Ce mai citesc in ultima vreme

...cand prind putin timp liber (foarte rar, din pacate; sper sa se imbunatateasca situatia in cateva luni...). In momentul de fata citesc si sunt entuziasmat de (pana acum, sunt pe la jumatate si cred ca devorez si restul in maxim doua zile- sau doua nopti, e mai sigur ca voi gasi timp- e prea interesanta sa o las din mana) cartea recenta a lui Adrian Gavrilescu, "Noii precupeti. Intelectualii publici din Romania de dupa 1989", publicata la editura Compania, in 2006.

Intr-un fel subiectul si stilul cartii (si chiar parte din concluzii) imi amintesc de cartea lui Sorin Adam Matei, "Boierii mintii" (publicata tot la editura Compania), despre care am scris putin, cu alta ocazie, pe portalul online RLIV (a propos, ce am scris atunci ca introducere mi se pare relevant si pentru postul recent al lui Dan Anghel si discutiile care i-au urmat, in context 'strict' politic de data asta- si ma refer in particular la eterna cautare a "omului providential", caruia sa-i fie incredintata soarta turmei...), dar asemanarile se opresc destul de devreme, pentru ca Gavrilescu abordeaza problema intelectualui public intr-un context mai larg, inter alia plasand foarte bine discutiile vis-a-vis de intelectualul roman intr-un spatiu global, vest-european sau american (elocvent aici este, de exemplu, titlul unui subcapitol: "Balanta intre Bucuresti si Harvard"). Voi reveni cu niste impresii finale si mult mai detaliate dupa ce termin de citit cartea, deocamdata doar cateva opinii "de inceput".

Structura cartii, in particular ordinea capitolelor si tematica abordata in subcapitole, mi se pare excelent aleasa. Adrian Gavrilescu incepe prin a incerca sa raspunda intrebarii generale (si face o treaba foarte buna, zic eu): "Ce sunt si la ce folosesc intelectualii?", pentru a ne purta mai incolo catre cazuri specifice (mai ales plaiului mioritic, cu foarte multe exemple concrete), diferite roluri si functii ale conceptului de 'intelectual public' : "Intelectualii publici in rolul 'analistilor politici'", "Intelectualii publici scriu carti si conduc edituri", "Intelectualii publici scriu in reviste si cronicheaza pe sticla", "Intelectualilor publici le place televiziunea ca invitati sau realizatori", "Intelectualii publici concep sondaje si scriu editoriale" si, o sectiune magistrala ca incheiere, cel putin ca titlu, "Intelectualii publici- mod de intrebuintare" (involuntar, ma duce cu gandul imediat la superba carte- categoric una dintre preferatele mele, din toate timpurile si toate genurile- a lui Georges Pérec, "La vie mode d'emploi") . Ce imi mai place in mod deosebit la Gavrilescu, din nou, ca prime impresii, e ca l-a citit si ii face referinta si lui Richard Posner: "Public Intellectuals: A Study of Decline" (obligatoriu de citat intr-un asemenea context!), ceea ce mi se pare absolut de laudat, avand in vedere cati stiu (si cati scriu inteligent) despre Richard Posner si lucrarile sale, in Romania. Deci, excelent pentru inceput, sper ca impresia mea sa ramana aceeasi si dupa ce termin cartea. In incheierea acestei - pana la urma- introduceri, am selectat cateva fragmente interesante din primul capitol al "Noilor precupeti", pasaje care vorbesc de la sine:

De ce avem nevoie de intelectuali? Desigur, pentru a ne informa despre subiectele "fierbinti" ale caror evolutii ne intereseaza, dar si pentru a ne distra la spectacolul mediatic organizat cu prilejul promovarii lor. Ne folosim de ei mai ales pentru a risipi indoielile care ne macina, caci avem tendinta de a cauta confirmarea, sustinerea, solidaritatea, si nu "provocarea crezurilor" care ne ghideaza existenta. Din acest punct de vedere, intelectualii publici sunt extrem de influenti pentru ca "simplifica radical realitatea sociala" si ne ajuta sa ne asezam confortabil in propria viziune asupra societatii, fara a simti nevoia sa modificam ceva.

Insasi strategia de mentinere in topul preferintelor consumatorilor de intelectuali (in contextul pietei media, care cere un comportament concurential) depinde de ingeniozitatea in a face predictii. Se spune ca intelectualii publici americani nu se aventureaza in previziuni "indraznete" pana cand nu isi cladesc o reputatie robusta pe fundatia unei serioase activitati universitare. Reputatia functioneaza ca o plasa de siguranta atunci cand intelectualii emit judecati care se dovedesc a fi elucubratii. Intrand in aceasta zona, intelectualii beneficiaza de clementa unei audiente care nu crede in deviatii si, cu atat mai putin, in pedepse. Publicul iarta si apreciaza divertismentul intelectual. Judecatile televizate sau scrise sunt uitate rapid, epuizandu-si rolul dupa ce s-a strans ecoul evenimentelor comentate.

Ce-ar fi de facut pentru a imbunatati performantele vietii intelectuale si a ridica standardul gustului public in materie de intelectuali? Richard Posner nu a reusit sa propuna decat solutii ce stau sub semnul unui idealism naiv, limita pe care si-o asuma cu onestitate. Viziunile progresiste merita insa sa fie mentionate, pentru ca au un caracter original, refuza contemplatia in favoarea inovatiei si pot fi eventual testate in spatiul american sau aiurea.

[urmeaza discutia lui Gavrilescu asupra unor solutii propuse de Posner- si de altii- despre care insa poate mult mai mult cu o alta ocazie; topicul acesta ar merita un post separat]