Sunday, January 14, 2007

Ada Milea plus Alex Balanescu

Scriam cu alta ocazie ca nu m-ar deranja chiar deloc ca Alex Balanescu (cu al sau Balanescu Quartet) sau Ada Milea sau - chiar mai bine- Alex Balanescu plus Ada Milea - sa ajunga foarte populari in Romania si chiar sa reprezinte 'branding through music' al Romaniei in strainatate. Din pacate o asemenea transformare ar cere un surplus de neuroni, ori o considerabila parte a co-nationalilor mei prefera sa-i distruga si pe ultimii, pe ritmuri gen Diskoteka Boom.

Cu Alex Balanescu am avut ocazia sa vorbesc la Londra de doua ori, in urma unor scurte concerte ale Balanescu Quartet (intre ele si lansarea albumului 'Maria T' pe care nu se poate sa-l pierdeti, e probabil cel mai bun omagiu care i s-ar fi putut face Mariei Tanase- vedeti si interviul acesta cu Balanescu dupa lansarea albumului) si artistul mi s-a parut foarte natural, degajat, sociabil, cu mult simt al umorului, facandu-si timp (admir asta!) sa raspunda numeroaselor intrebari cu care prietenii mei doctoranzi de la University College London- mai ales italienii- l-au asaltat (Balanescu Quartet tocmai interpretase fragmente din coloana sonora a filmului italian Il Partigiano Johnny: un soundtrack fantastic compus de Alex Balanescu). Din pacate nu am gasit nimic live pe YouTube cu Balanescu Quartet, dar am gasit un videoclip despre Emily Dickinson, cu muzica Balanescu Quartet in background.

Desi nu m-am intalnit niciodata cu Ada Milea si nu am avut inca, din nefericire, ocazia sa o vad in vreun concert live, am impresia ca interviul din Cotidianul pe care i l-a luat Eugen Istodor spune multe despre ea- mai multe decat artista ar fi vrut :-)- si exact in sensul pe care il asteptam: no disappointments. Iar majoritatea albumelor ei de pana acum sunt, din punctul meu de vedere, excelente. Pe website-ul (foarte bine facut al) Adei Milea se pot asculta cateva din piesele ei, poate chiar majoritatea lor (Alex Balanescu ar avea si el mare nevoie de un site profesionist!).

Dar vorbeam de Ada Milea in concert cu Alex Balanescu. Recent am gasit pe youtube 3 minute din concertul recent- din noiembrie anul trecut- al celor doi, de la Tg. Mures (ii invidiez pe toti cei care au fost acolo...). E vorba de niste fragmente din "The Island". Enjoy!

4 comments:

Anonymous said...

Pe Alex Balanescu il vad pentru prima oara. In schimb, am fost printre primii care si-au cumparat albumele Adei Milea si am avut norocul sa o vad si live (in 2002 parca) la Cluj-Napoca.
Ceea ce vreau sa spun e ca am dat si altora sa asculte Ada Milea si am ramas foarte surprins. N-as spune ca prietenii mei duc lipsa de neuroni. Dimpotriva, unii au un IQ de invidiat. Si cu toate astea, toti fara exceptie (in afara de tine, Sebi :-) ) au avut reactii de genul: "ce-i prostia asta" sau in cel mai bun caz n-au zis nimic din politete, dar citeam in atitudinea lor ca "unul din noi e nebun".
Concluzia mea este ca nu neaparat lipsa de inteligenta genereaza neintelegerea Adei Milea (desi Sebi s-ar bucura sa fie asa ca sa o poata pune in contrapondere cu manelele), ci lipsa de simt artistic sau estetic.
Daca apreciezi arta in general, daca apreciezi o satira buna si un simt foarte fin al umorului, daca apreciezi muzica expresiva, o vei aprecia si pe Ada Milea. Daca nu, nu. :-)

Vlad

Sebi Buhai said...

De Balanescu Quartet am auzit acum cativa ani dupa ce prietenii mei portughezi si italieni m-au innebunit cu "Are you kidding, you are Romanian and you don't know Balanescu Quartet?"- si vezi ca a ramas relevant si acum, cu exceptia ca in momentul de fata eu sunt din fericire de partea cealalta :-). Daca gasesti albumele neaparat asculta-le. Nu cred insa sa fie in vanzare nicaieri la noi.

Ada Milea: evident nu trebuie interpretat mot-a-mot (desi pana la urma nu ar fi foarte dificil sa argumentezi partea asta). Ma refer la o "inteligenta" aparte, o deschidere spre nou, o trecere la un alt nivel, stii de altfel ca IQ-ul per se nu poate caracteriza elemente de creativitate, inedit si acceptarea lor. In primul rand presupune mai mult efort si deci mai mult costuri si e pana la urma o decizie economica:-). Mai e si altceva la mijloc: Ada Milea nu are acelasi stil in toate albumele, diferente sunt si de partea asta si deloc neglijabile; in consecinta poate sa iti placa o anumita parte din repertoriul ei si nu alta etc. Pana la urma si asta spune multe: Ada Milea nu e prizoniera unui stil unic si are multe alte resurse- impresia mea este ca inca nu am vazut the best of Ada Milea.

Dan Anghel said...

Eu cred ca ceea ce ii lipseste Adei Milea este un brand comercial cu care sa si poata fi exportata si vanduta. Brandul Ada Milea exista dar nu este comercial, cel putin nu in sensul in care sa intre in topurile europene ca Ozone pe primele locuri. O imagine de top MTV care i s-ar potrivi ar fi Bjork de pe la inceputuri, ceva gen OZN-ul din topuri. Si asta e semnul ca sau nu exista un prea mare interes din partea caselor de discuri din ro sau baietii sunt lipsiti de deschiderea si/sau inteligenta necesara.

Sebi Buhai said...

re Dan: de acord, de fapt ai mai zis tu asta si cu alta ocazie si atunci nu am mai raspuns. Uite ca desi nu esti economist, gandesti exact ca un economist in problema de fata. Mi-e teama doar ca nu sunt destui din cei cu experienta in PR care sa inteleaga ce reprezinta Ada Milea si potentialul ei. Un prim pas ar putea veni din partea Adei Milea: niste albume complet in limba engleza (dar si despre Romania, romani etc), bine marketate in afara.

A propos, tocmai mi-a venit o idee: cred, de fapt nu vad alta alternativa, ca orice melodie care ar purta un titlu "Romania" sau ceva similar ar putea fi facuta doar de Balanescu + Milea (aminteste-ti de temerile mele in acest sens cand vorbeam de Magyarorszag). Pe cuvant. Si nu doar atat: sunt convins ca daca s-ar face asta, am bate orice alta natie :-)