolo de spatiul academic.

Interfata intre economie si statistica, microeconometria foloseste teoria economica in analiza “microdatelor” la nivel de firma, familie, individ. Studiile economice utilizand microdate sunt esentiale in investigarea comportamentul agentilor economici, eg. decizii de consumatie, de a investi in educatie, de a lucra, de a forma o familie, etc, urmarind inter alia dezvoltarea politicilor sociale potrivite pentru atingerea unor tinte precum ridicarea nivelului de trai, combaterea analfabetismului, reducerea somajului s.a.m.d. Una din contributiile majore a lui Heckman a fost dezvoltarea metodologiei adecvate, inexistente anterior, de evaluare a efectelor acestor “tratamente” sociale. Astfel, Heckman a inventat tehnici statistice aplicabile grupurilor de populatie “selectate” (metode care au revolutionat ulterior multe din stiintele sociale si chiar medicina). Vrem de exemplu sa analizam impactul educatiei universitare asupra evolutiei salariului individual ulterior pentru a sti daca autoritatea decizionala ar trebui, si in ce masura, sa faciliteze masiv educatia universitara. Desi observam salariul celor ce au absolvit o facultate, nu putem estima direct folosind aceste date impactul educatiei universitare in general, neobservand salariul potential al celor fara facultate, daca ar urma si ei o facultate. Cei cu facultate sunt un grup “auto-selectat”, care difera in caracteristici neobservabile (cercetatorului) de restul populatiei (eg. prin abilitatea pentru studiu). Heckman a dezvoltat un procedeu simplu constand in includerea propensitatii de a urma o facultate (estimata anterior in baza tuturor caracteristicilor individuale observabile) in aprecierea finala si corecta a efectului general al educatiei universitare asupra salariului individual.

Pentru Heckman calea pana la lauri s-a bazat pe aceeasi reteta, aplicata cu incapatanare din frageda copilarie: fii independent, persevereaza si vei atinge excelenta. Mai remarcabila este insa foaia sa de parcurs dupa acest veni, vidi, vici: punct si de la capat. Iata ce marturisea Heckman intr-un eseu autobiografic din 2003: “Cele mai multe esee autobiografice sunt retrospective in loc sa fie rapoarte de progres in cercetare… Eu nu sunt pregatit sa-mi anunt retragerea. Am castigat premiul Nobel la o varsta relativ frageda (56) si sper sa am multi ani de cercetare activa inaintea mea…Deci scriu acest eseu in ideea ca trecutul este doar un prolog. “ Nimic mai elocvent ca marturie in favoarea pasiunii umane perene pentru stiinta, cercetare, cunoastere, pentru placerea continua de a contribui la descifrarea si perfectionarea universului social sau natural.

Pentru mai multe informatii:

http://nobelprize.org/economics/
http://jenni.uchicago.edu/index.html
Lives of the Nobel Laureates (4th edition), William Breit and Barry. T. Hirsch eds, MIT Press 2004

Remembering Eva

"You're still here beside me every day
'Cause I know you by heart..."

It's rainy and cold outside and although I've got plenty of things to do I can't pass on this one. Why is that? Simply because Eva Cassidy has one of the best voices ever and because songs like I know you by heart or Autumn Leaves or Fields of Gold or Tall Trees in Georgia are sublime when sung by her and because she was the only person who could sing What a Wonderful World and leave you the same impression as old Louis Armstrong did- and because although she left us too early, she is born again and again- reminding us that we' re alive- every single time we listen to her. And for 10,000 other reasons, one of them being that sometimes we can afford to get sentimental and... this is one of those days.

"Since you went away
The days grow long
And soon I hear old winter's song
But I miss you most of all
My darling
When autumn leaves start to fall...."

Snapshot al Europei post-comuniste in tranzitie

Intr-un comentariu publicat in Cotidianul scriu foarte pe scurt despre stadiul in care se gaseste Europa Centrala si de Est in tranzitia catre o economie de piata functionala. Articolul a aparut in Cotidianul de astazi cu niste greseli de editare care nu imi apartin (domniile lor ziaristii "corecteaza" sa se afle in treaba, desi nu le-a cerut-o nimeni- altfel desigur intentia ar fi meritorie-, textul fiind trimis de mine cu mai putine greseli decat a iesit dupa "corectare"- dar asta e treaba jurnalistica in Romania chiar la case mari cum e Cotidianul). Pentru ca spatiul alocat comentariilor este foarte limitat, nu a fost loc de mai multe detalii, in mod normal nu as fi facut o asemenea economie de cuvinte. Comentariul prezinta deci selectii de plusuri si minusuri si un focus in final pe situatia Romaniei, avand la baza rapoartele din noiembrie ale Bancii Mondiale si Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare.

In ce stadiu se afla economiile Europei postcomuniste dupa 15 ani de tranzitie catre economia de piata? Ce sanse sunt ca Europa Vestica sa fie ajunsa din urma? Care este situatia Romaniei?

Proaspetele rapoarte ale Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare si respectiv Bancii Mondiale, asupra progresului economic al statelor “in tranzitie” din Europa Central-Estica, sunt in general mai pozitive decat multi s-ar fi asteptat. Ele subliniaza insa eterogenitatea acestor economii, unele recuperand mult din diferenta fata de Europa Vestica (ie. noile membre UE si Croatia), altele fara vreo sansa reala in eliminarea prapastiei in urmatorul secol (ie. statele fostului URSS).

Plusurile comune sunt performanta macroeconomica- datorata in buna parte dezvoltarii pietei creditelor- si reformele structurale care au creat un climat propice privatizarilor, investiilor si comertului exterior. Intre succesele particulare se numara: rata de crestere economica sustinuta, de peste 8%, a tarilor baltice; saltul economic al Sloveniei- deja un PIB mai mare decat Portugalia; recentele reforme structurale ale Serbiei si Muntenegrului care o ridica la statutul de economie de piata functionala; cvasi-eradicarea saraciei in Ungaria. Minusurile nu pot fi insa ignorate: reforma sectorului public- mai ales domeniile sanatatii si educatiei- ineficient si imun competitiei; dificultati in crearea de noi locuri de munca competitive, datorate pietei muncii supraregulate in tarile mai inaintate in tranzitie si birocratiei corupte in cele din urma; “brain drain-ul” masiv si continuu, implicand inter alia reducerea fortei calificate de munca si a activitatii de cercetare si dezvoltare in intreaga economie. Exista si situatii specifice care amplifica vulnerabilitatea acelor economii, precum deficitul bugetar in Cehia, Polonia, Ungaria, Albania, Croatia, instabilitatea macrofinanciara in Ungaria si fostul URSS, datoria externa in Croatia si Serbia si Muntenegru, deficitul de cont curent si inflatia in tarile baltice sau “boala olandeza”- concentrarea pe exploatarea resurselor naturale, in dauna altor sectoare- in Azerbaidjan, Kazakhstan, Rusia.

Cum sta Romania la finele lui 2005? In afara aspectelor comune de mai sus, as mentiona la plus ca suntem primii din Europa Central-Estica in ceea ce priveste cresterea numarului de credite familiale acordate intre 1999-2004 si reducerea drastica pana in 2005 a frictiunilor dintre mediul de afaceri si birocratie. Aspecte negative: doar cateva tari din fostul URSS stau mai prost la indicatorul performantei corporative ca functie a mediului general de afaceri si, alaturi de Bulgaria si Kazakhstan, suntem intr-o grupa cu riscuri financiare ridicate atat din perspectiva riscului bancar, cat si a stabilitatii macrofinanciare in general.

Pray to the Flying Spaghetti Monster!

The controversy around the Intelligent Design (ID) theory being taught in schools in USA as an alternative view to evolution is certainly nothing like something new. It's even been the subject of editorials, reports and articles in the prestigious journal Science for months now- and if something is in Science for so long you should have a strong suspicion that the academic community considers it a core matter. I guess you also know most of the latest "big" developments: the Kansas Board of Education approving ID as alternative to Darwinism (I guess it's not far-fetched to imagine that Kansas left alone would become a Salem of the 21st century, particularly since ID advocates were careful enough to state that ID is nothing like creationism- why not replace the Bible with Maleus Maleficarum then), a local education board in Pennsylvania being voted out because they tried to impose ID (go go Penn!) , Bush and Blair expressing support for ID being taught, though not as alternative to evolution (in this context the difference is epsilon), the Catholic Church stating that there is nothing wrong with Evolutionism (John Paul II made a breakthrough already by having stated that the soul is the supernatural part of the human entity, the new pope seems to follow his lead)- which is impressive and should back off part of the ID fanatics. If it could only be that easy- after all, as somebody put in a recent Reuters article, ID is one of the most succesful PR campaigns in the last years.

Anyway, to get back to the title since by now you've probably been wondering if I am ever going to get there. As a response to all this push for the ID (even from unexpected people such as a few high-class scientists- no, no, no politician would be a surprise here, Bush the least), some people came with alternatives that are indeed more "scientifically sound" and make at least as much sense as ID. One of the them is the "Pastafarianism" or the Church of the Flying Spagheti Monster, which claims that the universe was created by a Flying Spagheti Monster. Bobby Henderson had little idea of the fact that his open letter to the Kansas Board of Education in the beginning of this year would be soon thereafter featured and talked about in newspapers like the US New York Times and Washington Post, the UK Guardian and Daily Telegraph, the German Der Spiegel and Die Welt or CNN, all these making a VIP from 25 years old unemployed physics graduate, over the night. Henderson "built" his Church propaganda on his site venganza.org. Silly as it may seem, the Flying Spagheti Monster-ism is an excellent parody of the ID ideas and many top scientists have already taken seriously its justification, should ID get more ground (should there be more than one Kansas...). Below's a glimpse into the real beginning of the world, I must say he convinced me much more than the ID adepts did. Or, better stated in the words of Steven Unwin, the author of "The Probability of God : A Simple Calculation That Proves the Ultimate Truth": if supernaturalism be called for, the pasta family of theologies seems the most plausible, and unquestionably the tastiest with cheese. Amen!

I am writing you with much concern after having read of your hearing to decide whether the alternative theory of Intelligent Design should be taught along with the theory of Evolution. I think we can all agree that it is important for students to hear multiple viewpoints so they can choose for themselves the theory that makes the most sense to them. I am concerned, however, that students will only hear one theory of Intelligent Design.

Let us remember that there are multiple theories of Intelligent Design. I and many others around the world are of the strong belief that the universe was created by a Flying Spaghetti Monster. It was He who created all that we see and all that we feel. We feel strongly that the overwhelming scientific evidence pointing towards evolutionary processes is nothing but a coincidence, put in place by Him.

It is for this reason that I’m writing you today, to formally request that this alternative theory be taught in your schools, along with the other two theories. In fact, I will go so far as to say, if you do not agree to do this, we will be forced to proceed with legal action. I’m sure you see where we are coming from. If the Intelligent Design theory is not based on faith, but instead another scientific theory, as is claimed, then you must also allow our theory to be taught, as it is also based on science, not on faith.

Some find that hard to believe, so it may be helpful to tell you a little more about our beliefs. We have evidence that a Flying Spaghetti Monster created the universe. None of us, of course, were around to see it, but we have written accounts of it. We have several lengthy volumes explaining all details of His power. Also, you may be surprised to hear that there are over 10 million of us, and growing. We tend to be very secretive, as many people claim our beliefs are not substantiated by observable evidence. What these people don’t understand is that He built the world to make us think the earth is older than it really is. For example, a scientist may perform a carbon-dating process on an artifact. He finds that approximately 75% of the Carbon-14 has decayed by electron emission to Nitrogen-14, and infers that this artifact is approximately 10,000 years old, as the half-life of Carbon-14 appears to be 5,730 years. But what our scientist does not realize is that every time he makes a measurement, the Flying Spaghetti Monster is there changing the results with His Noodly Appendage. We have numerous texts that describe in detail how this can be possible and the reasons why He does this. He is of course invisible and can pass through normal matter with ease...

Liber-Schimbismul, Protectionismul si...Amatorismul

Redau aici un comentariu pe care l-am trimis intr-o forma mai scurta pentru Cotidianul acum cateva zile si pe care redactorii de acolo vor decide sau nu sa il publice in viitorul apropiat, cel indepartat sau cel foarte indepartat, pana acum nu mi-au raspuns deloc (trebuie sa spun ca nu imi place obiceiul asta mioritic de a fi INVITAT sa scrii, iar dupa ce chiar ai investit un oarecare efort in treaba asta sa nu te anunte nici macar daca e acceptat sau nu, sa nu mai vorbim de faptul ca si-ar putea pierde actualitatea daca e publicat cand le convine redactorilor in loc sa fie publicat in timp util; cu parere de rau Cotidianul nu face exceptie). Dar revenind la oile noastre, e vorba de directiva Bolkenstein interpretata la noi complet amatoristic.

Tipic plaiului mioritic- spiritul de turma, gregaritatea, sunt legi- isteria “directivei discriminatorii” lansata de editorialul “Ziua” din 23 nov. a cuprins rapid Romania, infierbantand chiar capetele pretins luminate alor nostri lideri de opinie. Comentariul de mai jos prezinta reflectii inedite pe marginea directivei Bolkenstein si a receptarii ei.

“Directiva Bolkenstein” are ca obiectiv declarat eliminarea obstacolelor dezvoltarii pietei de servicii dintre membrii UE. La originea ideii de circulatie libera a serviciilor, ca de altfel a comertului exterior liber in general, se afla curentul economic al “liber-schimbismului”. In prezent in lumea academica exista un consens referitor la avantajele liber-schimbismului, justificate prin utilizarea “avantajului comparativ” Ricardian- enuntat intai de economistul britanic David Ricardo cu peste 170 de ani in urma. Avantajul comparativ intr-un domeniu economic se traduce prin costuri de productie mai reduse decat cele ale concurentilor pentru aceeasi calitate a produselor/serviciilor, diferenta in costuri generate de situatii cum ar fi forta de munca mai ieftina, tehnologii de productie mai avansate, mai multe resurse naturale etc. Ca exemplu banal, dar (sper eu) edificator, sa ne imaginam o economie cu doua ramuri: servicii in sectorul restaurantelor si cel hotelier (in continuare RES) pe de o parte si constructii de automobile (in continuare AUT) pe de alta si o lume bipolara, francezi (FR) si nemti (DE). FR sunt categoric cei mai buni furnizori de RES, iar DE au avantaj comparativ clar in AUT. Daca aderam la liber-schimbism, permitem competitie libera intre FR si DE pe ambele piete interne, rezultand in specializarea FR pe RES si specializarea DE pe AUT, DE nerezistand in competitie libera cu FR in RES, iar FR falimentand AUT, in competitie cu DE. Am putea insa “proteja” sectoarele domestice inferioare, impunand diverse tarife si alte costuri pentru produsele/serviciile importate, asigurand astfel atat existenta unui sector FR de AUT cat si a unui sector DE de RES. Deci in cele din urma atat consumatorul FR de AUT cat si cel DE de RES ar iesi in paguba. Presupunand, pentru simplitate- dar generalizarea nu schimba concluziile- ca cererea de RES si de AUT este aceeasi in FR si DE, rezulta costuri superioare beneficiilor si la nivel de societate. Desigur tot prin argumentul avantajului comparativ ajungem si la concluzia ca piata va seta nivelul profitului si deci si nivelul remuneratiei salariale, dar cum doar cei mai buni vor rezista in ramura economica respectiva, ei vor fi acaparat intreaga cerere si nu doar un segment al acesteia, de exemplu cererea de pe piata domestica.

“Protectionismul” este bazat mai mult pe criterii politice: nici un guvern nu vrea sa piarda voturile celor muncind in sectoarele competitiv-dezavantajate. Chiar daca pe timp scurt ar fi dezavantaje, presupunandu-se respecializarea tuturor celor din domeniile dezavantajate pe domenii economice comparativ-avantajate, pe termen mediu si lung acestea ar fi convertite in profit si in beneficiu societal. E similar in cazul directivei sponsorizate de Bolkenstein, care dintotdeauna si-a dorit competitie libera pe piata interna a bunurilor si serviciilor din UE. Din moment ce protejarea sectorului agricol nu poate fi atacata pe moment absolut deloc, Franta fiind cel mai inversunat avocat al subventiilor UE pentru agricultura, libera circulatie a serviciilor si bunurilor de consum din diversele sectoare industriale ar fi minima garantie a unei piete interne functionale. Sa nu uitam ca UE s-a constituit pe ideea comertului economic liber intre statele participante (carbune si otel initial), deci ca uniune economica inainte de cea politica sau judiciara. Fara a fi surprinzator, sindicatele muncitorilor din sectoarele de munca necalificata sunt cei mai mari oponenti ai acestor masuri, cerand de fapt discriminare pozitiva in favoarea lor. Unde aceste sindicate sunt bine organizate si pot sa faca un lobby puternic si guvernantii le vor tine, de voie de nevoie, isonul (nu culoarea politica e cea care decide, stanga sau dreapta fiind tot la discretia grupurilor de lobby) - din nou, Franta e pe primul loc.

In concluzie, directiva in cauza combate discriminarea, promovand competitia libera pentru calitate maxima a serviciilor si bunurilor. Cei care se opun directivei in UE (cf. http://www.stopbolkestein.org) se opun justificandu-se prin adeziunea la protectionism (protejarea economiei domestice sau a unor sau altor sectoare), nu prin rastalmaciri deformate, cum s-a intamplat si cum se intampla adeseori la noi, amatorismul fiind din pacate avantajul nostru comparativ arhicunoscut.

Intorcandu-ne deci la ale noastre: jurnalistului de la Ziua i se iarta inertia, dar ce ne facem cu politicienii si liderii sindicali chestionati? Cam multi conasi Leonida, domnule Ghinea... Caveat lector: nici unul din cei implicati nu era cel putin informat, desi directiva referitoare la piata interna a serviciilor in Uniunea Europeana e disponibila online (83 de pagini frumos scrise in engleza standard) ca propunere finalizata a Comisii Europene deja din martie 2004, se lucreaza pe propunere din octombrie 2003, iar aluzii la ea se fac…din martie 2000 cand Consiliul European a prezentat publicului Declaratia de la Lisabona. Sau o fi engleza, bat-o vina, adica vrem sa ne integram dar o boaba de engleza ioc, barem la capetele pretins luminate care ne reprezinta? In orice caz, in lipsa de altceva, alor nostri “lideri politici” le ramane insolenta exprimarii unei opinii cand nu au nici cea mai vaga idee despre ce este vorba. Domnilor Bolcas, Ciuca, Gusa, Popa si celorlalti ca dvs. carora nu li s-a dat ocazia sa-si dea cu firma in cap in “Ziua”: na, ca v-o zic tot pe engleza, poate ca pe asta o veti citi si- probabil sperante desarte- pricepe: I am laughing out loud.