Am scris initial despre treaba asta aici. Intre timp Gabriel Liiceanu a raspuns cu mai multe detalii si unele au sens perfect (a propos, insa, vezi si la finalul postului meu, cel care ii ia interviul, il si "conduce", e o practica josnica in jurnalism, autorul trebuie ca e un bigot, asta in cazul "bun", care vrea sa-l scoata pe Liiceanu cu orice pret de unde, posibil, sa nu poata fi scos); de exemplu, este ca treaba cu plagiatul e subtire de tot (si parea astfel de la inceput), dar, dupa cum ma asteptam, Liiceanu e foarte vag si evaziv referitor la acuzatia de a fi "dizident postrevolutionar" -si poate chiar mai grav, in context general, de falsificare a istoriei (antedatarea unor documente, chiar personale, scoaterea unor pasaje cel putin 'compromitatoare' din texte mai vechi, in loc de asumarea si explicarea lor s.a.m.d.)- de care de altfel Paul Goma il acuzase probabil primul si indiferent de vendetele personale si supararea generala pe lume a domniei sale (si acuzatiile mai recente de antisemitism unde domnul Goma nu poate iesi chiar basma curata, oricat ar incerca unii sa il apere), Paul Goma este -si ar trebui sa fie considerat astfel- SINGURUL care se apropie asimptotic de definitia unui dizident politic (ceea ce nici Mircea Dinescu nu e, cu tot respectul meu pentru dumnealui, nu poti fi dizident 'pasiv' pana in cvasi-ultimul moment!) si singurul care nu si-a tinut parerile undeva prin noptiere incuiate si care nu a dat la nici un moment dovada de cameleonism. Dar sa nu mai facem digresiuni aici.
Sorin Matei a scris si el interesant pe marginea 'scandalului' din context si in mare parte sunt de acord cu postul sau de pe pagini.com (face exact ce faceam si eu in postul initial pe tema, dar chiar in mai multe detalii, incearca sa extraga ce ramane intre flegmele lui Victor Roncea...). Sunt si mai mult de acord cu mesajul lui Sorin din articolul sau din Adevarul (a propos, unde apar niste comentarii la articolul sau care te fac sa regreti - pe moment- ca te-ai nascut roman si ca deci esti cumva legat, fara voia ta, de asemenea specimene inutile, care fac umbra pamantului, specimene care fac dovada imbecilitatii pure- asemenea specimene mai citesc din cand in cand "Adevarul", sa stiti si voi), ar trebui sa "ne asuman istoria" si sa intelegem ca fiecare (chiar intre noi) poate avea parti bune si rele, iesiri la rampa superlative si caderi de necrezut. Si mai ales - si aceasta e de fapt esenta-"România are nevoie de o nouă generaţie de jurnalişti, biografi, istorici şi analişti ". Corect, e nevoie de oameni care nu pornesc cu idei preconcepute, nu mai e nevoie de bigoti, e nevoie de oameni care nu trateaza lucrurile doar in alb si negru (de cele mai multe ori imposibil- ajungandu-se la compromisuri dezgustatoare), nu mai avem nevoie de maniheisti, domnule Cornea & co! Chapeau, Sorin!
2 comments:
dizident? nici vorba. Romania nu aavut nici un dezident adevarat. Paul Goma sta si acuma la paris si posteaza pe net cand are ceva de spus iar cand i se propune o colaborare, o constructie, ceva (raportul Tismaneanu) concret pentru tara el se cramponeaza in probleme personale cu posibilii colaboratori.
e clar ca Romania are nevoie de asa ceva. 20 de ani e prea indulgent. de fiecare data cand aud fraza asta ma gandesc la evrei cand au iesit din Egipt si le era promisa Tara Fagaduintei. A fost nevoie sa se nasca o generatie noua ca sa poata sa intre, se zice, curati. Asa si cu noi. E nevoie de o generatie noua, proaspata, educata in stil occidental, libera de compromisul trecutului, efervescenta in ambitie.
Bun, poate am fost neclar, Horia. Expres am spus "se apropie asimptotic". El singur mi se pare ca a declarat ca NU se considera dizident (dar daca e sa iei in calcul diferite grade de dizidenta, sa le numim asa, ar fi cel mai aproape). Sunt sigur ca ai citit multe despre el, inclusiv analiza, FOARTE OBIECTIVA la orice pas, as spune eu (inclusiv cea legata de antisemitism) a clujeanului nostru, Laszlo Alexandru. E probabil cel care l-a citit cel mai mult si l-a inteles cel mai bine pe Goma.
Nu e asa simplu cu Goma si raportul Tismaneanu, exista destul record in presa, dar explicatia finala e ca Tismaneanu a refuzat sa colaboreze cu el (si ca initial, Basescu il propusese pe Goma si nu Tismaneanu). Dar nu mi-am propus deloc sa il apar pe Paul Goma. Insa asa cum zici si tu (si cum foarte clar a zis Sorin Matei), e nevoie de o generatie noua de biografi, de analisti, de istorici, care nu trec cu vederea nici meritele, nici caderile. Multi avem destule din ambele categorii.
Post a Comment